INS: Câştigul salarial mediu net a crescut în aprilie cu 14 lei, comparativ cu luna precedentă
Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.561 lei în luna aprilie 2021, în creştere faţă de luna precedentă cu 14 lei (+0,4%), valorile cele mai mari fiind înregistrate în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (8.671 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.790 lei), conform datelor anunţate vineri
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai a acestui an, de la 3,2% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,70%, mărfurile alimentare cu 1,52%, iar serviciile cu 2,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). "Preţurile de consum &ici
STB va asigura transport special pentru meciurile din Campionatul European de Fotbal - UEFA 2020
Societatea de Transport Bucureşti va asigura, în perioada 13 - 28 iunie, transport special de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă către Centrul istoric al Capitalei şi Arena Naţională, pentru suporterii care vor merge la meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal - UEFA 2020. Potrivit unui comunicat al STB, remis joi AGERPRES, linia speci
Sondaj: 67% dintre angajaţii părinţi au observat stări de frustrare şi anxietate la copii din cauza pandemiei
Aproximativ 67% dintre angajaţii părinţi au observat stări de frustrare şi anxietate la copii în ultimul an din cauza pandemiei, conform unui sondaj realizat de platforma Undelucram.ro, în perioada 1-7 iunie, la care au răspuns 1.047 de angajaţi părinţi. De asemenea, pentru foarte mulţi dintre copi
Cifra de afaceri din industria HoReCa a scăzut cu 35% în 2020, iar numărul de angajaţi cu 19% (analiză)
Cifra de afaceri din industria HoReCa a scăzut în anul 2020 cu 35% faţă de 2019, la 17,9 miliarde de lei, în comparaţie cu 27,5 miliarde de lei în 2019, ca urmare a pandemiei, relevă o analiză realizată de platforma Termene.ro pe baza situaţiilor financiare raportate de companiile din România. Numărul de angajaţi din industria hoteluril
(P) În aceeași ramă - Grigorescu, Tonitza, Vermont, Regina Maria
Un eveniment-tablou în care se regăsesc marii maeștri ai artei românești și peste 200 de alese capodopere de artă va avea loc marți, 15 iuni
Ministerul Mediului: Noua Strategie UE aduce în prim-plan multe dintre realităţile şi provocările României
Noua Strategie UE aduce în prim-plan multe dintre realităţile şi provocările României, precum vulnerabilitatea agriculturii, importanţa managementului apelor şi rolul important al politicilor de reducere a riscului la dezastre, a afirmat secretarul de stat din Ministerul Mediului, Robert-Eugen Szep, care a participat joi, la Consiliul de Mediu, la Luxemburg.
Adoptarea facturării electronice în România ar permite economisirea la bugetul statului a circa 100 de miliarde de euro în 10 ani (asociaţie)
Adoptarea facturării electronice în România ar permite economisirea la bugetul statului a circa 100 de miliarde de euro în 10 ani, prin reducerea fraudei cu TVA şi îmbunătăţirea colectării fiscale, dar şi ieşirea din riscul de infringement în care România se află deoarece nu a implementat Directiva Europeană 55/2014 privind facturarea elec
Piaţa abonamentelor medicale generează suplimentar 3 euro pentru fiecare 1 euro investit în acest domeniu (studiu)
Pentru fiecare 1 euro investit în piaţa abonamentelor medicale, acest domeniu generează suplimentar 3 euro, ca valoare adăugată brută în economia României, contribuind astfel la economia locală şi la crearea de noi locuri de muncă, potrivit unui studiu EY România. Potrivit sursei citate, fiecare loc de muncă generat de abonamentele medi
AIPROM: Decizia Parlamentului European de a interzice utilizarea glifosatului pune în pericol siguranţa şi securitatea alimentară a Europei
Asociaţia Industriei de Protecţia Plantelor din România - AIPROM îşi exprimă îngrijorarea cu privire la rezultatul şi consecinţele votului din 8 iunie, din plenul Parlamentului European, privind raportul "Strategiei UE pentru Biodiversitate 2030", în condiţiile în care unul dintre amendamente se opune reautorizării substanţei active gl
Creţu (Visa): Valoarea plăţilor cu cardul a crescut în continuare chiar şi în perioada pandemiei cu 18%
Valoarea totală a plăţilor realizate cu cardurile a crescut în continuare chiar şi în perioada pandemiei cu 18%, a declarat, miercuri, Cătălin Creţu, director general al Visa pentru România, Croaţia, Malta şi Slovenia, într-o conferinţă de specialitate. "Ceea ce pentru mulţi a fost o poate măsură disperată de supravieţuire, sperăm
Simion (AmCham): Partea cea mai grea începe odată ce vom avea undă verde pentru implementarea PNRR
Oricât de anevoios a fost procesul de elaborare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), partea cea mai grea începe odată ce vom avea undă verde pentru implementare şi este nevoie de aliniere la nivelul întregului spectru decizional şi administrativ în jurul acestui proiect de ţară, consideră preşedintele AmCham România, Ionuţ Simi
VIDEO INTERVIU Şeful comerţului israelian: Am deschis total economia cu ajutorul vaccinului şi al unei aplicaţii de telefon
Israelul a reuşit să deschidă total economia la începutul acestei săptămâni, cu ajutorul campaniei intensive de vaccinare şi cu o aplicaţie care le-a permis celor imunizaţi să aibă acces peste tot în locurile publice, a declarat Ohad Cohen, directorul Administraţiei de Comerţ Exterior din Ministerul israelian al Economiei, într-un interviu aco
Transelectrica şi Universitatea Politehnica din Bucureşti vor înfiinţa primul laborator digital din România
Compania Naţională de Transport al Energiei Transelectrica şi Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) au semnat un parteneriat prin care vor înfiinţa şi operaţionaliza DigiTEL, unicul laborator digital integrat din România, pentru testarea viitoarelor tehnologii din sfera energetică, informează compania. "În materializarea unei viz
Jianu (CNIPMMR): Dialogul cu Ministerul Economiei este din păcate precar în această perioadă
Dialogul cu Ministerul Economiei este precar în această perioadă, chiar inexistent cu Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, dar şi cu alte organizaţii, a afirmat, joi, preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu. "Din păcate, în această perioadă, dialogul
