Banca Naţională a României a urmărit stabilitatea relativă a cursului şi a avut grijă să o menţină în condiţiile reducerii graduale şi sustenabile a ratei dobânzii, fără să cadă în capcana dobânzilor prea mici, susţine Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie al BNR, într-un articol pe blogul Opinii BNR.

"În Romania o depreciere chiar şi de un ban sau de 0,2% reprezintă un motiv de "Breaking news" în toată presa scrisă dar şi la TV, generând anxietate în rândul românilor. Există o anumită "euro-izare" a economiei româneşti (preţuri la case, automobile, facturi de telefonie etc. în euro) substanţial mai ridicată decât în Polonia, Cehia şi Ungaria însă aceasta nu explică în întregime reacţiile temătoare ale românilor chiar şi la mişcări de amplitudine foarte redusă a cursului. Chiar şi aşa, Banca Naţională a României a urmărit stabilitatea relativă a cursului şi a avut grijă să o menţină în condiţiile reducerii graduale şi sustenabile a ratei dobânzii, fără să cadă în capcana dobânzilor prea mici. Însă, linia de demarcaţie între o dobândă care permite stabilitatea cursului şi o dobândă redusă prea mult sau prea repede este fină, este nevoie de multă atenţie, profesionalism şi experienţă pentru a menţine acest echilibru. România şi românii nu şi-ar fi permis un experiment precum cel din Turcia, nu în general şi mai ales nu în mijlocul unei pandemii globale. De aici şi atenţia sporită a BNR şi gradualitatea măsurilor luate în ultimul an", arată Cristian Popa, în articolul "Când banca centrală acceptă să facă jocuri periculoase. Cazul Turciei".

El susţine că banii din zilele noastre nu mai sunt "legaţi de aur", iar sistemul se bazează pe încredere, pe încrederea că banca centrală care i-a emis nu le va distruge valoarea "tipărind" fără limită bani noi.

"În termeni simpli, diferenţa vine din încrederea de care beneficiază în combinaţie fiecare ţară, banca centrală şi moneda emisă de aceasta: dacă investitorii au încredere să îşi păstreze economiile în euro sau dolari chiar şi la randament zero, acceptă ei acelaşi lucru pentru lire turceşti sau peso argentinieni? Răspunsul este foarte probabil nu. Se ajunge astfel la evaluarea randamentului raportat la riscuri. Pentru o monedă considerată "sigură", banca centrală care o emite îşi permite să coboare dobânda la zero şi chiar să tipărească bani noi pentru că pieţele au încredere în politicile ei, deci au încredere în faptul că "va respecta regulile" şi astfel nu va crea inflaţie excesivă. Însă pentru o monedă considerată "riscantă", banca centrală care o emite nu se bucură de un asemenea privilegiu. Ea trebuie să compenseze într-un fel pentru riscul mai mare care îi este ataşat, riscul de a "nu respecta întocmai regulile", pentru rata naturală mai mare a dobânzii, precum şi pentru rata (şi persistenţa) mai mare a inflaţiei din acea ţară. Iar această compensare se realizează printr-un "preţ al capitalului" mai mare: dobânzi mai ridicate sau un curs de schimb subevaluat (depreciat)", scrie Cristian Popa.

El menţionează că, în situaţia în care dobânzile nu compensează riscul perceput de piaţă, ba poate chiar sunt coborâte de către banca centrală către nivele nesustenabil de mici, atunci pieţele reacţionează: investitorii vând moneda respectivă contra unei alte valute cu un raport risc/randament mai bun, generând astfel presiuni de depreciere pentru moneda naţională.

Cristian Popa spune că schimburi valutare în acelaşi sens vor realiza probabil şi cetăţenii tării respective, temându-se de o continuare a deprecierii şi din dorinţa de a îşi menţine puterea de cumpărare a economiilor personale sau dacă pur şi simplu percep valuta "forte" (euro, dolari) ca fiind o alternativă mai bună decât moneda naţională. Inflaţia mai ridicată din ţara cu pricina îi convinge de asemenea pe cetăţeni să renunţe la moneda naţională în favoarea valutei, care este şi mai uşor convertibilă în alte monede de circulaţie internaţională. Din cele două surse, şi nu numai, apar presiunile de depreciere.

