Nanu (MF): O să încercăm să adresăm şi nevoia reinvestirii; să lăsăm investitorii să reinvestească imediat
Ministerul Finanţelor are în vedere să ofere posibilitatea investitorilor de retail să reinvestească sumele plasate în titluri de stat, a explicat, vineri, Ştefan Nanu, director general Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publicăm din Ministerul Finanţelor.
"E un an record din perspectiva a ceea ce a însemnat segmentul de investitori de retail, populaţia, pentru stat în procesul de finanţare. Dintr-un volum de 90 de miliarde de lei pe care statul i-a emis anul acesta, 18 miliarde de lei înseamnă titluri de stat pentru populaţie. Este enorm. Neaşteptat chiar şi pentru noi. Bineînţeles, a fost un an extrem de provocator, cu creşteri ale dobânzilor spectaculoase, de la începutul anului, total neaşteptate şi faptul că Ministerul de Finanţe a oferit dobânzi pe piaţă normal că a atras. Aş sublinia foarte tare spiritul de echipă pe care îl avem în a implementa aceste programe, Fidelis şi Tezaur, Fidelis mai ales, că aici sunt mai mulţi participanţi, băncile, Bursa. Suntem efectiv o echipă. Ne consultăm foarte mult. Avem consultări şi pe diversificare. Probabil că o să vedeţi. O să încercăm la anul eventual să venim şi cu alte produse care să acopere o paletă mai mare de alternative de economisire. De asemenea, o să încercăm să adresăm şi nevoia reinvestirii. Deci până acum am emis destul de predictibil, trimestrial, dar ţinând cont că se acumulează deja din ce în ce mai multe rambursări, o să încercăm să lăsăm investitorii să se reinvestească imediat, deci cumva să facem un design ale perioadelor de subscriere care să acopere şi acele rambursări", a spus Ştefan Nanu.
La rândul său, secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Attila Gyorgy, a declarat că instituţia s-a străduit să ofere produsul cu o ritmicitate predictibilă astfel încât investitorii să ştie când au posibilitatea să cumpere titluri de stat.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
"Se pare că strategia noastră a dat roade. Constatăm creşteri importante şi din perspectiva numărului de investitori. Vorbim de zeci de mii de persoane fizice care au cumpărat diverse titluri de stat. Valoarea titlurilor emise a depăşit 28 de miliarde de lei, din care anul acesta 18 miliarde, iar pe Fidelis avem un record pe anul 2022 de peste 6 miliarde", a spus Attila Gyorgy.
Ministerul Finanţelor (MF) a atras 853,9 milioane lei şi, respectiv, 162,7 milioane euro, valori însumând 1,65 miliarde lei, prin a zecea ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie, Fidelis, derulată în ultimii trei ani prin sistemele Bursei de Valori Bucureşti, conform unui comunicat al BVB.
Astfel, valoarea celor zece runde de finanţare derulate în ultimii trei ani la BVB de către Ministerul Finanţelor se apropie de 15,2 miliarde lei (3,1 miliarde euro). AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Site-ul DNSC a înregistrat temporar dificultăți de accesare; posibil atac DDoS
Site-ul DNSC a înregistrat temporar dificultăți de accesare, pe fondul unui volum neobișnuit de mare de solicitări provenite simultan din surse multiple, iar analiza datelor tehnice disponibile indică posibilitatea unui atac de tip DDoS, informează Directoratul Național de Securitate Cibernetică printr-un comunicat. 'Site-ul http://www.dnsc.ro a &ici
Bușoi: Urmărim ce se întâmplă pe piața carburanților, ca să ne asigurăm că nu vorbim despre situații în care se speculează
Prețurile se mențin ridicate, atât în ceea ce privește barilul de petrol, cât și în privința indicelui Platts pentru produsele finale, dar urmărim, alături de ANAF, Consiliul Concurenței și ANPC, tot ceea ce se întâmplă în piață, ca să ne asigurăm că vorbim de comportamente corecte și nu de situații în care se speculează, a dec
Creșterile de tarife la energie vor fi, cel mai probabil, moderate, de până la 10%, în perioada următoare (secretar de stat)
Creșterea tarifelor la energie, pentru perioada următoare, va fi una moderată, de până la 10%, a declarat, marți, la finalul ședinței Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. 'Sigur că ne uităm la creșterile de tarife, pentru că toate cele legate de facturi depind de consu
Tanczos Barna: Zootehnia are un rol strategic și are nevoie de finanțare adecvată și transpunerea abordării strategice în legislație
Zootehnia are un rol strategic, iar atingerea obiectivelor din strategia și planul de acțiune lansate de Comisia Europeană necesită o finanțare coerentă și complementară, a afirmat, marți, Tanczos Barna, viceprim-ministru, ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Tanczos Barna a participat, în perioada 6-8 septembrie, la reuniunea inform
