Câciu: Nevoia de investiţii în România depăşeşte cu mult ceea ce media europeană are necesar
Nevoia de investiţii în România depăşeşte cu mult ceea ce media europeană are necesar, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, menţionând că ţara noastră a mers "mai lent".
"2022 este primul an după trei ani în care datoria publică externă scade. Paradoxal, după ce în 2020 a crescut cu 46%, în 2021 cu 2%. E primul an în care a inversat trendul pentru că este o altă gestiune a datoriei publice, atât externe cât şi interne - şi pentru prima oară după trei ani a venit cu o scădere de 2%. Trendul acesta va continua, dar pe de altă parte, necesarul de finanţare al României este unul crescut. Dincolo de banii pe care îi avem la dispoziţie ca finanţare nerambursabilă, nevoia de investiţii în România depăşeşte cu mult ceea ce media europeană are necesar. De ce? Pentru că noi am mers mai lent", a menţionat Adrian Câciu, la conferinţa "Romanian Business & Investment Roundtable".
În opinia sa, este şi o chestiune pozitivă, aici, pentru că asta ne salvează pe noi faţă de alţii.
"Alţii nu mai au în ce investi. Noi avem destul loc în care să investim pe toate sectoarele, pe toate palierele sociale şi ale societăţii dar, întorcându-mă la necesarul de finanţare care trebuie asigurat, dincolo de banii europeni, este destul de ridicat, iar aici am intrat într-o altă paradigmă de abordare şi sunt convins că paradigma asta va continua în următorii 6 ani - nu mai facem datorie pentru consum. Acum achităm nota de plată a consumului trecut - şi de aceea ori avem un necesar de finanţare ridicat, pentru că avem datorie mare de refinanţat din trecut, iar acum datoria nouă care se naşte este sub nivelul investiţiilor pe care le programăm. Practic începe să fie o abordare, din punctul meu de vedere, serioasă şi trebuie continuată", a adăugat ministrul.
Totodată, el a menţionat că există în continuare spaţiu pentru consolidarea fiscală pe partea de venituri.
"Foarte multă lume vorbeşte despre fiscalitate referindu-se la cotele de impozitare. Apropo de cota unică versus cota progresivă, astea sunt cote, nu-s principii fiscale. Principiile fiscale trebuie să vină din echilibrarea, de exemplu, a impozitării capitalului cu impozitarea muncii sau a factorilor de producţie. Ar trebui să fie o impozitare echilibrată pe factorii de producţie din perspectivă economică - şi după aia tradus fiscal. Să mă întorc unde voiam să ajung referitor la facilităţi şi nu neapărat să te poţi uita într-o ajustare de de facilităţi, dar te poţi uita din perspectiva cotelor dar, te poţi uita la acordarea, de exemplu, a unor facilităţi pe zone care nu au legătură cu o bunăstare a companiei. Mă duc la produse accizabile, vă dau un exemplu. Există tot felul de eşalonări pe care le acordăm la acest moment. Cred că ar trebui să ne uităm din nou, pentru că accizele se plătesc înainte de a intra bunul pe raftul magazinului - şi nu sunt ale companiei. Deci, se pot face ajustări pe zona aceasta în care anumite facilităţi au fost acordate fără a introduce sau fără a interveni pe zona de cote", a mai spus Adrian Câciu.
El a subliniat că România este într-un proces de reformă fiscală - şi au avut loc mai multe întâlniri cu mediul de afaceri.
"Evident, vom avea câteva discuţii pentru că România este într-un proces de reformă fiscală - şi am avut o serie de întâlniri, în primul rând cu mediul de afaceri. Foarte mulţi dintre cei care au participat au înţeles echilibrul cu care am abordat această ajustare fiscală pentru că trebuie asigurată şi o predictibilitate pentru mediul de afaceri. Pe de altă parte, şi nevoia de consolidare fiscală pe venituri, după 13 ani de reducere a componentei statale, de perspectivă de spaţiu fiscal, era necesară - şi ne-au spus-o toţi, inclusiv mediul economic. Nu ai de unde să ai spaţiu fiscal dacă nu ai şi venituri - şi de aceea a fost făcută totuşi o ajutare în context echilibrat, iar acest lucru se vede şi în rezultatul economic. Deci n-a fost o ajustare care să afecteze mediul economic, dar îl ajută să îşi facă o reconversie economică", a mai spus ministrul.
Cea de-a treia ediţie a Conferinţei "Romanian Business & Investment Roundtable" a avut loc la Bucureşti, în perioada 15 - 16 martie, şi a iniţiat o serie de dezbateri pe teme ce au vizat perspectivele macroeconomice în România şi în Europa. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

