Motreanu (PNL): Vom continua demersurile pentru a suplimenta sumele pentru fermierii români
România va primi cea mai mică sumă din compensaţiile acordate de Comisia Europeană pentru fermierii afectaţi de importurile de cereale din Ucraina, comparativ cu Polonia şi Bulgaria, dar vom continua demersurile pentru a suplimenta sumele pentru fermierii români, susţine prim-vicepreşedintele PNL, Dan Motreanu.
"Sunt dezamăgit de modul în care Ministerul Agriculturii a negociat acordarea compensaţiilor pentru fermierii români afectaţi de importurile de grâne din Ucraina. Din primele informaţii, ţara noastră va primi cea mai mică sumă, de 10 milioane de euro, comparativ cu Polonia, care primeşte 30 de milioane de euro şi Bulgaria, care primeşte 16 milioane de euro. Toată responsabilitatea pentru modul în care s-au purtat negocierile revine Ministerului Agriculturii. Aceste sume se bazează pe documentele pe care le-au prezentat ministerele agriculturii din cele trei ţări. România este în mod clar dezavantajată, având în vedere că prin ţara noastră a trecut cea mai mare cantitate de grâne din Ucraina", a scris, joi pe Facebook, Dan Motreanu.
El consideră că lucrurile pot fi schimbate, pe baza argumentelor, întrucât fermierii români sunt dezavantajaţi de concurenţa cerealelor provenite din Ucraina.
"Vom continua demersurile pentru a suplimenta sumele pentru fermierii români. Recent, am solicitat Comisiei Europene, împreună cu colegul meu Daniel Buda, măsuri pentru sprijinirea producătorilor români de cereale. Ni s-au alăturat colegii din grupul PPE România şi o serie de eurodeputaţi din statele învecintate. Chiar zilele acestea, am obţinut promisiunea sprijinului pentru fermierii români, din partea preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la întâlnirea de la grupul PPE. Susţinerea politică pentru ţara noastră este fără echivoc. Însă, negocierea, prezentarea datelor, partea tehnică sunt atribuţii care revin Ministerului Agriculturii", a punctat Motreanu.
Potrivit sursei citate, cerealele din Ucraina se vând la preţuri mai mici în Uniunea Europeană, beneficiind de scutiri de taxe vamale. Pe de altă parte, exporturile fermierilor români au scăzut cu aproximativ 1,5 milioane de tone de grâu.
"Nu există suficiente capacităţi de stocare în statele membre iar cantitatea de cereale blocată în regiunile de graniţă provoacă o competiţie neloială. Exporturile fermierilor români au scăzut cu aproximativ 1,5 milioane de tone de grâu, iar preţul unei tone de grâu a scăzut cu peste 100 de euro. Fermierii din România, Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Bulgaria şi Republica Moldova nu pot valorifica producţia lor la preţuri care să acopere costul de producţie, cu atât mai puţin să genereze profitul minim necesar pentru asigurarea traiului zilnic. În aceste condiţii, fermierii nu îşi mai pot continua munca", a arătat prim-vicepreşedintele PNL, Dan Motreanu.
Acesta a transmis că România a ajutat şi ajută poporul ucrainean greu încercat, inclusiv prin facilitarea tranzitului grânelor ucrainene pe teritoriul ţării noastre, dar în acelaşi timp, "trebuie să apărăm interesele fermierilor români".
Şase ţări est-europene (România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia) au solicitat la Consiliului Miniştrilor Agriculturii (AGRI-FISH) din 30 ianuarie, de la Bruxelles, soluţii pentru a compensa pierderile fermierilor suferite din cauza importurilor de cereale şi oleaginoase ieftine din Ucraina.
România, ca principal exportator de cereale din bazinul Mării Negre al UE, a fost afectată puternic de conflictul din Ucraina, care a dus la schimbări semnificative în comerţul cu cereale şi a permis ca volume importante de mărfuri să intre în ţară fără controale fitosanitare.
Potrivit Asociaţiei Clubul Fermierilor Români, în anul 2022 faţă de anul 2021 s-au înregistrat importuri de cereale şi plante tehnice din Ucraina, astfel: 1,02 milioane tone porumb, 640.000 tone grâu, 650.000 tone floarea soarelui şi 370.000 tone rapiţă.
România s-a transformat astfel din exportator în importator de produse agroalimentare. Exporturile româneşti au fost extrem de reduse, grâul fiind la nivelul de 2,1 milioane tone, porumbul la nivelul de 0,38 milioane tone, rapiţa şi seminţele de floarea-soarelui la 0,1 milioane de tone fiecare dintre ele, au transmis reprezentanţii organizaţiei agricole. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