"Sumarizând, reducerea prea mare şi bruscă, sub nivelul de echilibru, a ratei dobânzii în ţările emergente duce adesea la pierderea încrederii în banca centrală, la migrarea capitalurilor în afara ţării şi în cele din urmă la deprecierea cursului de schimb. Deprecierea duce la rândul ei la inflaţie crescută, pentru că astfel preţurile bunurilor de import devin mai scumpe. Inflaţia mai mare produce mai multă depreciere, pentru că cetăţenii şi investitorii vor căuta şi mai aprig să îşi protejeze economiile de inflaţie, cumpărând valuta iar importatorii vor creşte preţurile ca un mod de acoperire măcar parţială a riscului de devalorizare. Se intră astfel într-o spirală a deprecierii generate de inflaţie şi viceversa, greşeala decidenţilor devenind evidentă şi amplificată. Pentru a stopa spirala şi deprecierea, banca centrală trebuie să îşi recunoască greşeala şi să intervină pentru a restabili încrederea pierdută. Astfel trebuie să reverseze reducerea, trebuie să crească rata dobânzii chiar peste nivelul de echilibru anterior", declară Cristian Popa.

El menţionează că încrederea se câştigă greu şi se pierde uşor: creşterea dobânzii trebuie să fie credibilă, să inspire seriozitate, altfel efectul nu va fi cel scontat. Iar corectarea greşelii vine însoţită de costuri: deprecierea va fi probabil oprită dar nu şi reversată, iar creşterea bruscă şi semnificativă a dobânzilor are un impact negativ asupra activităţii economice, a investiţiilor, şi a şomajului.

La întrebarea cine plăteşte, el răspunde că plătesc în primul rând toţi cei ce au avut încredere autorităţile locale (monetară şi fiscală) şi pe cale de consecinţă în moneda naţională. Cetăţenii, companiile dar şi investitorii străini care şi-au ţinut economiile şi investiţiile în moneda naţională îşi pierd astfel o parte (poate însemnată) din avere. Pierd însă şi cei cu venituri mici şi fixe, cei vulnerabili, pentru că inflaţia le erodează puterea de cumpărare. Inflaţia este cea mai parşivă taxă. Agoniseala multora se evaporă din cauza inflaţiei. Pierd de asemenea şi toţi cei care au datorii în valută dar au venituri în moneda naţională, pentru ca ei trebuie să returneze o valută mai scumpă, datoria lor a crescut, astfel efortul pentru a returna împrumutul a sporit. Companiile cu datorii în valută pot deveni insolvente, incapabile să returneze valuta împrumutată, închizând porţile şi generând pierderi de locuri de muncă. Pierd însă şi consumatorii, pentru că bunurile importate vor fi mai scumpe - cu acelaşi salariu vor cumpăra mai puţine bunuri şi servicii din afara ţării.

Cristian Popa analizează cazul Turciei. El spune că Banca Naţională a Turciei, sub impulsul factorului politic, a redus rata dobânzii de politică monetară la un nivel nesustenabil de mic, stimulând artificial economia. Sub presiuni, rata dobânzii de politica monetară a fost redusa de la 24% (în iunie 2019) la 8,25% (în mai 2020).

"Exemplul Turciei transmite o lecţie către restul lumii şi un mesaj foarte clar către ţările emergente, categorie în care se afla şi România. În primul rând, că dobânzile mai mici nu înseamnă neapărat capital mai mult şi mai ieftin, poate fi chiar invers. Dacă o ţară emergentă are un deficit de economii raportat la investiţii, deci este dependentă de capitalul finanţatorilor străini, trebuie neapărat menţinută încrederea acestora pentru a putea finanţa deficitul extern cu capitaluri pe termen lung. Reducerea nesustenabilă a dobânzii de politica monetară poate eroda această încredere, declanşând astfel o reacţie în lanţ (deprecierea cursului, dificultăţi în finanţarea deficitului extern, reversarea reducerilor de dobânzi şi deteriorarea situaţiei economice). Până la operarea primei creşteri de dobândă, pe 24 septembrie 2020, lira turcească pierduse 28% de la începutul anului. Pentru a face mai elocvent nivelul acestei deprecieri, echivalentul în România ar fi un curs de 6,24, în cazul unei deprecieri similare, de 28%, faţă de nivelul actual. Lira pierduse 43% din valoare de la începutul anului până în vârful tensiunilor. Spre comparaţie, în tot anul 2020 leul românesc s-a depreciat cu 1,88%, în raport cu moneda unică europeană", scrie Cristian Popa. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)