Bușoi: Nivelul apei în zona Cernavodă ar putea fi insuficient pentru repornirea centralei nucleare, în septembrie
Debitul Dunării la intrarea în țară va fi scăzut toată luna septembrie, iar nivelul apei în zona Cernavodă va fi insuficient pentru răcirea reactoarelor centralei nucleare, a declarat, marți, la finalul ședinței Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. 'Abia în
Erbașu: Trebuie să facem investiții programate de noi, nu impuse de cei de la Bruxelles
România trebuie să facă investiții din propriile sale resurse, nu impuse de Uniunea Europeană, care a făcut investiții de bază, necesare, a declarat, marți, Cristian Erbașu, președintele Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR). 'Am vorbit 30 de ani numai despre fonduri europene. Trebuie să înțelegem că este nece
Platforma Visit Harghita, 1,3 milioane de accesări de la începutul anului; numărul turiștilor din județ, în scădere
Platforma Visit Harghita a înregistrat o creștere semnificativă a interesului din partea turiștilor în 2026, de la începutul anului și până în prezent site-ul având aproape 750.000 de vizitatori unici și aproximativ 1,3 milioane de accesări. Directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (Visit Harg
BNS solicită crearea unei Comisii parlamentare de anchetare a situației din sectoarele de energie electrică și gaze
Blocul Național Sindical (BNS) avertizează asupra situației din sectorul energetic național și la impactul tot mai mare al prețurilor la energie și gaze asupra populației și economiei și, în acest sens, solicită Parlamentului să constituie de urgență o comisie de anchetă. Potrivit unui comunicat al BNS, remis marți AGERPRES, în urmă cu trei săptăm&
Scădere de 37% a înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în august (APIA)
Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o scădere de 37% în România, la nivelul lunii august, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, în timp ce mașinile 'verzi' au raportat un recul de 31%, conform unei analize realizate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), pe baza datelor publicate de Direcția
DNSC și Expertware au dezvoltat o platformă integrată de securitate cibernetică în cadrul proiectului SIEMBIOT
O platformă integrată de securitate cibernetică, ce reunește capabilități de monitorizare și analiză a evenimentelor de securitate, detecție, Cyber Threat Intelligence, management al vulnerabilităților și răspuns la incidente cibernetice a fost dezvoltată în cadrul proiectului european de cercetare și inovare, SIEMBIOT, în valoare de 3,36 milioane de euro.
Comandament Energetic, la ora 15:00
Reprezentanții autorităților din sectorul energiei se reunesc marți, la ora 15:00, la sediul Transelectrica, în cadrul ședinței Comandamentului Energetic. La finalul ședinței, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, va susține declarații de presă.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Pistol (CNAIR): Constructorii secțiunii 3 a Autostrăzii Sibiu-Pitești au început lucrările de asfaltare pe un tronson experimental
Asocierea de constructori italieni și români (Webuild - Tancrad) a început lucrările de asfaltare pe un tronson experimental al secțiunii 3 din Autostrada Sibiu - Pitești (A1), între Cornetu și Tigveni, informează directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată, mar
Vlaicu (ARA): România nu are un business mai mare decât sectorul de apă, pe care putem să îl transformăm în motor de dezvoltare
Industria apei este competitivă și poate să aducă dezvoltarea economică, în condițiile în care companiile de apă au în derulare proiecte de șapte miliarde de euro în România, a declarat, marți, președintele Asociației Române a Apei (ARA), Ilie Vlaicu, la ExpoApa 2026. 'Vorbim despre business pentru că știm că sunt proble
Cosmin Marinescu (BNR): România are cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană
România are cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană, în timp ce firmele românești sunt printre cele mai îndatorate, atrage atenția viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'România are cel mai scăzut nivel al intermedierii financ
Buzoianu: Subiectul apei în România trebuie privit ca o misiune națională
Subiectul apei în România trebuie privit ca un plan național, ca o misiune națională, pentru că este o resursă fără de care nu putem susține niciun fel de altă activitate și niciun trai decent pentru români, a transmis ministra interimară a Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, la ExpoApa 2026. 'Subiectul apei &i












