logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Ministrul Transporturilor: Nu mai putem avea în România soluţii de anii '50 - '60 în 2021

Image Imagine din galeria Agerpres

Nu mai putem avea în România soluţii de anii '50 - '60 în anii 2021 şi cred că legătura între Bucureşti şi Târgovişte merită un drum modern, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, făcând referire la proiectul DN71 Bâldana - Târgovişte, reziliat cu o zi în urmă de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

"Aici a fost o licitaţie, s-a depus o singură ofertă, o documentaţie foarte veche, care nu mai corespunde cu ce e în teren. Se pare că interesul scăzut pentru această procedură de achiziţie publică a fost determinat tocmai de calitatea acestei documentaţii. A participat o singură firmă, care a mai avut din câte am înţeles unele contracte vizate de corpul de control anul trecut, cu încredinţare directă. Firma respectivă înţeleg că a avut nişte probleme de bonitate de la Compania de Drumuri. Nu a reuşit să depună actele necesare pentru încheierea contractului - sunt nişte garanţii financiare care se depun - şi Compania a reziliat contractul practic înainte de a începe. Eu am susţinut dintotdeauna şi asta vreau să o spun foarte clar: nu mai putem avea în România soluţii de anii '50 - '60 în anii 2021", a afirmat Drulă, într-o conferinţă de presă.

 


Potrivit acestuia, soluţia pentru drumurile naţionale aglomerate nu mai poate fi lărgirea acestora prin mijlocul satelor, ci drumuri expres noi, care să ocolească localităţile.

"Pentru rutele aglomerate, drumurile naţionale, soluţia nu mai este să lărgim aceste drumuri la 4 benzi prin mijlocul satelor. Se poate construi la costuri mai mici şi mai rapid făcând drumuri expres în afara localităţilor, şi aici mă refer la zona de şes. Este şi economic, iar pentru locuitorii de pe traseu, dar şi pentru conducătorii auto care merg pe aceste drumuri este un chin. Uitaţi-vă la drumuri care sunt la 4 benzi - spre Giurgiu, de exemplu - unde sunt treceri de pietoni, sunt giratorii, sunt limite de viteză, sunt radare şi satele respective sunt rupte în două şi nu se mai poate traversa. Un exemplu este pe această rută Bucureşti - Târgovişte în Chitila şi Tărtăşeşti: patru benzi, parapeţi de beton pe mijloc, treceri de pietoni, riscuri, accidente, decese, stres pentru şoferi şi stres pentru localnici. Piteşti-Câmpulung-Braşov este un proiect similar de reabilitare pe documentaţie. Nu e gata, va fi reziliat până la urmă de la punctul ăsta şi relicitat. Dacă ne uităm la Deva-Oradea, este gata abia după 10 ani, după nenumărate rezilieri şi relicitări. Nu ştiu dacă vă place ce s-a întâmplat pe DN5, de la ieşirea din Bucureşti până la Adunaţii Copăceni", a explicat ministrul, care a adăugat că 53% din traseul DN71 Bâldana-Târgovişte ar fi trecut prin localităţi.

În opinia şefului de la Transporturi, soluţia este cea a unui drum expres, iar legătura între Bucureşti şi Târgovişte merită un drum modern.

"Este o prioritate pentru mine să facem acest proiect. Este o lungime estimată de 60 de km. Au estimat colegii din minister un pic peste 200 de milioane de euro acest proiect. Cred că legătura între Bucureşti şi Târgovişte merită un drum modern. Dacă facem un drum de anii '50, de anii '50 va rămâne zeci de ani de-acum încolo. (...) Surse de finanţare: fonduri europene. Dăm drumul imediat la procedurile de realizare a documentaţiei pentru acest drum pe un caiet de sarcini mult mai bun decât s-a făcut acum. Am avut o întâlnire cu proiectanţii din acest domeniu", a precizat Cătălin Drulă.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat joi că a notificat antreprenorul care ar fi trebuit să modernizeze DN71 Bâldana - Târgovişte, în vederea rezilierii contractului aferent acestei lucrări.

"Joi, 14.01.2021, CNAIR a notificat antreprenorul Asocierea SC Aqua Parc SRL - SC Mavgo Holding SRL - Hydrostroy AD - VDH AD (Vodstroi 98 AD) - SC BDU Maxi Construct SRL în vederea rezilierii contractului 'Modernizare DN71 Bâldana - Târgovişte - Sinaia, km. 0+000 - km. 44+130 lărgire la 4 benzi de circulaţie şi km. 51+041 - km. 109+905 drum la 2 benzi : Lot 1 (Sector 1): Bâldana - Târgovişte km. 0+000 - km. 44+130 lărgire la 4 benzi de circulaţie'. Decizia rezilierii acestui contract este consecinţa faptului că ntreprenorul nu a respectat termenul legal de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului de constituire a garanţiei de bună execuţie aferentă acordului contractual", se arată într-un comunicat al Companiei de Drumuri, transmis joi AGERPRES.

În acest context, CNAIR a decis executarea sumei de 6,3 milioane de lei aferentă scrisorii de garanţie de participare şi rezilierea contractului.

Fostul ministru al Transporturilor, senatorul PSD Răzvan Cuc, l-a acuzat, vineri, pe actualul ministru Cătălin Drulă că a săvârşit un abuz atunci când a reziliat contractul unei firme româneşti pentru modernizarea unui drum.

Este vorba de contractul pe care societatea Aqua Parc SRL din judeţul Neamţ îl câştigase în urma unei licitaţii pentru modernizarea drumului naţional DN71 Bâldana - Târgovişte - Sinaia.

"Ministrul Transporturilor, domnul Drulă, a reziliat contractul unei firme româneşti pentru construcţia unui drum şi a generat o ştire de presă. Numai că în lupta sa împotriva capitalului românesc, ministrul a săvârşit un abuz grosolan. Firma pe care nu o înghite ministrul care stă închis în birou şi visează vendete este din judeţul Neamţ. A câştigat, perfect legal, o licitaţie. A îndeplinit toate condiţiile, are experienţă, expertiză, utilaje, oameni. A construit mii de kilometri de drumuri. A plătit milioane de lei taxe şi impozite. Dar domnul Drulă se îneacă şi tuşeşte când aude de firme şi capital românesc. Aşa că a reziliat contractul", a scris Răzvan Cuc, pe Facebook.

Parlamentarul social-democrat a precizat că ministrul Cătălin Drulă a anunţat că va fi verificat contractul, dar nu a mai aşteptat rezultatul verificărilor şi l-a reziliat.

"Pentru ca abuzul să fie complet, inamicul constructorilor români a anunţat cu surle şi trâmbiţe că trimite Corpul de Control să verifice contractul. Controlul urma să înceapă pe 18 ianuarie. Dar domnul Drulă n-a mai avut răbdare. L-a reziliat, pur şi simplu ieri, 14 ianuarie! E ciudat cum un cetăţean român îşi doreşte distrugerea firmelor de construcţii româneşti. Firme care susţin bugetul de stat şi sistemul public la conducerea căruia se află acum şi acest cetăţean, domnul Drulă. Credeam că doar caută proprietari străini pentru Portul Constanţa sau pentru aeroporturile româneşti, dar iată că progresismul vine 'la pachet' şi cu îngroparea firmelor româneşti. Domnule Drulă, ONG-ul e una, ministerul e alta! La ONG stai cu mâna întinsă şi ceri resurse, la minister eşti pus să ajuţi! Să ajuţi ţara să se dezvolte! Ţara ta, domnule Drulă", se mai arată în postarea lui Răzvan Cuc. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citiţi şi:

 

VIDEO Drulă: Companiile cu pierderi trebuie să vină cu un plan de reformă şi restructurare până vineri

 

VIDEO Ministrul Transporturilor vrea să folosească PNRR pentru reabilitarea căii ferate şi se gândeşte la trenuri de mare viteză

 

Drulă: Sectorul A13 Braşov-Făgăraş a fost abandonat undeva în sertare de 10 ani şi aş vrea să îl scoatem de acolo şi să îl facem

Afisari: 40

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 18-09-2026 16:56

Nazare: BID are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la fondul RoBOOST

Banca de Investiții și Dezvoltare a României (BID) are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la RoBOOST, noul fond de fonduri destinat finanțării startup-urilor, IMM-urilor și companiilor românești aflate în diferite etape de creștere, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta participă

Economic Intern 18-09-2026 16:29

Fitch spune că România ar putea fi retrogradată la 'junk' dacă se prelungește criza politică

România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria 'junk' (nerecomandat pentru investiții - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka, analistă la agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, pentru Bloomberg.

Economic Intern 18-09-2026 16:03

CNPP: Toate situațiile semnalate de Curtea de Conturi vor fi verificate; eventualele diferențe de drepturi, soluționate potrivit legii

Rezultatele auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra situațiilor financiare ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru anul 2024 sunt tratate cu maximă seriozitate, iar toate situațiile semnalate vor fi verificate, astfel încât eventualele diferențe de drepturi să fie identificate și soluționate potrivit legii, precizează CNPP, într

Economic Intern 18-09-2026 15:40

CONAF cere autorităților să publice câte firme sunt vizate de noile obligații privind ambalajele

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită autorităților să estimeze și să publice numărul operatorilor economici vizați de noile obligații europene privind ambalajele, defalcat pe clase de mărime, în condițiile în care regulamentul european se aplică din august. Potrivit unui comunicat al organizației, transmis vineri AG

