logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ile (FIHR): Speranţele pentru 2023 sunt mai mari; cererea pentru turism este consistentă

Imagine din galeria Agerpres

Cererea pentru turism este consistentă după cei doi ani de pandemie, astfel că speranţele pentru 2023 sunt mai mari comparativ cu acest an, a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile.

"După un început prost de an, am avut plăcuta surpriză să vedem că 2022 şi-a revenit. În mare parte, din aprilie până în decembrie putem spune că am atins nivelul lui 2019 - şi mai avem puţin de recuperat, pentru că primul trimestru a fost mai slab. Speranţele pentru 2023 sunt şi mai mari, pentru că, pe de o parte, cererea pentru turism este consistentă - după cei 2 ani de pandemie, în care lumea a fost frustrată de această plăcere de a călători şi îşi manifestă puternic această dorinţă. Deci cererea există, şi-au revenit şi evenimentele, lumea merge în continuare în vacanţă şi atunci credem că 2023 dă semne bune pentru cei care au investit, care ştiu să presteze la nivelul dorit de piaţă. Cei care nu ţin ritmul şi au afectată calitate serviciilor vor avea de suferit. De aceea, noi recomandăm tuturor proprietarilor de hoteluri sau de unităţi în turism să investească şi să furnizeze servicii de calitate, pentru că atunci vor avea piaţa necesară pentru a avea rezultate bune şi în 2023", a menţionat Călin Ile, cu ocazia lansării "Ghidului de practică în industria ospitalităţii".

În ceea ce priveşte deficitul de locuri de cazare, preşedintele FIHR consideră că ar trebui să fie estompată sezonalitatea, iar pe de altă parte să fie stimulaţi investitorii să vină şi să investească în zonele în care există cerere pentru turism.

"La noi o mare problemă este sezonalitatea. Până nu estompăm această sezonalitate, ne e greu să spunem care e deficitul general, pentru că sunt perioade în care deficitul e mare - şi mă refer la perioada de vară sau perioada de sărbători, acele sărbători legale, când nivelul de circa 200.000 de camere pe care noi îl avem astăzi în România este insuficient - şi cred că 100.000 de camere s-ar integra fără probleme. În schimb, în celelalte luni din an, ianuarie-martie sau septembrie-decembrie, până în perioada de sărbători, atunci nu există aceeaşi cerere în staţiuni - şi atunci nu cred că ar fi nevoie de camere suplimentare. Deci, primul pas ar trebui să lucrăm pentru a estompa sezonalitatea - şi pasul doi, să stimulăm investitorii să vină şi să investească în zonele în care există cerere pentru turism. Şi aici avem nenumărate locuri în care potenţial există, dar nu avem unităţi de cazare care să valorifice acest potenţial. În special, în zona rurală sunt puţine locuri de cazare, în Moldova sunt puţine locuri de cazare, Bucovina, Maramureş ar putea primi, Transilvania... Noi avem concentrate locurile de cazare pe staţiunile tradiţionale de pe litoral sau din balnear şi în zona urbană", a adăugat Călin Ile.

Preşedintele FIHR a subliniat că este nevoie de distribuţie regională eficientă şi de infrastructură de transport. În opinia sa, criza energetică reprezintă o ameninţare în continuare.

"Fiecare a încercat să-şi găsească soluţii prin eficientizarea activităţii interne, prin investiţii în soluţii alternative de energie şi, de ce să nu spunem, a urmat tendinţa generală de creştere a tarifelor, cel puţin cu această inflaţie, în aşa fel încât să acoperim parţial creşterea de costuri cu energia şi cu forţa de muncă pentru că şi costurile cu forţa de muncă au crescut. Per total, chiar dacă veniturile încep să ajungă la nivelul din 2019, profitabilitatea industriei a scăzut din cauza energiei şi din cauza costurilor de personal", a mai spus Călin Ile.

Potrivit acestuia, procentul de majorare în estimările federaţiei sunt undeva între 15 şi 20%.

"Cam cu atât au crescut tarifele medii în industria noastră, să spunem, toamna 2022 comparativ cu toamna 2021. Acest procent de 15% nu acoperă integral creşterea de costuri de energie. Trebuie să găsim şi alte soluţii de eficientizare, de urmărire atentă a consumurilor. Şi aici facem apel şi la turiştii noştri, să fie la fel de responsabili atunci când merg în hoteluri, cum sunt la ei acasă. Sperăm că şi Guvernul va găsi soluţiile să ţină în frâu această ameninţare - nu doar la adresa industriei hoteliere, ci la adresa întregii economii", a mai spus Călin Ile.

În ceea ce priveşte deficitul forţei de muncă în turism, preşedintele FIHR a precizat că acesta "este fluctuant, în funcţie de sezon, de evoluţia sectorului".

"A fost un deficit de circa 100.000 de persoane înainte de pandemie. Acum s-a mai estompat pentru că cererea a scăzut", a precizat Călin Ile.

"Aproximativ 50-60.000 se pot integra în orice moment în industrie, în special pe joburile de intrare. Cea mai importantă parte din soluţie o reprezintă pentru noi educaţia forţei de muncă şi, de aceea, federaţia se implica. O altă parte din soluţie o reprezintă importul forţei de muncă din Asia. Noi consideram ca un mix de soluţii va rezolva această problemă. Este o problema globală, nu doar în România turismul se confruntă cu un deficit de forţă de muncă", a mai spus preşedintele FIHR.

"Ghidul de practică în industria ospitalităţii" a fost lansat marţi, proiectul fiind realizat de Premier Hospitality şi Asociaţia "Edu4Tourism" cu sprijinul Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).

"Nu vom avea niciodată societatea pe care o visăm dacă nu vom investi în educaţie. Nu vom avea nici turismul pe care ni-l dorim, serviciile pe care le aşteptăm în turism şi în orice alt domeniu dacă nu vom avea grijă de cea mai importantă perioadă de pregătire pentru viaţă a tinerilor. Practica este esenţială în formarea lor ca oameni şi profesionişti. Încercăm prin acest ghid să abordăm stagiul de practică într-o altă manieră, într-o variantă structurată care vine dintr-un proces amplu de consultare a tuturor părţilor implicate. Suntem convinşi că rezultatele nu vor întârzia să apară şi în curând ne vom bucura cu toţii de ele", a declarat Călin Ile, Preşedinte FIHR.

La rândul său, Rocsana Borda, Coordonator proiect Ghid practică şi membru afiliat FIHR a afirmat că acest ghid a fost creat ca un prim pas în încercarea federaţiei de a construi o relaţie solidă şi corectă între părinţi, şcoală şi hoteluri/agenţi economici.

"Fiecare parte implicată trebuie să înţeleagă importanţa educaţiei chiar dacă vine cu un cost. Haideţi să vedem acest cost ca şi investiţie şi să susţinem procesele educaţionale" a menţionat Rocsana Borda.

Federaţia Industriei Hoteliere din Romania (FIHR) - este prima organizaţie patronală din turismul românesc şi cea mai reprezentativă din industria hotelieră, prin cifra de afaceri şi numărul de angajaţi, reunind 4 din top 5 companii hoteliere din România după cifra de afaceri, fiind prezentă la nivel naţional în peste 48 localităţi (25 judeţe) şi cumulând peste 17.500 camere în proprietăţile hoteliere membre. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 40

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 07-11-2026 13:47

Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor

Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,

Economic Intern 07-11-2026 13:18

Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni

Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se

Economic Intern 07-11-2026 10:03

ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.

Economic Intern 06-11-2026 22:20

Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei

Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele

Economic Intern 06-11-2026 21:17

Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro

Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.

Economic Intern 06-11-2026 21:14

Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii

Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației

Economic Intern 06-11-2026 20:31

Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul

Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o

Economic Intern 06-11-2026 19:20

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv

Economic Intern 06-11-2026 19:18

Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie

Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu

Economic Intern 06-11-2026 19:01

Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid

Economic Intern 06-11-2026 18:39

Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei

Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr

Economic Intern 06-11-2026 18:36

MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE

România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,

Economic Intern 06-11-2026 18:28

Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara

Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t

Economic Intern 06-11-2026 17:56

Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate

Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202

Economic Intern 06-11-2026 17:53

Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun