România avea în 2021 cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru bunurile de consum din UE
Cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final al gospodăriilor populaţiei, în cadrul statelor membre, a fost înregistrat în anul 2021 în România, fiind cu 45% mai mic decât media Uniunii Europe, urmată de Bulgaria (44% sub media UE) şi Polonia (40% sub media UE), arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Datele INS se referă la indicii nivelului preţurilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei în comparaţie cu media Uniunii Europene.
Astfel, indicii nivelului preţurilor exprimă câte unităţi din aceeaşi monedă sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri şi servicii în ţări diferite, pentru fiecare grupă de bunuri şi servicii. În anul 2021, pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final se plătesc 100 euro la nivelul Uniunii Europene, 144 euro în Irlanda şi 55 euro în România.
În anul 2021, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei s-a înregistrat în Irlanda (44% peste media UE), urmată de Danemarca (43% peste media UE), Luxemburg (36% peste media UE) şi Suedia (30% peste media UE).
În ceea ce priveşte indicii nivelului preţurilor pentru principalele grupe de bunuri şi servicii, potrivit Eurostat, România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa "Alimente şi băuturi nealcoolice" (70%), iar la polul opus se află Luxemburg având cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru această grupă de produse (125%).
Totodată, Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupele "Băuturi alcoolice şi tutun" (65%), "Îmbrăcăminte şi încălţăminte" (77%) şi "Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili" (36%), urmată de Polonia, pentru grupele "Băuturi alcoolice şi tutun" (72%) şi "Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili" (38%).
În schimb, Danemarca are cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru produsele cuprinse în grupa "Îmbrăcăminte şi încălţăminte" (133%), iar Irlanda este cea mai scumpă ţară din UE la produsele din grupele "Băuturi alcoolice şi tutun" (208%) şi respectiv "Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili" (194%).
Totodată, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa "Recreere şi cultură" (63%) dintre ţările UE, precum şi pentru grupa "Transport" (69%), alături de Bulgaria.
Bulgaria rămâne cel mai ieftin stat membru la articolele de mobilier şi echipamente de uz casnic (68%), precum şi la serviciile de cazare şi restaurante (46%).
Pe de altă parte, Luxemburg are cel mai mare nivel al preţurilor pentru "Articole de mobilier, echipamente de uz casnic şi întreţinerea curentă a locuinţei" (126%) dintre statele membre. În ceea ce priveşte grupa "Transport", Danemarca şi Suedia sunt cele mai scumpe ţări din UE (128%). Danemarca se detaşează de restul statelor membre, fiind cea mai scumpă ţară la grupa "Recreere şi cultură "(141%) şi la serviciile de cazare şi restaurante (154%).
În ceea ce priveşte indicii de volum ai Produsului Intern Brut pe locuitor calculaţi pe baza Parităţii Puterii de Cumpărare, România, împreună cu alte cinci state membre (Polonia, Portugalia,Ungaria, Letonia şi Croaţia), înregistrează valori ale indicelui de volum al PIB pe locuitor, calculat pe baza PPC, ce se situează în intervalul 70% - 80% faţă de media Uniunii Europene.
Cea mai mică valoare a Produsului Intern Brut pe locuitor, în anul 2021, a fost înregistrată de Bulgaria, cu 43% sub media UE, iar cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe locuitor din Uniunea Europeană a fost înregistrat de Luxemburg, acesta depăşind media UE cu 168%. Acest lucru se explică parţial prin faptul că un număr mare de cetăţeni străini au o pondere mare în forţa de muncă totală a ţării şi contribuie la realizarea PIB-ului, dar nu fac parte din populaţia rezidentă.
Programul European de Comparare (PEC) a fost iniţiat în anii 1970 ca parte componentă a Programului Internaţional de Comparare (PIC) şi are ca obiectiv compararea în termeni reali a produsului intern brut (PIB) - nivel şi structură. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