Economic Intern 18-09-2026 15:08

România susține consolidarea cooperării internaționale și a finanțării europene pentru dezvoltarea energiei nucleare (minister)

La nivel european sunt necesare instrumente de finanțare mai concrete pentru noile proiecte nucleare, precum și proceduri mai rapide și mai simple pentru aprobarea ajutorului de stat, susține secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Potrivit unui comunicat al ministerului, la reuniunea ministerială anuală sub egida OCDE, România a

Economic Intern 18-09-2026 14:57

CNAIR solicită amânarea aplicării TollRo până la 1 aprilie 2027

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), cu informarea premierului, prorogarea până la 1 aprilie 2027 a termenului de aplicare a sistemului TollRo și a rovinietei, în condițiile în care sistemul se află încă în etapa de pilotare.

Economic Intern 18-09-2026 14:36

ANAF Antifraudă: 4 milioane de țigarete netimbrate, descoperite la un autotren intrat în România prin Nădlac

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au identificat 4 milioane de țigarete netimbrate într-un autotren care a intrat în România prin zona PTF Nădlac, transportul fiind efectuat pe ruta Țările de Jos - România, potrivit unui comunicat de presă al ANAF. Autotrenul a fost verificat pe autostrada A1, în proximitatea PTF N

Economic Intern 18-09-2026 14:30

Noul episod de incertitudine politică găsește România cu deficitul în scădere, dar cu firmele sub presiune (analiză)

România intră într-o nouă perioadă de instabilitate politică într-un moment economic extrem de sensibil: deficitul bugetar și inflația au început să scadă, dar industria pierde locuri de muncă, costurile de finanțare rămân ridicate, iar companiile resimt efectele cumulate ale fiscalității, consumului slab și lipsei de predictibilitate, avertizea

Economic Intern 18-09-2026 12:54

Fermierii afectați de seceta din 2025 vor primi până la 333 de lei/hectar pentru porumb și floarea-soarelui

Producătorii agricoli ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică din 2025 vor putea primi un sprijin financiar de până la 333 de lei/hectar, în cadrul unei scheme cu un buget total de 155,36 milioane de lei, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Venim î

Economic Intern 18-09-2026 12:46

Tanczos: Agricultura are nevoie de cel puțin un miliard de lei pentru sprijinirea fermierilor până la sfârșitul anului

Agricultura are nevoie de cel puțin un miliard de lei pentru a asigura sprijinul necesar fermierilor până la sfârșitul anului, iar pentru achitarea integrală a sprijinului pentru motorina utilizată în trimestrul al doilea este necesară o rectificare bugetară, a declarat vicepremierul Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Economic Intern 18-09-2026 12:26

România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale lucrărilor de construcții, în luna iulie

Lucrările de construcții au scăzut ușor în Uniunea Europeană, în luna iulie 2026, comparativ cu luna iunie 2026, însă România se numără printre țările membre cu cel mai puternic avans la acest capitol, arată datele publicate, vineri, de Eurostat. Conform acestor date, lucrările de construcții au stagnat în zona eu

Economic Intern 18-09-2026 12:11

Șeful CNAIR: Străpungerea tunelurilor dintre Margina și Holdea a fost finalizată; betonarea galeriilor, gata până la finele anului

Tunelurile dintre Margina și Holdea (A1) au fost străpunse în totalitate, iar betonarea în totalitate a galeriilor se va finaliza până la sfârșitul acestui an, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Tunelurile dintre Margina ș

Economic Intern 18-09-2026 11:56

Daraban: Diaspora nu este un subiect sentimental, ci un capitol de economie națională

Experiența acumulată de românii din diaspora pe piețe competitive trebuie transformată în investiții, locuri de muncă și exporturi, consideră președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban. Potrivit unui comunicat al organizației, remis AGERPRES, instituția își consolidează parteneriatul cu ROUNIT - Comunit

Economic Intern 18-09-2026 11:47

ANPC: Amenzi de peste 3,78 milioane de lei, aplicate în urma controalelor la peste 1.500 de operatori economici

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat 983 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,78 milioane de lei, în urma controalelor desfășurate în perioada 14-18 septembrie 2026 la peste 1.500 de operatori economici din întreaga țară, potrivit unui comunicat de presă al ANPC. Acțiunile de con

Economic Intern 18-09-2026 11:27

Atacurile phishing prin coduri QR rămân o metodă frecventă de furt al datelor de autentificare (raport)

Atacurile de tip phishing prin coduri QR rămân o metodă frecventă de furt al datelor de autentificare, arată un raport de specialitate, iar cel puțin 10% dintre amenințările transmise prin e-mail au reușit să treacă de unul sau de mai multe sisteme de scanare de tip 'email gateway', arată un raport de specialitate, publicat vineri. Conform HP Thr