logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Chiriţoiu: Suntem la dispoziţia Comisiei economice a Senatului, dar avem programe stabilite uneori cu mult timp înainte

Imagine din galeria Agerpres

O delegaţie a Consiliul Concurenţei a fost prezentă miercuri la dezbaterile din Comisia economică a Senatului privind piaţa de asigurări şi au fost date peste cap activităţi în derulare pentru o şedinţă care n-a mai avut loc, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.

"Instituţia a fost prezentă. Relaţiile Comisiei economice a Senatului sunt cu Consiliul Concurenţei, nu cu persoana 'A' sau 'B'. Noi suntem instituţii publice, avem datoria să lucrăm unii cu alţii în spiritul aşa numitei cooperări loiale, să ne respectăm unii pe alţii. Am fost invitaţi, am cerut amânare. Ni s-a spus că nu, este important să fim prezenţi. S-a străduit lumea, au venit oamenii de la Târgu Mureş... Deci, s-a făcut un efort ca să avem o delegaţie prezentă astăzi", a spus Chiriţoiu.

El a menţionat că reprezentanţii autorităţii de Concurenţă sunt la dispoziţia Comisiei economice a Senatului, dar există situaţii în care există programe stabilite uneori cu mult timp înainte.

"Mie îmi pare rău că s-a amânat şedinţa. Sigur, suntem la dispoziţia Comisiei Senatului. Noi participăm întotdeauna. Pe de altă parte, avem toţi de lucru, avem programe care sunt stabilite uneori cu mult timp înainte. Sunt dezamăgit, pentru că s-a făcut un efort, s-au dat peste cap activităţi în derulare pentru o şedinţă care n-a mai avut loc. Suntem toţi la dispoziţia Comisiei economice a Senatului, îi vom informa privind lucrurile care sunt de interes, le punem expertiza noastră la dispoziţie. În acelaşi timp, activitatea importantă a zilei de astăzi este că emitem avizul pentru Hotărârea de Guvern privind plafonarea RCA. Asta va avea consecinţe, va avea impact asupra vieţii oamenilor, asupra preţurilor pe care le plătesc pentru asigură", a subliniat Bogdan Chiriţoiu.

Acesta a precizat că delegaţia Consiliului Concurenţei a fost condusă de vicepreşedintele Dan Virgil Pascu, deoarece el se află la Praga pentru două zile, pentru a participa la o reuniune privind mediul concurenţial în Europa Centrală şi de Est.

Preşedintele Comisiei economice a Senatului, Daniel Zamfir, a anunţat miercuri că va reprograma audierea preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, pentru lunea viitoare, la ora 12:00, pentru a prezenta măsurile întreprinse cu privire la concentrarea de pe piaţa asigurărilor RCA.

"Constat că nu e prima dată când domnul Chiriţoiu sfidează Parlamentul. I-am transmis să nu se joace cu focul. Este obligat să vină la audieri la Parlament. Motivul bizar pe care l-a invocat şi anume că este plecat într-o deplasare la Praga, timp de 14 zile, este absolut revoltător. Comisia economică a Senatului doreşte să facă cât mai curând audieri şi la Consiliul Concurenţei tocmai pentru că am fost sesizaţi de către preşedintele ASF că a existat o concentrare în piaţă de peste 80% a celor două companii de asigurări City şi Euroins. Se pare că aceste două companii nu întâmplător au intrat în faliment. Am reiterat invitaţia către preşedintele Consiliului Concurenţei pentru luni, la ora 12:00. Situaţia este deosebit de complexă şi Consiliul Concurenţei trebuie să vină la Senat să dea explicaţii", a afirmat, miercuri, Daniel Zamfir.

El a susţinut că vicepreşedintele Consiliului Concurenţei Dan Virgil Pascu "nu cunoaşte suficient de bine" istoricul pieţei asigurărilor, fiind în funcţie de mai puţin de doi ani.

