Moneda unică europeană împlineşte, în 2022, 20 de ani, la data de 1 ianuarie 2002 bancnotele şi monedele euro fiind introduse în 12 ţări, pentru un total de 308 milioane de cetăţeni.

Potrivit Băncii Centrale Europene, aceasta a reprezentat cea mai amplă operaţiune de substituire de monedă întreprinsă vreodată, care a implicat sectorul bancar, societăţile de transport de valori, comercianţii cu amănuntul, firmele care administrează bancomatele şi distribuitoarele automate şi, desigur, publicul larg.

Euro a fost distribuit băncilor şi comercianţilor cu amănuntul încă din luna septembrie 2001 pentru a evita blocajele ce pot apărea în timpul procesului de aprovizionare. În consecinţă, în primele zile ale anului 2002, euro a fost disponibil într-un volum mare în toate sectoarele. Până la data de 3 ianuarie, de la 96% dintre aparatele de distribuire de numerar din zona euro se puteau retrage bancnote euro. La o săptămână după introducerea noii monede, peste jumătate din toate operaţiunile cu numerar se efectuau în euro.

După o perioadă cu circulaţie simultană care, în unele ţări, a durat până la două luni şi în timpul căreia plăţile puteau fi efectuate în euro sau în moneda naţională, euro a devenit unica monedă oficială în zona euro la 1 martie 2002.

Până în prezent, 19 ţări au adoptat euro drept monedă oficială.

*Belgia, ţară fondatoare a UE şi printre primele care au adoptat euro

Belgia, sediul principalelor instituţii ale Uniunii Europene şi ţară fondatoare a grupului comunitar, a intrat în zona euro la 1 ianuarie 1999 şi a făcut parte din primul grup de state care au pus în circulaţie euro, trei ani mai târziu, la 1 ianuarie 2002, relatează agenţia EFE.

Împreună cu Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos, Portugalia, Spania şi Marea Britanie, Belgia a semnat pe 7 februarie 1992 Tratatul de la Maastricht. Acest tratat a demarat lucrurile pentru ca în următorii ani să se creeze o uniune monetară, cu un sistem de bancă centrală şi o monedă comună.

Până la adoptarea euro, moneda oficială a Belgiei era francul belgian. Cursul de schimb stabilit pentru un euro a fost de 40,3399 franci belgieni. După o perioadă de tranziţie de două luni, în timpul căreia euro şi francul belgian au circulat în paralel, euro a devenit unica monedă legală în Belgia. Banca Centrală a Belgiei a schimbat francii belgieni în euro până la 31 decembrie 2004.

Conform unui studiu al Universităţii din Bonn, publicat în 2020, în Belgia PIB per capita este cu 1.668 euro mai mic decât în cazul în care ar fi rămas în afara zonei euro, mai scrie EFE.

Cu toate acestea, conform eurobarometrului publicat la începutul lunii decembrie de Comisia Europeană, 76% dintre belgieni consideră că moneda unică este un element pozitiv pentru UE, cu două procente mai puţin faţă de media europeană, în timp ce 16% sunt de părere că este unul negativ. Numai 64% dintre belgieni consideră că moneda unică este bună pentru ţara lor, iar 27% spun că nu este. De asemenea, 29% afirmă că se simt mai europeni de la introducerea euro, în timp ce 70% nu văd nicio schimbare.

*Germania şi cei 20 de ani de euro, între temeri şi speranţe

Introducerea euro în Germania a fost acompaniată atât de temeri, determinate de consecinţele pe care le-ar putea avea renunţarea la marca germană, în special pentru inflaţie, cât şi de speranţe privind avantajele pentru cetăţeni şi companii, scrie EFE.

Temerile legate de inflaţie - marca germană era văzută drept un garant al stabilităţii şi renunţarea la ea crea nesiguranţă - au fost exprimate prin neologismul "teuro" o combinaţie între adjectivul "teuer" (scump) şi numele monedei unice.

Tranziţia a fost însă mai uşoară decât în alte ţări care au adoptat euro, fiindcă germanii trebuiau doar să multiplice cu doi orice sumă în euro pentru a vedea, aproximativ, cât ar fi însemnat în mărci.

