Raport: Românii au cumpărat online de 6,3 miliarde de euro, în 2022
Valoarea cumpărăturilor online, realizate în România în 2022, a fost de 6,3 miliarde de euro, în creştere uşoară faţă de anul anterior, când s-au consemnat 6,2 miliarde de euro, relevă datele celui mai nou raport întocmit de către GPeC, Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) şi principalii jucători din domeniu.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), citate în comunicat, două treimi (66%) dintre utilizatorii de internet au plasat cel puţin o comandă online, în 2022, în creştere cu 8,7 puncte procentuale, de la 57,3% cât s-a înregistrat în 2021. Din acest punct de vedere, România a devansat Bulgaria (41%), Turcia (42%) şi Italia (49%), după cum arată şi statistica Eurostat.
În acelaşi timp, studii private realizate în 2023 indică faptul că ponderea internauţilor care ar fi comandat cel puţin o dată online în ultimul an a ajuns deja la 79%. Dintre aceştia, 25% au cumpărat şi de la magazine online aflate pe continentul european, în creştere faţă de 21%, în 2021, arată o cercetare iSense Solutions, realizată pentru GPeC, derulată în septembrie 2022.
La nivel european, în ultimii zece ani numărul cumpărătorilor online a crescut cu 20 de puncte procentuale, de la 55% în 2012, la 75% în 2022. Cele mai importante creşteri din ultimul deceniu s-au înregistrat în Estonia (+47%), Ungaria (+43%), Cehia (+41%) şi România (+41%).
Potrivit Eurostat, cele mai importante trei categorii de produse şi servicii comandate online, în 2022, la nivel european au fost: îmbrăcăminte şi încălţăminte (inclusiv accesorii şi articole sportive) - cu pondere de 42%; livrări de la restaurante, fast food sau servicii de catering (19%) şi beauty (cosmetice, wellness) - pondere de 17%.
Totodată, din statisticile 2Performant reiese că, în medie, românii au cheltuit, anul trecut, 70,75 de euro pentru cumpărăturile efectuate de pe desktop, comparativ cu 66,67 de euro, în 2021. În cazul tranzacţiilor efectuate de pe telefonul mobil, valoarea coşului mediu a fost de 46,48 de euro, în 2022, aproape similar cu 46,47 de euro, cu un an în urmă.
În ceea ce priveşte instrumentul utilizat pentru achiziţiile online, 76,7% din total au fost efectuate de pe telefonul mobil, în creştere de la 69,8% cât s-a înregistrat în 2021. De asemenea, traficul magazinelor online româneşti este generat în proporţie de peste 80% de către dispozitivele mobile, în creştere de la 75,5%, în 2021. În cazul magazinelor online consacrate consultate de GPeC, traficul generat de telefoanele mobile depăşeşte 85%.
Şi din punct de vedere valoric, mobilul depăşeşte desktop-ul, cu o pondere de 68,3% din valoarea tranzacţiilor online în comerţul electronic românesc, în timp ce 31,7% provin de pe desktop.
Pe parcursul anului 2022, compania de cercetare de piaţă iSense Solutions a derulat o cercetare cantitativă pe un eşantion de 1.025 de respondenţi, utilizatori de Internet cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, eşantion reprezentativ la nivel urban. Din aceasta a reieşit faptul că principalele criterii în baza cărora consumatorii români aleg magazinele online de la care cumpără sunt: 81% - cel mai bun preţ; 72% - să existe modalităţi variate de livrare; 69% - uşurinţa navigării în site/user experience; 68% - timpul de livrare cât mai scurt; 66% - uşurinţa procesului de returnare a produselor.
Potrivit aceluiaşi studiu, înainte de a plasa o comandă, 54% din totalul respondenţilor caută activ păreri despre magazinul online de pe care urmează să cumpere şi spun că nu ar cumpăra deloc dacă nu ar găsi păreri ale altor clienţi despre magazin.
Ca previziuni pentru anul 2023, GPeC a identificat principalele trenduri în comerţul online românesc care ar putea ajuta magazinele online să îşi crească vânzările.
"E mai important ca oricând ca magazinele să dezvolte programe de loializare a clienţilor existenţi şi să se axeze pe a creşte gradul de recurenţă în locul achiziţiei de trafic nou, precum si încrederea în produsele şi serviciile oferite de magazinul online. De cele mai multe ori este şi economic aşa pentru că achiziţia unui client nou devine mai scumpă decât întreţinerea relaţiei cu clienţii existenţi, iar magazinele ar trebui să calculeze corect Customer Lifetime Value şi să se orienteze pe a-i ţine aproape pe clienţii care au cumpărat deja de la ele. Pentru a-şi maximiza vânzările este indicat ca, pe lângă propriul website, magazinele online să se orienteze şi către vânzarea în marketplace-uri (pot fi mai multe şi pot fi atât naţionale, cât şi internaţionale)", se precizează în raportul de specialitate.
Sursele cifrelor şi estimărilor de piaţă publicate în acest raport sunt: 2Performant, ARMO, Brand Finance, eMAG, Euromonitor, Eurostat, Global Data, GPeC, INS, iSense Solutions, McKinsey, PayU, Semrush şi Statista. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

