AEI: România a trecut de la excedent la un deficit de 590 milioane euro la produsele petroliere rafinate
Deficitul comercial cumulat al României la țiței și produse petroliere rafinate a ajuns la aproximativ 2,524 miliarde de euro în primul semestru din 2026, în creștere cu 41,6% față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), prezentate de Asociația Energia Inteligentă (AEI).
'Schimbarea decisivă nu este creșterea deficitului la țiței - acesta chiar s-a redus - ci trecerea României de la un excedent de 380,6 milioane euro la produse rafinate la un deficit de 590,3 milioane euro. Într-un singur an, balanța carburanților s-a întors cu aproape un miliard de euro. Mai exact, deteriorarea de 970,9 milioane euro la produsele rafinate reprezintă 131% din deteriorarea totală a celor două categorii energetice. Îmbunătățirea soldului la țiței, de 229,7 milioane euro, a compensat doar parțial această prăbușire', susține președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, într-o analiză transmisă joi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, România a importat în primele șase luni ale anului produse petroliere rafinate de aproximativ 1,62 miliarde de euro și a exportat de numai 1,03 miliarde de euro.
'Exporturile au mai acoperit doar aproximativ 63,6% din importuri. Pentru fiecare 100 de euro plătiți pe carburanții importați, România a recuperat prin export numai 64 de euro. Aceasta este o schimbare structurală extrem de gravă. România nu a devenit pur și simplu mai dependentă de petrolul importat. Era deja dependentă de importurile de țiței, deoarece producția internă este insuficientă și în scădere. În primul trimestru din 2026, producția internă de țiței a scăzut cu 8,3% față de aceeași perioadă din 2025. Problema nouă este că România a început să importe tot mai mult și produsul finit, cu valoare adăugată mai mare', a menționat președintele AEI.
Potrivit acestuia, în prima jumătate din 2026, sistemul românesc de rafinare a fost afectat simultan de trei probleme, una dintre acestea fiind situația rafinăriei Petrotel, oprită din octombrie 2025, în contextul sancțiunilor aplicate Lukoil.
'În aprilie 2026 s-a anunțat posibilitatea repornirii, după obținerea unei derogări, însă indisponibilitatea sa a eliminat temporar o capacitate care putea acoperi aproximativ o cincime din necesarul pieței. Guvernul a administrat situația ca pe o problemă juridică și diplomatică, dar efectele au fost industriale și comerciale: capacitate de rafinare pierdută, producție internă mai mică, exporturi reduse și importuri de carburanți mai mari', se menționează în analiză.
În același timp, Petromidia și Vega au fost oprite pentru aproximativ 20 de zile, începând cu 24 februarie 2026, pentru revizie.
'Opririle tehnologice sunt normale și necesare, dar devin o vulnerabilitate națională atunci când o altă rafinărie importantă este deja indisponibilă. România a ajuns astfel, pentru o perioadă, dependentă în principal de Petrobrazi și de importurile de produse finite. Nu revizia Petromidia este eșecul. Eșecul este absența unei redundanțe funcționale într-un sector strategic', consideră președintele AEI.
În opinia sa, rezervele obligatorii și mecanismele pentru intervenții de urgență nu pot înlocui funcționarea normală a rafinăriilor.
'Rezervele pot acoperi un șoc temporar; nu pot corecta luni întregi de capacitate de procesare pierdută. Statul a confundat existența stocurilor cu securitatea energetică. Securitatea înseamnă nu doar să ai combustibil depozitat, ci să poți importa și descărca țiței, transporta materia primă către rafinării, menține rafinăriile funcționale, produce carburanții ceruți de piață, distribui produsele în interiorul țării și păstra suficiente capacități alternative când o instalație majoră este indisponibilă', a explicat Chisăliță.
Analiza indică Turcia și Arabia Saudită printre principalii furnizori externi de produse petroliere rafinate ai României.
'Diferența este că în 2026 dependența comercială s-a manifestat într-un moment de prețuri ridicate, transport scump și risc geopolitic extrem. Turcia cumpără țiței, îl rafinează și vinde României produsul finit. Arabia Saudită extrage petrolul, îl rafinează și exportă carburanții cu marjă industrială. România dispune de infrastructură, port, conducte, rafinării, personal calificat și tradiție industrială, dar ajunge să finanțeze rafinarea făcută în alte state', afirmă autorul analizei.
