Guvernul a adoptat actul normativ pentru avansarea proiectului contrucţiei noilor unităţi de la Cernavodă
Guvernul a adoptat luni, la propunerea Ministerului Energiei, proiectul de Lege privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica pentru proiectul privind Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, informează ministerul printr-un comunicat.
"Este o lege foarte importantă, care sper că va fi adoptată cât mai repede de colegii mei din Parlament, pentru a putea avansa cu proiectul noilor unităţi de la Cernavodă. Da, România va deveni independentă energetic şi, totodată, ne vom asigura securitatea energetică şi atingerea Ţintelor de decarbonare cu ajutorul energiei nucleare. Pentru că decarbonizare fără energie nucleară nu se poate face", a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Prin proiectul de act normativ se supune Parlamentului aprobarea semnării Acordului de Sprijin între statul român şi Nuclearelectrica în legătură cu proiectul privind Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă. Astfel că Unitatea 3 va intra în exploatare la sfârşitul anului 2030 şi Unitatea 4 în anul 2031.
Prin realizarea proiectului, esenţial pentru securitatea şi independenţa energetică a României, va fi dublată contribuţia energiei nucleare în sistemul energetic de la aproximativ 20% la 36%, vor fi create noi locuri de muncă în sectorul nuclear, se va dezvolta lanţul de furnizori, va fi facilitat accesul la împrumuturi şi sprijin financiar, vor spori veniturile la bugetele locale din zona de dezvoltare a Proiectului Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă, precum şi la bugetul de stat, ca urmare a investiţiilor şi înfiinţării de noi întreprinderi în activităţi de cercetare şi inovare în zonă/regiune.
De asemenea, prin realizarea acestor investiţii, se va asigura accesul la energie electrică şi termică a consumatorilor, protecţia consumatorului vulnerabil şi reducerea sărăciei energetice. Proiectul va contribui la asigurarea unei pieţe energetice competitive, va creşte calitatea învăţământului în domeniul energiei şi va continua formarea resursei umane bine pregătite în domeniul nuclear.
Statul român, prin Ministerul Finanţelor, va realiza demersurile necesare pentru finanţarea construcţiei celor două reactoare, inclusiv prin, dar nelimitat la acordarea de garanţii de stat finanţatorilor proiectului.
"Ministerul Energiei este responsabil de implementarea mecanismului de sprijin de tip 'Contracte pentru Diferenţă' (CfD) şi, totodată, fiind responsabil pentru operaţionalizarea Fondului de Modernizare, susţine includerea energiei nucleare în programele cheie de investiţii şi asigură suportul necesar pentru utilizarea Fondului de Modernizare în vederea dezvoltării, construcţiei şi punerii în funcţiune a Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă. De asemenea, Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive, este responsabila pentru finalizarea şi operaţionalizarea, până în anul 2030, a Depozitului Final de Deşeuri Slab şi Mediu Active, respectiv finalizarea şi operaţionalizarea, până în anul 2050, a Depozitului geologic pentru deşeurile înalt radioactive", se menţionează în comunicat.
Statul român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, va întreprinde demersurile necesare în vederea asigurării apei de răcire pentru funcţionarea a 4 unităţi nuclearoelectrice pe amplasamentul de la Cernavodă, prin finalizarea etapei II a proiectului "Îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre între Călăraşi şi Brăila (km 375 - km 170)".
De asemenea, statul român va dispune măsurile necesare cu privire la finalizarea de către Transelectrica, până la data punerii în funcţiune a proiectului, a liniilor de transport a electricităţii, care să permită racordarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă la Sistemul Electroenergetic Naţional şi evacuarea energiei electrice produse de proiect.
Proiectul prevede construcţia a încă două unităţi CANDU 6 pe amplasamentul CNE Cernavodă, cu o capacitate de 700 MW/Unitate (1400 MW/2 unităţi). Prima etapă, cea actuală, a început la finalul anului 2021 şi reprezintă etapa pregătitoare, care a demarat prin capitalizarea şi operaţionalizarea companiei de proiect, Energonuclear. Această etapă va avea o durată de 24 de luni în care se vor contracta servicii de asistenţă tehnică, juridică şi financiară, servicii de inginerie pentru actualizarea specificaţiei tehnice de procurare, lansarea şi atribuirea contractului de IPC (Inginer, Procurare şi Construcţii), precum şi realizarea de studii şi evaluări necesare fundamentării unei decizii preliminare privind realizarea investiţiei.
În data de 25 noiembrie 2021, Energonuclear, compania de proiect, a semnat primul contract cu Candu Energy, membră a grupului SNC-Lavalin şi Autoritatea de Proiectare a Unităţilor 3&4 şi OEM Candu (Producătorul Original al Tehnologiei Candu). În cadrul contractului, CANDU Energy va oferi servicii de inginerie pentru elaborarea şi actualizarea unor documentaţii necesare demarării proiectului unităţilor CANDU 3&4 (printre care actualizarea documentelor de bază de licenţiere, actualizarea ghidurilor de securitate nucleară, actualizarea listei modificărilor de proiect cu funcţii de securitate nucleară etc.).
Etapa a doua a proiectului (lucrări preliminare) constă în realizarea de lucrări preliminare din Faza 1 a contractului de IPC (Inginer, Procurare şi Construcţii) şi va avea o durată de 18 - 24 de luni. În această etapă se vor derula lucrări de inginerie şi analiză a pieţelor privind furnizorii de echipamente şi servicii necesare implementării proiectului, astfel încât la finalul acestei etape să se rafineze fezabilitatea proiectului. Tot în această etapă se vor depune documentaţiile pentru obţinerea de avize şi aprobări inclusiv din partea Comisiei Europene în baza articolului 41 din Tratatul Euroatom. La finalul acestei etape, se va reanaliza fezabilitatea proiectului pe baza noilor indicatori tehnico-economici şi se va lua Decizia Finală de Investire, care va permite trecerea Proiectului în Etapa 3.
Etapa a treia a proiectului constă efectiv în realizarea lucrărilor în şantier de construcţie, montaj şi punere în funcţiune, etapă estimată la 69-78 de luni. Se estimează că Unitatea 3 va fi pusă în funcţiune în 2030, urmând punerea în funcţiune a Unităţii 4 în 2031.
Proiectul, care are un cost estimat de şapte miliarde euro, va avea o contribuţie de energie curată de 66% şi va presupune peste 19.000 de locuri de muncă în industrie. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