"Domnului vicepreşedinte care a venit i-am transmis că dorim să vorbim cu preşedintele instituţiei tocmai pentru că această instituţie este implicată de multă vreme. Au fost şi alte două falimente răsunătoare - Astra şi Carpatica - când tot domnul Chiriţoiu era preşedinte la Consiliul Concurenţei. Aşadar, era bine cunoscută situaţia şi cred că domnia sa este cel mai în măsură să dea explicaţiile necesare. Domnul vicepreşedinte este nou în funcţie, are mai puţin de doi ani, nu cunoaşte suficient de bine istoricul despre care v-am vorbit. Înţeleg foarte bine tertipurile pe care preşedintele Consiliului Concurenţei le foloseşte ca să scape de aceste audieri. I-am transmis, repet, să nu se joace cu focul. Luni trebuie să vină. (...) Nu poţi să inventezi această minciună sfruntată că stai plecat 14 zile. Chiar cerem socoteală să vedem ce face preşedinte Consiliului Concurenţei într-o deplasare de 14 zile la Praga", a transmis senatorul PSD.

Zamfir a menţionat că decizia de a-l invita miercuri pe Bogdan Chiriţoiu la Comisia economică a fost luată luni, după ce preşedintele ASF a precizat în cadrul audierii sale de către parlamentari că a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la concentrarea în piaţa asigurărilor. AGERPRES/(A - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Chiriţoiu: Avizăm HG de plafonare a preţurilor RCA, dar avem recomandarea să avem o limitare şi la costul reparaţiilor

Afisari: 55

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 07-07-2026 21:24

Pîslaru dispune verificări săptămânale în centrele unde au fost relocate persoanele vulnerabile din județul Bihor

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a dispus ca inspectorii sociali să monitorizeze și să verifice săptămânal situația persoanelor din județul Bihor relocate în 76 de centre sociale din 20 de județe. 'În calitate de ministru interimar, am dispus ca inspectorii sociali să monitorizeze și să verifice săptăm

Economic Intern 07-07-2026 20:18

CFR Călători: Mai multe trenuri vor opri suplimentar la Bonțida, în perioada Festivalului Electric Castle

Mai multe trenuri vor efectua opriri suplimentare la Bonțida în perioada 15-20 iulie 2026, cu ocazia desfășurării Festivalului Electric Castle, a anunțat marți CFR Călători. 'Cu ocazia desfășurării Festivalului Electric Castle, CFR Călători vine în sprijinul participanților și introduce, în perioada 15-20 iulie 2026, opri

Economic Intern 07-07-2026 17:47

România riscă să piardă definitiv 8,7 miliarde de euro din PNRR (consultant)

România mai are la dispoziție puțin peste o lună pentru a îndeplini condițiile necesare accesării ultimelor fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar în joc se află 8,7 miliarde de euro, care riscă să fie pierdute definitiv, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu, într-o

Economic Intern 07-07-2026 16:45

DNSC: Identitatea ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, folosită fraudulos de către infractorii cibernetici

Tentative de impersonare în care este folosită în mod fraudulos identitatea ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru a contacta cetățeni și reprezentanți ai unor organizații prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, au fost semnalate în ultima perioadă în mediul online, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNS

Economic Intern 07-07-2026 14:37

ANPC lansează un ghid orientativ și informativ de bune practici privind piața produselor și serviciilor comercializate online

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) lansează ''Ghidul de bune practici privind piața produselor și serviciilor comercializate online'', ediția 2026, elaborat printr-un parteneriat interinstituțional și public-privat, destinat consolidării încrederii în comerțul electronic. Potrivit unui comu

Economic Intern 07-07-2026 13:21

Consiliul Concurenței analizează preluarea Distribuție Energie Oltenia de către Premier Energy PLC

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Premier Energy PLC intenționează să preia Evryo Power S.A. și Felix Distribution Holdings S.R.L., care deține Distribuție Energie Oltenia S.A. Grupul Premier Energy activează în România prin intermediul mai multor companii de producere a energiei electrice din surse regenerabile, precum și compa

Economic Intern 07-07-2026 13:04

O firmă de ride-sharing din Capitală a fost amendată cu peste 1,2 milioane de lei pentru muncă nedeclarată

O companie de ride-sharing din Capitală a fost sancționată cu 1,28 milioane de lei de către inspectorii de muncă, după depistarea a 32 de persoane care prestau muncă nedeclarată, a anunțat, marți, Inspecția Muncii. 'Munca nedeclarată nu este doar o abatere de la lege, ci o formă de concurență neloială care vulnerabilizează lucrătorul și prejudiciază bugetu

Economic Intern 07-07-2026 12:58

AFM: Programul 'Rabla' 2026 destinat persoanelor fizice demarează pe 20 iulie

Programul 'Rabla' 2026 pentru persoanele fizice va demara pe data de 20 iulie, iar sesiunea va rămâne deschisă până pe 31 decembrie, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. 'În acest an, am alocat un buget de 300 de milioane de lei pentru Programul Rabla Auto

Economic Intern 07-07-2026 12:07

Numărul autovehiculelor electrice noi, înmatriculate în România în primul semestru, se apropie de 9.000 (companie)

Autovehiculele electrice (EV) au reprezentat 4,74% din totalul mașinilor noi înmatriculate în România, în luna iunie, până la un volum de 2.264 de unități, în timp ce, în primele șase luni, numărul acestora a ajuns la 8.947 de exemplare, relevă datele publicate, marți, de către unul dintre principalii jucători din domeniul mobilități

Economic Intern 07-07-2026 11:28

Euro, lira turcească și lekul albanez, în topul schimburilor valutare pentru români în sezonul estival (analiză)

Euro, lira turcească și lekul albanez se află în topul preferințelor românilor atunci când vine vorba despre schimburi valutare în timpul vacanțelor de vară, arată o analiză de specialitate, publicată marți. Conform datelor Tavex, cererea pentru valută în sezonul estival urmează principalele destinații de vacanță ale românil

Economic Intern 07-07-2026 11:09

Adoptarea proiectului Conturilor Individuale de Investiții, primul pas de la cultura economisirii la cea a investițiilor (specialist)

Adoptarea de către Senat a proiectului de lege privind Conturile Individuale de Investiții pentru Viitor (CIIV) transmite un semnal clar privind schimbarea modului de administrare a capitalului: de la simpla economisire către investiții și construirea de active, consideră specialiștii unei platforme de profil. Senatul a adoptat, pe 29 iunie, un proiect de lege

Economic Intern 07-07-2026 10:30

(P)De la cumpărături la economii: cum Garanti BBVA s-a adaptat nevoilor clienților săi

Într-o perioadă în care obiceiurile financiare ale oamenilor se schimbă constant, băncile trebuie să găsească modalități noi de a răspunde cerințelor clienților. Digitalizarea, accesul rapid la servicii și flexibilitatea au devenit priorități pentru consumatori, iar instituțiile fi

Economic Intern 07-07-2026 10:22

PwC: Marii contribuabili vor depune anual, din 2026, dosarul prețurilor de transfer la ANAF

Marii contribuabili vor avea obligația să depună anual, în format electronic, dosarul prețurilor de transfer pentru tranzacțiile aferente anului 2026, în baza noilor ordine publicate de ANAF, care modifică și regulile privind acordurile de preț în avans, relevă o analiză PwC România. Potrivit sursei citate, ANAF a publicat, pe 2 iulie,

Economic Intern 06-07-2026 19:14

BNR: România rămâne pe ultimul loc în UE la intermediere financiară

România continuă să ocupe ultima poziție în Uniunea Europeană în funcție de ponderea creditului neguvernamental în PIB, indicatorul situându-se la 22%, față de media europeană de 66%, potrivit Raportului asupra stabilității financiare al BNR. 'România continuă să se situeze pe ultima poziție în Uni

Economic Intern 06-07-2026 18:45

BNR: Litigiile generate de amenzile privind ROBOR pot depăși valoarea sancțiunilor aplicate băncilor

Litigiile care ar putea fi inițiate de clienții băncilor în urma amenzilor aplicate de Consiliul Concurenței în cazul ROBOR ar putea genera pierderi semnificativ mai mari decât cuantumul sancțiunilor, avertizează Banca Națională a României în Raportul asupra stabilității financiare publicat luni. Potrivit raportul