Tensiunile geopolitice și perturbările traficului prin Strâmtoarea Ormuz au contribuit, la rândul lor, la majorarea costurilor, potrivit AEI.
'Primele de asigurare de război pentru nave au crescut de la aproximativ 0,25% din valoarea navei, înaintea conflictului, până la niveluri de ordinul a 3%, iar în unele perioade chiar mai mult. Pentru un petrolier de 100 de milioane de dolari, diferența poate însemna milioane de dolari pentru o singură traversare. Riscurile din Hormuz au afectat direct fluxurile din Arabia Saudită și din Golf. Ruta alternativă prin Marea Roșie a fost, la rândul său, afectată de amenințările din zona Bab el-Mandeb. Toate aceste costuri se regăsesc în prețul produsului adus în România', explică Chisăliță.
Autorul analizei consideră că evoluțiile geopolitice nu explică singure deteriorarea balanței comerciale.
'Dacă majorarea prețurilor internaționale ar fi fost singura explicație, ar fi trebuit să vedem o deteriorare comparabilă și la țiței. Or, deficitul la țiței s-a redus cu 229,7 milioane euro. Prăbușirea s-a produs tocmai la produsele rafinate. Aceasta sugerează că deteriorarea nu este numai un efect de preț, ci și unul de reducere a producției interne, diminuare a exporturilor, creștere a necesarului de import, indisponibilitate a unor capacități de rafinare și modificare nefavorabilă a mixului comercial', susține acesta.
Chisăliță precizează însă că datele valorice disponibile nu permit separarea exactă a efectului de preț de cel de volum.
'Pentru separarea exactă a efectului de preț de efectul de volum sunt necesare cantitățile fizice importate și exportate. Datele valorice prezentate nu permit singure această descompunere. Dar trecerea de la excedent la deficit, simultan cu oprirea unor capacități importante, indică fără echivoc o problemă industrială, nu doar una conjuncturală', se arată în document.
În ceea ce privește efectele asupra economiei, analiza susține că deficitul înregistrat la produsele rafinate se poate transmite în costurile carburanților, transportului, agriculturii, industriei și construcțiilor.
'Motorina este un cost transversal. Intră în prețul fiecărui produs transportat, al fiecărui hectar lucrat și al fiecărei lucrări de infrastructură. Când România importă motorină scumpă, nu importă doar combustibil. Importă o creștere de cost care se distribuie în întreaga economie', afirmă președintele AEI.
În acest context, Asociația Energia Inteligentă consideră necesară elaborarea unui plan național de securitate a rafinării.
'România are nevoie de un plan național de securitate a rafinării, nu doar de măsuri reactive la pompă', susține Chisăliță.
Președintele AEI a enumerat, printre priorități, clarificarea situației Petrotel, stabilirea unei capacități minime funcționale de rafinare, coordonarea reviziilor rafinăriilor, constituirea unor rezerve distincte de țiței și produse finite, publicarea lunară a unor date privind producția, importurile, exporturile și stocurile, precum și diversificarea rutelor și furnizorilor.
'În numai un an, țara a trecut de la exportator net la importator net de produse petroliere rafinate. Aceasta nu este o simplă deteriorare a balanței comerciale. Este un avertisment privind pierderea securității energetice', a adăugat președintele AEI. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Verboncu (Vimetco Trading): Industria aluminiului este extrem de sensibilă la ce se întâmplă în energie; și amprenta carbonică este importantă
Dusseldorf - Trimisul special AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Energia este materia primã cea mai importantã pentru industria aluminiului, iar problemele din sector sunt arhicunoscute la nivel european, dar importantã este ºi amprenta carbonicã, care este dictatã în mare mãsurã ºi de mixul energetic la ca
Băncile pentru Alimente au salvat de la risipă peste 44.000 de tone de hrană
Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România a salvat de la risipă peste 44.000 de tone de hrană, care s-au transformat în mai mult de 96 de milioane de porții distribuite persoanelor vulnerabile, potrivit datelor transmise de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR). Rețeaua națională, formată din nouă Bănci Regionale, colaborea
Tranzacțiile imobiliare, a doua cea mai importantă destinație a capitalului străin din România (analiză)
Soldul investițiilor străine directe din sectorul tranzacțiilor imobiliare a ajuns la aproximativ 22,1 miliarde de euro la finalul anului 2025, reprezentând 16,4% din soldul total al investițiilor străine directe (ISD) din România și plasând sectorul pe locul al doilea după industria prelucrătoare, potrivit datelor Băncii Naționale a României, analiza