La început, temerile legate de inflaţie păreau că se confirmă în contextul creşterilor de preţuri la anumite bunuri. Însă, Ministerul de Finanţe, într-un document pregătit cu ocazia aniversării celor 20 de ani de la introducerea euro, a semnalat că inflaţia medie în aceste două decenii a fost mai mică decât în timpul mărcii germane. Inflaţia medie anuală în Germania de la introducerea euro a fost, conform ministerului, de 1,7%, în timp ce în anii cu marca germană a fost de 2,8%.

Pentru companiile exportatoare, euro a reprezentat un avantaj în privinţa exporturilor în celelalte ţări din zona euro. De asemenea, în ceea ce priveşte exporturile în ţări terţe, conform unei cercetări a directorului Institutului de Studii Economice din Berlin, Marcel Fratzscher, euro a fost un avantaj, deoarece, spre deosebire de ceea ce se întâmpla cu marca germană, a cărei importanţă era regională, moneda unică are o relevanţă globală.

Criza economică şi financiară a creat dezechilibre în zona euro şi a pus la încercare acceptarea euro în Germania. Ulterior, politica BCE de combatere a crizei, cu dobânzi scăzute, a fost văzută drept o ameninţare pentru economiile germanilor. Conform unui sondaj al institutului FORSA, 33% dintre germani doreau revenirea la marca germană. 54% dintre germani calculează încă preţurile actuale în mărci. Cu toate acestea, procentul nostalgicilor a scăzut faţă de sondajele anterioare. În urmă cu zece ani, 45% dintre germani spuneau că le e dor de marcă şi 70% calculau preţurile în mărci.

*Două decenii de euro în Italia: un element pozitiv, în pofida scepticismului

Intrarea euro în buzunarele italienilor în urmă cu 20 de ani, a fost "o măsură în mare parte pozitivă", care a introdus ţara pe piaţa globală drept un mare exportator şi a animat modernizarea sistemului său, în pofida criticilor partidelor populiste, care acuzau moneda unică de toate relele, potrivit EFE.

Cel mai mare avantaj pentru Italia al euro a fost accesul la piaţa internă europeană şi la lanţul global, devenind al doilea exportator din Uniunea Europeană, potrivit profesorului de la Universitatea Bocconi, din Milano, Carlo Altomonte.

Odată cu renunţarea la liră, au apărut critici legate de rata de schimb a noii monede, pentru mulţi prea mare, şi de scumpirea bunurilor de consum, compensată, potrivit expertului, de scăderea tarifelor în alte sectoare, precum transporturile.

Dar, drept revers al medaliei, introducerea euro a relevat şi o serie de "slăbiciuni structurale" în sistemul antreprenorial din Italia, precum scăderea productivităţii, ceea ce a făcut ca ţara să aibă de suferit în timpul crizei din 2008.

Cu toate acestea, fenomenul nu trebuie văzut drept negativ.

"Euro a început un proces de ajustare structurală a economiei care continuă în prezent", în special în ceea ce priveşte reformele finanţate prin Planul de Recuperare după pandemie", susţine profesorul.

Cheia este permanenţa "sustenabilă" a Italiei pe piaţa unică, dată fiind marea sa datorie - de 153,5% din PIB în 2021 - şi, pentru acesta, explică Altomonte, vor fi esenţiale reformele în favoarea productivităţii naţionale.

Pe aceeaşi linie se înscrie şi economistul Marcellor Messori, de la Universitatea Luiss din Roma, care menţionează "stabilitatea" drept principalul avantaj al euro, el considerând normale aprecierile istorice într-un proces de asemenea anvergură.

Italia, ţară fondatoare a zonei euro, în prezent guvernată de Mario Draghi, care a semnat bancnotele euro în calitate de preşedinte al BCE între 2011 şi 2019, s-a confruntat cu proliferările partidelor eurosceptice în ultimul deceniu, după criză.

