Alexandru: În majoritate, românii care muncesc sezonier în Germania nu sunt trataţi ca sclavi
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a afirmat, că, în marea lor majoritate românii care muncesc sezonier în Germania nu sunt trataţi ca sclavi, iar în anumite ferme nici angajatorul nu făcea eforturi suplimentare, dar nici românii nu contribuiau la menţinerea de condiţii decente.
"Aveam mai multe semnale de mai multă vreme, dar nu aşa de profunde ca acestea care au apărut imediat ce au fost ridicate restricţiile. Fizic nu am putut să plec până a început toată această pandemie. Am numărat zilele până când s-au ridicat restricţiile şi am putut să-mi pregătesc plecarea, i-am spus premierului că vreau să plec. Cea mai bună informare o am de la oameni, direct. Nu mi-a cerut nimeni să plec (în Germania, n.r.) şi nu am niciun motiv să spun altfel. Nu mi-a cerut nici partidul, nimeni. Voiam eu să aud dincolo de informările pe hârtie şi mi-a prins extrem de bine. În majoritate, românii nu sunt trataţi ca sclavi. Nu am făcut o statistică, dar şi aici, ce înseamnă condiţii decente este o chestiune relativă. Am văzut şi ferme în care condiţiile, din punctul meu de vedere, erau acceptabile, dar se putea şi mai bine. Am văzut şi ferme în care condiţiile nu erau grozave. Unde nu erau condiţii decente, adevărul este undeva la mijloc. În anumite zone, în anumite ferme nici angajatorul nu făcea eforturi suplimentare, dar nici românii noştri nu contribuiau la menţinerea de condiţii. Nu vreau, însă, să generalizez", a spus Alexandru luni la Europa FM.
Ministrul de resort a subliniat, totodată, că de mai mulţi ani sunt români care merg să lucreze în Germania la acelaşi angajator, dar care nu s-au gândit şi la implicaţiile de la nivelul protecţiei sociale.
"Dacă ar pleca prin agenţiile de plasare a forţei de muncă, am putea avea o evidenţă, dar cei mai mulţi dintre dânşii (lucrătorii români, n.r.) pleacă pe cont propriu. Vizita mea în Germania mi-a arătat o Românie care merge de 8, 9, 10 ani la acelaşi angajator german şi care a fost mulţumită de faptul că a încasat nişte bani munciţi zi-lumină, dar pe care nu am găsit-o conştientă de implicaţiile la nivelul protecţiei sociale, de exemplu. Contractele de muncă pentru muncitorii sezonieri sunt un tip de contract de aproximativ 70 de zile care nu presupun acelaşi regim de inventariere şi de evidenţă ca restul contractelor de muncă. Problema mea este că aş dori să trecem în revistă un minim pachet de protecţie socială pentru români. Sigur că e de înţeles că cineva îşi doreşte să aibă un venit imediat şi din el să plătească lucrurile de care are nevoie, dar eu am datoria să fac mai mult pentru protecţia lor imediată, dar mai ales pe termen lung pentru momentul în care ies la pensie. Vorbesc aici de un plan al Germaniei pe care trebuie să-l facem împreună, pentru că în măsura în care dânşii ar avea contribuţii plătite în România, chestiunea devine comună. Unele contribuţii ar putea fi plătite aici, iar altele acolo", a afirmat Violeta Alexandru.
Aceasta a menţionat că, în medie, un român care munceşte ca sezonier în Germania câştigă 2.000 de euro/lună, însă sunt cazuri în care se poate ajunge la o sumă dublă.
"În medie, un român care munceşte în Germania sezonier, câştigă 7,10 euro/oră net, deci o medie pe lună de 2.000 de euro. Unii dintre dânşii câştigă chiar mai mult, pentru că pe lângă norma pe oră sunt foarte harnici, culeg foarte bine cu nişte eforturi consistente şi pot câştiga şi dublu. Din păcate, pe această sumă se plăteşte doar un impozit, de aici şi diferenţa de instituţie între noi şi Germania. În Germania, aceste controale sunt făcute de organe fiscale, pentru că ceea ce se verifică este această componentă de impozitare a sumei respective şi alte structuri verifică componenta de sănătate, de protecţie minimală. Pentru românii noştri am cerut să se verifice, şi ministrul (german al Muncii, n.r.) m-a asigurat, în ce măsură există în toate fermele acest contract colectiv pentru pachet minimal de servicii, care înţeleg că funcţionează ca o bună practică în rândul fermierilor. Asociaţiile fermierilor sunt foarte puternice în Germania. Dincolo de instituţii şi legi, ei se autonormează şi au anumite standarde. Este o ruşine pentru un fermier să-şi permită să nu lucreze la aceleaşi standarde cu ceilalţi membri din asociaţie", a susţinut ministrul Muncii.
Oficialul a adăugat că un astfel de contract de muncă "ar presupune un fel de asigurare de sănătate". "Este un contract între angajator şi unităţi medicale private sau publice pentru situaţii uzuale. Dacă persoana este infectată cu COVID, am fost asigurată că sistemul medical din Germania se mobilizează imediat, dincolo de pachetul acesta minimal", a evidenţiat Alexandru.
Ministrul Muncii a efectuat, săptămâna trecută, o vizită de lucru în Germania, pe agendă figurând discuţii cu ministrul federal al Muncii şi Afacerilor Sociale, Hubertus Heil, şi cu ministrul federal al Alimentaţiei şi Agriculturii, Julia Klockner.
De asemenea, Violeta Alexandru a mers la ferme de sparanghel din landul Brandenburg şi a avut discuţii cu reprezentanţii Uniunii Fermierilor Germani. Temele de discuţie au vizat principalele probleme cu care se confruntă cetăţenii români care lucrează pe teritoriul Germaniei, din punct de vedere al legislaţiei muncii şi al condiţiilor contractuale, dar şi sprijinul pe care centrele de consiliere ale acestei organizaţii îl acordă cetăţenilor români, prin reţeaua de consiliere a Fair Mobilitat. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