Aproape 1,7 tone de deșeuri, colectate de pe plaja Corbu în cadrul unei acțiuni de ecologizare
Peste 250 de persoane au participat, pe 3 octombrie, la o acțiune de ecologizare pe o lungime de peste trei kilometri de plajă în zona Corbu, în urma căreia au fost colectate aproape 1,7 tone de deșeuri. Potrivit organizatorilor, cantitatea de deșeuri a fost cu aproximativ jumătate mai mică față de cea colectată în 2025, când 150 de per
UNTRR avertizează că eventualele amenzi TollRo ar putea declanșa proteste ale transportatorilor
Primele amenzi aplicate în cadrul sistemului TollRo ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri, în condițiile în care sistemul nu este încă funcțional în totalitate, iar sancțiunile pot ajunge la 2.000 de lei pentru anumite situații, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din Rom&aci
Alexandru Petrescu: ASF contribuie la dezbaterile europene privind digitalizarea și infrastructura piețelor financiare
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) contribuie la dezbaterile europene privind digitalizarea finanțelor, implementarea Regulamentului MiCA, convergența în materie de supraveghere și dezvoltarea infrastructurilor post-tranzacționare, inclusiv în contextul pregătirilor pentru trecerea la ciclul de decontare T+1, susține președintele ASF, Alexandru Petrescu
Bociu (ANSVSA): Sper ca în perioada următoare să reușim să avem primul transport de ovine către Libia
Exporturile de ovine către Libia ar putea fi reluate în perioada următoare, în contextul în care autoritățile române și cele libiene verifică în această săptămână condițiile tehnice necesare pentru redeschiderea acestei piețe. 'Sunt convins că în această săptămână vom finaliza certificatele sanitare veterinar
Spirits România solicită Ministerului Finanțelor reducerea accizei la băuturile spirtoase
Spirits România, asociația reprezentativă a producătorilor și distribuitorilor de băuturi spirtoase, solicită Ministerului Finanțelor reducerea accizei la aceste produse, în contextul în care înghețarea taxelor în 2027 nu poate fi o măsură suficientă în urma majorărilor din ultimii doi ani. 'Simpla înghețare a taxe
Ecotic a deschis sesiunea de înscriere pentru ediția a 18-a a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat
Organizațiile, companiile, instituțiile și unitățile de învățământ își pot înscrie proiectele care contribuie concret la protecția mediului și la dezvoltarea unor comunități mai responsabile, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat, organizate de către Asociația Ecotic. Potrivit unui comunicat de p
UNTRR: Taxa de drum poate majora prețul transportului cu 10-25%
Taxa de drum poate determina o creștere cu aproximativ 10%-25% a prețului transportului pe rutele naționale, în condițiile în care transportatorii suportă deja o parte din majorarea costurilor generată de scumpirea motorinei, a declarat miercuri Daniel Niculescu, președinte al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), într-o c
Întrerupere temporară a alimentării cu gaze naturale pe Bulevardul Iuliu Maniu din sectorul 6 al Capitalei
Distrigaz Sud Rețele a întrerupt temporar, miercuri, alimentarea cu gaze naturale a instalației comune de utilizare ce alimentează un imobil situat pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 244J, din sectorul 6 al municipiului București, informează compania. 'În urma unui incident produs la instalația de utilizare ce alimentează unul dintre imobilul de la
MEDAT: Finanțare de 7,55 milioane de euro pentru proiecte de inovare interregională pe transformare digitală în sănătate,energie și mobilitate
Companiile și organizațiile din România pot accesa finanțări totale de 7,55 milioane de euro, prin proiectul european SystemEU, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, Apelul de Sprijin Financiar pentru Terțe Părți (FSTP
Industria HoReCa oferă gratuit hrană și băuturi de peste 3 milioane de lei pentru pelerinii Sfintei Parascheva
Industria HoReCa va oferi gratuit, în perioada 8-15 octombrie, peste 90.000 de porții de mâncare, 30.000 de sticle de apă și sucuri și 150.000 de pahare de ceai și cafea pentru pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva, valoarea comercială estimată a produselor depășind 3 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Federației Patronate
UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie
Transportatorii solicită suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu, în cadrul unei conferințe de presă. ''Ne dorim ca același me
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i