*Ţările de Jos, de la îndoielile privind euro la normalizarea utilizării sale

Ţările de Jos s-au numărat printre primele 12 ţări care au introdus euro la 1 ianuarie 2002, cea mai mare operaţiune de schimbare a monedei din istorie, care a fost acompaniată de dezbateri privind valoarea sa în raport cu guldenul sau legate de ajustările de preţuri la mărfuri, însă utilizarea sa a fost normalizată două decenii mai târziu.

În Ţările de Jos au avut loc dezbateri frecvente în ceea ce priveşte posibilele dificultăţi pentru acomodarea cu noua monedă - care nu are bancnote de 25 precum guldenul - sau provocarea pentru companii de a stabili preţurile "rotunjindu-le" pentru a se adapta la euro, însă timpul a calmat aceste temeri. Euro nu a provocat nicio inflaţie masivă, aşa cum se anticipa, relatează agenţia spaniolă de ştiri.

Scepticismul viza o posibilă creştere a preţurilor legată de schimbarea monedei, ceea ce, în realitate, s-a întâmplat, dar datorită inflaţiei şi nu introducerii euro: preţurile au crescut cu până la 46% în ultimele două decenii, conform datelor Biroului Naţional de Statistică din Ţările de Jos. Inflaţia medie anuală de la introducerea euro a fost de 1,8%, dar în anii anteriori depăşea media de 2,5%. În anii '70, era de 7,1% anual.

Populaţia s-a obişnuit rapid cu noua monedă, deşi în prezent puţini mai au bancnote în portofele: cetăţenii din Ţările de Jos fac tot mai mult plăţi în format digital, cu cardul, cu telefonul mobil sau ceasul inteligent.

În supermarketuri se găsesc tot mai rar case unde se poate plăti cash, un comportament care s-a consolidat acum, în contextul pandemiei, şi care s-a extins şi la tarabele în aer liber.

Absenţa necesităţii unui schimb de monedă (care elimină pierderile legate de cursul valutar) în cazul circulării în zona euro, care în prezent include 19 ţări, este unul dintre avantajele cele mai menţionate de olandezi în sondajele realizate în ultimii ani. Aceasta se reflectă şi în datele economice: când a introdus euro, în 2002, PIB-ul era de 31.000 euro/cap de locuitor. În prezent, acesta este de aproape 46.000 euro, ceea ce situează Olanda pe locul patru în UE.

Totuşi, olandezii încă păstrează 25,6 milioane de bancnote de guldeni, un număr care s-a redus foarte puţin în ultimii 20 de ani, conform Băncii Naţionale. Acestea au o valoare totală de 440 milioane de euro.

*Euro a adus 20 de ani de stabilitate economică în Spania, dar cu umbre

Euro a reprezentat pentru Spania stabilitate economică şi capacitate de creştere, deşi în aceste două decenii au existat şi umbre, precum notabilele creşteri de preţuri pe care le-a adus cu sine odată cu intrarea în circulaţie sau incapacitatea sa de a amortiza criza financiară care "a ţinut ţara în şah".

Experţii consultaţi de EFE consideră că rezultatul pentru Spania este "net pozitiv", deoarece a determinat un cadru de stabilitate a cursului de schimb care a favorizat capacitatea de creştere şi avansul spre convergenţa cu Uniunea Europeană.

"Şi mai ales în etapa prin care am trecut, când ne-am confruntat cu catastrofe precum criza financiară din 2008 şi cea provocată de pandemie în ultimii doi ani. Ar fi fost mult mai complicat dacă am fi fost în afara zonei euro", a explicat, pentru EFE, Juan Ignacio Crespo, analist financiar.

De la adoptarea euro, PIB-ul Spaniei a crescut cu 60%, cu un avans al ratei pe cap de locuitor de 40%, până la 23.693 de euro, însă încă sub media de 33.260 euro a uniunii monetare.

În opinia profesorului Javier Fernandez-Pacheco, de la EAE Business School, la nivel european moneda unică "a ajutat în mod determinant la facilitarea comerţului intracomunitar", de care a beneficiat Spania, ale cărei principale pieţe de export sunt Franţa şi Germania.

