România va avea un instrument financiar pentru producţia de echipamente destinate independenţei energetice (ministru)
România va avea avea în cursul acestui an un instrument financiar care va încuraja producţia de echipamente pentru asigurarea independenţei energetice, a afirmat marţi Ministrul Economiei, Florin Spătaru, în cadrul unui eveniment de specialitate.
"Vom avea în cursul acestui an un instrument financiar care va încuraja producţia de echipamente pentru asigurarea independenţei energetice. Şi aici vorbim de panouri fotovoltaice, vorbim de pompe de căldură, vorbim de toate echipamentele necesare pentru realizarea acestei reţele energetice. De asemenea, vorbim de electrificare. În România, suntem în discuţii avansate - am şi aprobat un Memorandum săptămâna trecută în Guvern, prin care Ministerul Economiei se va ocupa de atragerea investitorilor şi dezvoltarea unor lanţuri de producţie pe producţia de baterii şi, de asemenea, vorbim de digitalizare şi automatizare, tot ceea ce ţine de crearea unor unităţi de producţie, dar şi unor unităţi hub-uri de cercetare, dezvoltare, inovare pe zona digitalizării.", a menţionat Florin Spătaru, la Forumul Investitorilor - 2023, organizat de ziarul Bursa.
Totodată, el a precizat că în perioada următoare se doreşte dezvoltarea industrială pe bază de licenţe. Ministrul Economiei a făcut referire la asigurarea unui transfer tehnologic prin parteneriate cu companii străine - şi asigurarea unor măsuri suport pentru companiile româneşti în achiziţionarea acestor licenţe şi dezvoltarea unor unităţi de producţie sub licenţe.
"Împreună cu Ministerul de Finanţe încercăm să găsim soluţii de finanţare, soluţii de finanţare care pot veni din granturi, din alocarea fondurilor de coeziune 2021-2027 către aceste direcţii strategice", a mai spus ministrul.
El a menţionat că se doreşte asigurarea unui sistem de finanţare pentru companiile private şi pentru investitori, prin intermediul băncilor europene pentru că stabilitatea unui sistem financiar e importantă sau esenţială pentru asigurarea acestor planuri.
"Mai mult ca niciodată - şi cred că vedem asta în ultimele zile - stabilitatea unui sistem financiar e importantă sau esenţială pentru asigurarea acestor planuri, pentru că putem să discutăm foarte mult de dezvoltarea unor unităţi de producţie, putem să discutăm foarte mult de ceea ce face Guvernul sau ceea ce facem prin ministerele de linie pentru încurajarea acestor investiţii, dar există şi o parte de cofinanţare care trebuie asigurată de sistemul financiar. Mă bucur foarte mult că discutăm în această perioadă, inclusiv la Parlament, de parteneriatul public-privat, de modalităţi de finanţare prin intermediul BEI, prin intermediul BERD-ului, pentru a putea să ne ducem la îndeplinire aceste obiective", a adăugat Florin Spătaru.
În opinia sa, este important ca statul să devină partener şi să înţeleagă că îndeplinirea acestor obiective pe termen lung nu se poate face decât cu investitorii privaţi.
"Pe de altă parte, investitorii privaţi în aceste momente dificile, au nevoie de capitalul de încredere din partea statului. Şi aici, bineînţeles, nu ne dorim un stat majoritar, nu ne dorim un stat care să vină să intervină în piaţă, în competitivitate. Avem nevoie de un stat care să acţioneze acolo unde trebuie şi să sprijine", a punctat ministrul. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

