FP solicită Aeroporturi Bucureşti finalizarea urgentă a licitaţiei pentru spaţiile comerciale din Aeroportul Henri Coandă
Fondul Proprietatea (FP) solicită Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) să finalizeze urgent licitaţia pentru concesionarea spaţiilor comerciale din Aeroportul Internaţional Henri Coadă (AIHCB), care înregistrează deja o întârziere de 10 luni, informează, miercuri, FP.
"Fondul Proprietatea este profund îngrijorat de faptul că Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a neglijat să organizeze licitaţia pentru concesionarea spaţiilor comerciale din Aeroportul Internaţional Henri Coadă (AIHCB), în ciuda angajamentului asumat faţă de Consiliul Concurenţei de a finaliza licitaţia şi de a desemna câştigătorii până la data de 31 iulie 2022. CNAB nu a luat măsurile necesare şi a întârziat organizarea licitaţiei cu aproape 10 luni. Acest lucru a condus la prelungirea contractelor cu firmele existente care administrează spaţiile comerciale pe o perioadă de 6 luni, până la 30 iunie 2023", a transmis Fondul într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, prelungirea a fost efectuată în ciuda opoziţiei Fondului Proprietatea, exprimată printr-un vot negativ în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din data de 5 decembrie 2022, existând riscul major ca aceste contracte, care sunt dezavantajoase din punct de vedere financiar pentru CNAB, să fie prelungite din nou, dacă licitaţia nu este finalizată până la data la care acestea urmează să expire.
Reprezentanţii Fondului susţin că spaţiile comerciale din Aeroportul Bucureşti reprezintă o sursă importantă de venit pentru CNAB, iar întârzierea organizării licitaţiei are un impact negativ asupra companiei, întrucât o privează de venituri potenţial mai mari. Mai mult, pasagerii din aeroport nu se pot bucura o mai bună utilizare a acestor spaţii, printr-o diversitate sporită şi servicii îmbunătăţite de retail şi alimentaţie publică.
"Fondul Proprietatea este profund dezamăgit de lipsa de implementare a guvernanţei corporative şi de managementul defectuos din cadrul CNAB, evidenţiate de maniera în care compania a tratat această licitaţie. Suntem îngrijoraţi de lipsa de interes manifestată de CNAB faţă de valorificarea transparentă şi competitivă a spaţiilor comerciale, aceasta fiind o problemă foarte importantă pentru toate părţile interesate, inclusiv pentru pasagerii şi acţionarii companiei. Solicităm CNAB să facă toate demersurile necesare pentru finalizarea licitaţiei în mod transparent", a declarat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Bucureşti şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.
În acest context, pentru a atenua impactul negativ asupra companiei, Fondul Proprietatea solicită CNAB respectarea angajamentului asumat faţă de Consiliul Concurenţei şi luarea de măsuri urgente pentru finalizarea licitaţiei cât mai curând şi luarea în considerare a unui model diferit de administrare a spaţiilor comerciale din AIHCB, cum ar fi implementarea un sistem de redevenţe bazat pe procent din venituri, similar celui utilizat de alte aeroporturi internaţionale.
De asemenea, Fondul cere efectuarea unei restructurări a CNAB cu scopul de a stabili un mecanism clar de luare a deciziilor, crearea unui cadru funcţional de identificare şi sancţionare a conflictelor de interese, precum şi de tragere la răspundere a angajaţilor în cazul neîndeplinirii sarcinilor precum şi reorganizarea procesului de recrutare de personal pentru a prioritiza selecţia de angajaţi profesionişti şi competenţi şi pentru a evita perpetuarea conflictelor de interese existente.
Potrivit datelor transmise de FP privind cronologia contractelor încheiate, în data de27 octombrie 2010 - CNAB a încheiat două contracte de asociere în participaţiune cu două companii: unul pentru activitatea de alimentaţie publică (food&beverages), şi celălalt pentru activitatea de retail (în principal în regim duty free), iar ac. Aceste contracte au expirat pe data de 31 decembrie 2022. În octombrie 2016, Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie având ca obiect o posibilă înţelegere anticoncurenţială între CNAB şi cele două companii care administrau spaţiile comerciale.
În 2019, în condiţiile atingerii vârfului de trafic pe AIHCB, CNAB a încasat venituri echivalând cu aproximativ 22% din vânzările realizate în spaţiile destinate activităţii de alimentaţie publică, şi doar circa 7% din vânzările realizate în spaţiile destinate activităţii de retail.
Conform unui studiu de piaţă pus la dispoziţie de către CNAB, procentul mediu din vânzări încasat de aeroporturile europene comparabile ca dimensiune cu AIHCB în perioada 2018-2019 a fost de 22,6% pentru activităţile de alimentaţie publică şi de 28,6% pentru vânzările în regim duty free.
În octombrie 2021, prin decizia Consiliului Concurenţei nr. 69/06.10.2021, CNAB şi-a asumat următoarele angajamente: identificarea şi aprobarea modelului optim de valorificare a spaţiilor comerciale - termen 30.11.2021; achiziţia de servicii de asistenţă pentru derularea licitaţiei - termen 28.02.2022; elaborarea caietelor de sarcini şi a proiectelor de contract pentru licitaţie - termen 30.04.2022; derularea licitaţiei şi desemnarea câştigătorilor - termen 31.07.2022.
Potrivit FP, în 20 decembrie 2021, Consiliul de Administraţie al CNAB aprobă iniţierea demersurilor în vederea valorificării prin licitaţie a spaţiilor comerciale cu destinaţia alimentaţie publică şi retail, iar pe 27 octombrie 2022 decide convocarea Adunării Generale a Acţionarilor CNAB cu propunerea de a prelungi cele două contracte cu 6 luni. În 5 decembrie 2022, printr-o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor CNAB cele două contracte sunt prelungite pentru 6 luni, până la data de 30 iunie 2023. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. În intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co
PwC: Companiile care nu respectă regulile privind organismele modificate genetic riscă amenzi de până la 80.000 de lei
Companiile care importă, utilizează sau comercializează organisme modificate genetic (OMG) fără respectarea obligațiilor legale riscă amenzi de până la 80.000 de lei, iar în cazurile în care este pusă în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor poate interveni răspunderea penală, potrivit unei analize realizate de specialiștii PwC Rom&aci
Specialiști din nouă țări au dezbătut provocările juridice asociate daunelor miniere, în cadrul proiectului EUMINDA
Nouă țări implicate în proiectul european de cooperare interregională, EUMINDA, au dezbătut la Heerlen (Țările de Jos) modul în care sunt abordate provocările juridice asociate daunelor miniere, informează un comunicat al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), transmis vineri AGERPRES. 'La mai bine de j
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 570,5 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 121 luni, la un randament mediu de 7,18% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Darău: Programul Geologic Național a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie
Programul Geologic Național, prin care România ar trebui să cerceteze și să evalueze resursele minerale pe care le are, a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, într-o postare publicată, vineri, pe pagina sa de sociali
CNAIR: Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcționare
Platforma TollRo înregistrează disfuncționalități temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancțiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziționa taxa, a anunțat, vineri, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 'Precizăm că echipele tehnice lucrează la remedierea incidentelo
UE va sprijini 46 de proiecte suplimentare, dintre care două în România, în domeniul materiilor prime critice
Uniunea Europeană a anunțat vineri că va sprijini 46 de proiecte suplimentare privind extracția, rafinarea sau reciclarea pământurilor rare și a altor metale strategice, pentru a-și reduce dependența de China, care controlează în mare măsură aceste materii prime critice, informează AFP. 'Supraviețuirea industriilor noastre treb