Intrarea în circulaţie a monedei unice a presupus o creştere a preţurilor de consum, care a ridicat inflaţia de la 2,7% în 2001 la 4% în 2002, însă populaţia a perceput creşterea ca fiind mai mare.

Secretarul de stat pentru Economie de atunci, Luis de Guindos, a recunoscut că introducerea euro a provocat majorări de preţuri, dar a subliniat că a permis creşterea ţării peste nivelul de 2% şi crearea de locuri de muncă într-un moment de încetinire a economiei.

În acel moment, era îngrijorătoare şi pierderea autonomiei monetare şi faptul că Banca Spaniei va rămâne fără posibilitatea de a interveni pentru a devaloriza moneda naţională în caz de nevoie.

*Euro în Franţa: deşi au trecut 20 de ani, francul nu a fost uitat

La 20 de ani de la introducerea euro, o mare parte dintre francezi s-au convins de avantajele unei monede unice europene, deşi au avut multe reticenţe. Cifrele macro au sprijinit, în general, validitatea acesteia, relatează EFE.

Un raport al Băncii Franţei semnalează că euro a permis stabilitatea preţurilor, ceea ce, la rândul său, a ajutat la păstrarea valorii economiilor. Documentul mai menţionează că indicele preţurilor de consum a trecut de la o medie de circa 5%, cu 20 de ani înainte de introducerea euro, la 1,7% în timpul celor două decenii ulterioare, adăugând că moneda unică a impulsionat economia printr-o scădere semnificativă a ratelor dobânzilor.

Pe partea comercială, intrarea în circulaţie a euro, adăugată altor factori precum integrarea Chinei în Organizaţia Mondială a Comerţului, în 2002, a însemnat începutul unor deficite comerciale tot mai mari. Franţa estimează să încheie anul 2021 cu un deficit comercial de 95 miliarde euro, 3,7% din PIB, conform unui raport publicat săptămâna aceasta de biroul guvernamental pentru planificare economică.

În ceea ce priveşte populaţia, francezii continuă să fie în favoarea - dar nu în proporţie covârşitoare - unei monede care le permite să călătorească în mare parte din Europa fără schimb valutar, dar continuă să creadă că introducerea sa în 2002 a reprezentat o formă deghizată de creştere a preţurilor.

56% dintre francezi se opun renunţării la euro, dar 51% consideră că introducerea monedei unice a provocat o creştere a inflaţiei, conform unui sondaj realizat cu ocazia aniversării de YouGov pentru Moneyvox.fr. Sondajul semnalează că, 20 de ani mai târziu, 51% dintre francezi continuă să transforme, ocazional, valoarea cumpărăturilor în vechii franci. Această practică este mai întâlnită în cazul francezilor de peste 45 de ani, dar şi în rândul celor puţin mai tineri (35-44 de ani).

*În urmă cu 20 de ani, nimeni nu îşi imagina în Grecia problemele pe care le va aduce euro

Când, la 1 ianuarie 2002, euro a început să circule în Grecia, nimeni nu îşi putea imagina problemele pe care aceasta le-a avut cu moneda unică, deşi acum sunt îndepărtate ştirile privind datele falsificate sau ameninţarea Grexitului.

Imaginile momentului îl prezintă pe premierul de atunci al Greciei, Kostas Simitis, retrăgând cu entuziasm primele bancnote euro de la un bancomat. Deşi au avut timp de 169 de ani drahmele în buzunar, cetăţenii s-au unit entuziasmului, conştienţi fiind de faptul că noua monedă va aduce multe facilităţi unei ţări care trăieşte în principal din turism. Acest entuziasm a fluctuat de-a lungul anilor, ca în multe alte ţări, în special în timpurile cu inflaţie mare.

În 2009, totul a început să se prăbuşească. Noul ministru al Finanţelor, Yorgos Papakonstantinu, a participat în octombrie pentru prima dată la reuniunea eurogrupului şi a anunţat că deficitul Greciei în acel an nu va fi de 6% din PIB cum anunţase la Bruxelles cu doar 17 zile înainte fostul Guvern al lui Konstantinos Karamanlis, ci de 12,5% din PIB, sau mai mult decât dublu.

Grecia falsificase statisticile începând din 2000, cu scopul de a îndeplini criteriile de convergenţă cerute (unul dinte acestea se referea la deficit) şi a nu rămâne astfel în afara clubului select al statelor membre ale zonei euro. Asta a creat "panică" în rândul instituţiilor europene şi bursele au început să se clatine.

Şase luni mai târziu, noul premier, Yorgos Papandreu, a anunţat intrarea Greciei în primul program de salvare financiară, cu reduceri dure la toate nivelurile. Au urmat alte două programe, fiecare semnat de un nou premier.

Conform datelor Eurostat, venitul mediu net al unui angajat grec a scăzut cu peste 40% în perioada 2009 - 2014.

În plină dezbatere privind ieşirea din zona euro şi a negocierilor cu creditorii ale noului Guvern de stânga condus de Alexis Tsipras, peste 60% dintre greci s-au pronunţat, prin referendum, împotriva celui de-al treilea program de salvare. Tsipras, însă, a fost nevoit să cedeze şi l-a semnat, ceea ce, ulterior, l-a costat la urne.

Deşi erau împotriva unui nou program de salvare, grecii nu erau de acord cu renunţarea la euro şi, într-un sondaj realizat în tumultoasa vară a anului 2015, trei sferturi din populaţie s-a pronunţat pentru menţinerea euro.

*Portugalia împlineşte 20 de ani de euro, blocată în ceea ce priveşte convergenţa sa cu Uniunea Europeană

Portughezii au schimbat în urmă cu 20 de ani escudo cu euro, o monedă despre care majoritatea consideră că a avut efecte pozitive pentru Portugalia, deşi nu a reuşit să realizeze convergenţa cu UE.

Banca Portugaliei avertiza, într-un raport la finele lui 2019, cu puţin înainte de izbucnirea pandemiei, că din 1995 convergenţa economiei portugheze cu cea a Uniunii Europene a stagnat şi că PIB per capita s-a situat în 2018 "încă departe" de nivelul înregistrat în 1995. În următorii doi ani, situaţia s-a înrăutăţit şi, în 2020, s-a situat la 74,6% din media europeană, al patrulea nivel de la coadă în zona euro, scrie EFE.

Pentru a impulsiona această convergenţă, Portugalia are drept provocări creşterea capitalului uman, promovarea condiţiilor care să permită o creştere sustenabilă a investiţiilor şi îmbunătăţirea cadrului instituţional şi a funcţionării pieţelor, conform reglementatorului bancar.

În pofida acestei stagnări, 72% dintre portughezi cred că adoptarea euro a fost "o decizie bună" pentru ţară, un procent care depăşeşte media zonei euro (69%), conform Eurobarometrului publicat luna aceasta.

Începuturile nu au fost uşoare şi intrarea în circulaţie a euro a făcut ca, prin rotunjire, de la o zi la alta preţul micilor cumpărături să crească, aşa cum s-a întâmplat cu cafeaua, al cărei preţ a trecut de la 50 escudo (circa 25 de cenţi) la 50 de cenţi.

De fapt, patru ani mai târziu, 74% dintre portughezi considerau că unul dintre marile dezavantaje a fost acela că a provocat o creştere a preţurilor, potrivit Eurobarometrului din 2005.

Chiar şi aşa, în mare, euro a ajutat la stabilizarea inflaţiei în Portugalia, unde, cu zece ani înainte de adoptarea monedei unice, creşterile anuale ale preţurilor puteau depăşi rate de 10%.

Momentul cel mai rău în Portugalia a fost criza dură care a dus la un program de salvare al Troicii, în perioada 2011 şi 2014, cu un sever plan de austeritate. Popularitatea monedei unice a scăzut atunci, fiind a doua cea mai redusă din zona euro (doar 46% dintre portughezi spuneau atunci că euro era bun pentru ţară) şi s-a ajuns chiar la o dezbatere publică privind posibilitatea ieşirii din zona euro, care nu a mers însă mai departe de vorbe. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Citeşte şi:

* DOCUMENTAR: 20 de ani de la introducerea monedei euro în 12 ţări din UE (1 ianuarie)