logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Piaţa asigurărilor din România a crescut cu 28% în primele nouă luni, la 13,4 miliarde lei

Imagine din galeria Agerpres

Piaţa asigurărilor din România a crescut în primele nouă luni cu 28%, la aproximativ 13,4 miliarde lei, faţă de valoarea înregistrată în perioada similară a anului anterior, potrivit unui raport publicat marţi de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF).

Astfel, volumul total al subscrierilor pentru activitatea de asigurări generale s-a situat la 10,8 miliarde lei, în creştere cu 34% faţă de perioada ianuarie - septembrie 2021, deţinând o pondere de 81% din valoarea totală a primelor brute subscrise (PBS) de asigurătorii autorizaţi şi reglementaţi de ASF şi sucursale.

Pentru segmentul asigurărilor de viaţă, valoarea totală a primelor brute subscrise a fost de 2,6 miliarde lei, în creştere cu 5% comparativ cu primele 9 luni aferente anului 2021.

Totodată, despăgubirile brute plătite de asigurătorii autorizaţi şi reglementaţi de ASF, de sucursale şi de Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) au însumat 6,3 miliarde lei în primele 9 luni ale anului 2022. Pe de altă parte, despăgubirile brute plătite pentru segmentul asigurărilor generale s-au situat la 5 miliarde lei, în timp ce pentru activitatea de asigurări de viaţă despăgubirile brute plătite au fost în valoare de 1,3 miliarde lei.

"Sumele aprobate pentru plata daunelor de către FGA au fost în valoare totală de circa 484 milioane lei, din care aproximativ 94% reprezintă sume aprobate pentru plata daunelor RCA (455 milioane lei)", se menţionează în raport.

În primele nouă luni ale anului 2022, societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF au subscris prime brute în valoare de aproximativ 12,1 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 23% faţă de valoarea înregistrată în perioada similară a anului anterior.

"Piaţa asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, ce deţine o pondere de 83% din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF. Piaţa asigurărilor generale rămâne dominată de asigurările auto, astfel încât acestea, incluzând clasa A3 (Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare) şi clasa A10 (Asigurări de răspundere civilă auto, inclusiv răspunderea transportatorului), reprezintă aproximativ 77% din totalul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale şi 64% din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurări în primele 9 luni ale anului 2022.", susţin autorii raportului.

Volumul primelor brute subscrise pentru segmentul asigurărilor de viaţă a depăşit nivelul de 2 miliarde lei, fiind susţinut de creşterea cu circa 7% a subscrierilor pentru clasa C1 (Asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare).

Asigurările de sănătate au continuat să înregistreze o dinamică pozitivă în primele 9 luni ale anului 2022, cu un volum al subscrierilor de peste 509 milioane lei, în creştere cu aproximativ 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021 (384 milioane lei), deţinând o pondere de 4,22% în totalul primelor brute subscrise de societăţile autorizate şi reglementate de ASF.

Totodată, asigurările de garanţii au înregistrat un volum al primelor brute subscrise de aproximativ 191 milioane lei în primele 9 luni ale anului 2022, în scădere cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior (262 milioane lei).

"Calculate la nivelul întregii pieţe, ratele SCR şi MCR au fost supraunitare la finalul lunii septembrie 2022. Rata SCR s-a situat la un nivel de 1,59, în scădere cu 14% faţă de septembrie 2021, în timp ce rata MCR a înregistrat un nivel de 3,70, în scădere cu 18% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.", se precizează în raport.

Societăţile de asigurare autorizate în alte state membre UE au subscris în primele 9 luni ale anului 2022 în baza dreptului de stabilire (FOE - freedom of establishment), pe teritoriul României, prin intermediul a 14 sucursale, un volum al primelor brute subscrise de aproximativ 1,4 miliarde de lei (10,2% din totalul primelor brute subscrise de societăţile locale autorizate de ASF şi sucursale), în creştere cu aproximativ 82% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021.

"O vulnerabilitate a pieţei de asigurări din România rămâne gradul ridicat de concentrare atât din perspectiva expunerii faţă de principalele clase de asigurare, cât şi din punct de vedere al dimensiunii semnificative a cotelor de piaţă deţinute de un număr relativ mic de societăţi de asigurare. Deşi se observă o diminuare a gradului de concentrare pe piaţa RCA din România, primii doi asigurători continuă să deţină o cotă de piaţă semnificativă (circa 52%), în scădere faţă de finalul anului anterior când primii doi asigurători deţineau o cotă de piaţă cumulată de 61%", mai arată raportul.

Din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF în primele 9 luni ale anului 2022 (12,1 miliarde lei), primele brute subscrise pe teritoriul altor state au înregistrat un volum de circa 77 milioane lei, reprezentând aproximativ 0,6% din volumul total al primelor subscrise, în scădere comparativ cu perioada similară din anul anterior (circa 214 milioane lei).

La finalul lunii septembrie 2022, valoarea totală a rezervelor tehnice brute constituite de societăţile de asigurare se situa la un nivel de circa 22,1 miliarde lei, în creştere cu 7,4% faţă de finalul anului 2021 (aproximativ 20,6 miliarde lei). Din valoarea totală a rezervelor tehnice brute, 59% reprezintă rezerve constituite pentru asigurările generale, în timp ce 41% din totalul rezervelor tehnice sunt constituite pentru activitatea de asigurări de viaţă.

La finalul primelor nouă luni ale anului 2022, atât valoarea activelor, cât şi cea a obligaţiilor societăţilor de asigurare (măsurate conform principiilor regimului Solvabilitate II) au înregistrat creşteri comparativ cu valorile înregistrate în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Activele totale au crescut cu 14% la nivelul întregii pieţe a asigurărilor, iar datoriile totale ale societăţilor de asigurare au crescut cu 18% la 30 septembrie 2022 comparativ cu valoarea înregistrată la aceeaşi dată a anului anterior. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 07-11-2026 13:47

Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor

Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,

Economic Intern 07-11-2026 13:18

Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni

Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se

Economic Intern 07-11-2026 10:03

ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.

Economic Intern 06-11-2026 22:20

Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei

Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele

Economic Intern 06-11-2026 21:17

Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro

Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.

Economic Intern 06-11-2026 21:14

Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii

Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației

Economic Intern 06-11-2026 20:31

Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul

Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o

Economic Intern 06-11-2026 19:20

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv

Economic Intern 06-11-2026 19:18

Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie

Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu

Economic Intern 06-11-2026 19:01

Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid

Economic Intern 06-11-2026 18:39

Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei

Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr

Economic Intern 06-11-2026 18:36

MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE

România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,

Economic Intern 06-11-2026 18:28

Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara

Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t

Economic Intern 06-11-2026 17:56

Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate

Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202

Economic Intern 06-11-2026 17:53

Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun