România pierde în continuare o treime din TVA la buget, dar digitalizarea ANAF va avea impact vizibil (PwC)
România rămâne pe ultimul loc în UE la colectarea TVA, înregistrând din nou cel mai mare deficit de încasare a acestei taxe din suma totală ce ar trebui colectată, estimat la 35,5%, conform raportului publicat recent de Comisia Europeană (CE), care utilizează date pentru anul 2020, arată Daniel Anghel, partener, liderul Tax&Legal PwC România.
"CE se aşteaptă ca pentru 2021 diferenţa să scadă până la 33% datorită măsurilor luate de administraţia fiscală românească, începând cu 2020, de a introduce diverse mijloace de raportare digitală, precum implementarea SAF-T şi conectarea caselor de marcat fiscale cu serverele ANAF", subliniază acesta într-un material transmis luni AGERPRES.
Potrivit consultantului, un punct pozitiv important al raportului este că deficitul total de TVA în UE pentru 2020 a fost estimat în scădere cu circa 30 miliarde euro faţă de estimarea revizuită pentru 2019, coborând la 93 de miliarde de euro. Explicaţia este că în timpul recesiunii a crescut conformarea voluntară la plată parţial ca urmare a măsurilor de sprijin financiar ale guvernelor care au fost condiţionate de plata impozitelor.
"Totuşi, este nevoie de mai multe eforturi pentru a îmbunătăţi colectarea TVA şi, din acest motiv, împreună cu raportul privind decalajul de TVA, Comisia Europeană a lansat o serie de propuneri pentru adaptarea sistemului de TVA la era digitală. Noul sistem introduce raportarea digitală în timp real în scopuri de TVA, bazată pe facturarea electronică care va oferi statelor membre informaţii valoroase de care au nevoie pentru a intensifica lupta împotriva fraudei. CE estimează că facturarea electronică va contribui la reducerea fraudei în materie de TVA cu până la 11 miliarde de euro pe an şi la scăderea costurilor administrative şi de conformitate pentru comercianţii din UE cu peste 4,1 miliarde de euro pe an în următorii zece ani. De asemenea, facturarea electronică asigură convergenţa sistemelor naţionale existente în întreaga UE şi deschide calea pentru statele membre care doresc să instituie sisteme naţionale de raportare digitală pentru comerţul intern în anii următori", a precizat Anghel.
Pornind de la modelul deja existent al "ghişeului unic de TVA" pentru companiile care fac achiziţii online, ar urma ca firmele care vând către consumatori dintr-un alt stat membru să se înregistreze o singură dată în scopuri de TVA pentru întreaga UE şi să îşi îndeplinească obligaţiile în materie de TVA prin intermediul unui singur portal online, într-o singură limbă.
Reprezentantul PwC aminteşte, în context, că fişierul standard de control fiscal (SAF-T) a devenit obligatoriu în România pentru marii contribuabili în 2022 şi va fi aplicat etapizat şi pentru celelalte categorii de contribuabili până în 2024. De asemenea, au fost conectate la serverele ANAF casele de marcat electronice fiscale, putând fi urmărite tranzacţiile în timp real. Tot în acest an, a devenit obligatorie Ro e-Factura pentru operatorii economici în relaţia cu autorităţi contractate de stat, B2G (business to government), precum şi în contractele încheiate în relaţia B2B (business to business), în măsura în care acestea au ca obiect produse cu risc fiscal ridicat. Pentru celelalte contracte de tipul B2B, utilizarea este în prezent opţională. Potrivit Ministerului de Finanţe, în urma discuţiilor cu Comisia Europeană, este aşteptat ca Ro e-Factura să devină obligatoriu pentru toate tranzacţiile în relaţia dintre companii, business to business (B2B), începând din ianuarie 2024, a arătat Daniel Anghel.
Conform reformelor fiscale asumate prin PNRR, decalajul de TVA ar trebui să scadă în România cu cinci puncte procentuale, până în 2025, şi per ansamblu colectarea taxelor să fie îmbunătăţită cu 2,5% din PIB. Măsurile de digitalizare a ANAF, precum SAF-T, facturarea electronică, RO-e Transport, conectarea caselor electronice de marcat cu serverul ANAF sunt esenţiale pentru îmbunătăţirea colectării veniturilor şi îndeplinirea obiectivelor, subliniază acesta.
Reprezentantul PwC a menţionat, totodată, că facturarea electronică este considerată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) foarte utilă pentru creşterea nivelului de conformare fiscală a contribuabililor şi reducerea decalajelor de TVA. Daniel Anghel citează, în context, un raport OECD, potrivit căruia autorităţile din toată lumea ar trebui să încurajeze raportarea digitală, prin stimulente acordate companiilor pentru investiţii în calitatea sistemelor de raportare comerciale, detectarea mai eficientă şi mai rapidă a comercianţilor frauduloşi şi îmbunătăţirea calităţii inspecţiilor fiscale.
Uniunea Europeană a estimat că pierderile potenţiale de venituri din TVA atribuite neintroducerii cerinţelor de raportare a facturilor în format digital de către 15 state membre cumulează între 22 şi 27 de miliarde euro pe an, arată raportul OECD. În plus, UE a evaluat că impactul introducerii facturilor electronice, în perioada 2014-2019, a fost o creştere de aproximativ 3% (19,3 miliarde euro) a veniturilor din TVA.
Mai mult, în state care au introdus de ceva timp factura electronică, datele privind impactul acesteia asupra respectării obligaţiilor fiscale sunt foarte încurajatoare, potrivit OECD. Spre exemplu, în Italia, în cursul anului 2019, sistemul de facturare electronică a detectat fraude în materie de TVA în valoare de 1,1 miliarde euro, în timp ce plăţile de TVA pentru livrări locale au crescut cu 3,6 miliarde euro, între anii 2018 şi 2019.
El oferă şi exemplul Ungariei, care a introdus în 2018 un nou sistem de raportare online, de utilizare gratuită, Sistemul de facturare online. Obiectivul introducerii raportării online a datelor şi al instituirii sistemului de gestionare a datelor este de a descuraja frauda fiscală. Prin această evoluţie, o mare parte din cifra de afaceri facturată a devenit vizibilă şi trasabilă pentru administraţia fiscală, în consecinţă, gestionarea riscurilor a devenit mai eficientă, iar veniturile din TVA au crescut semnificativ.
"Impactul acestor măsuri în România va fi resimţit însă treptat, pe măsură ce toţi contribuabilii vor fi introduşi etapizat în aceste sisteme, şi se vor reflecta în anii următori în nivelul de colectare a taxelor la buget", consideră Daniel Anghel. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



