Dancă: Politica Ministerului Muncii de a-i ajuta pe români să plece din ţară trebuie răsturnată
Politica instituţiilor de la nivelul Ministerului Muncii de a îi ajuta pe români să plece din ţară trebuie inversată, a declarat joi şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, la o dezbatere privind piaţa muncii din România.
"Trebuie să schimbăm paradigma politicilor noastre în acest domeniu de la nivelul Ministerului Muncii şi a instituţiilor de sprijin profesional, în sensul în care noi în momentul de faţă avem în România instituţii şi o reţea de oficii care au fost gândite la momentul aderării României la Uniunea Europeană pentru a ajuta românii să beneficieze de avantajele dreptului la muncă în statele membre ale Uniunii Europene, cu alte cuvinte i-am ajutat să plece. Această paradigmă trebuie, în acest moment, răsturnată, şi aceleaşi instituţii, aceleaşi oficii, trebuie să exercite concomitent şi rolul de a-i ajuta să se întoarcă. Avem reţeaua Eures, la nivelul AJOFM-urilor (Agenţii Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, n.r.) din ţară, care oferă consiliere, sau cel puţin oferea, celor care doresc să-şi caute un loc de muncă în străinătate. Noi credem că această reţea poate fi folosită, şi în acest moment la Ministerul Muncii se lucrează în acest sens, pentru a oferi consiliere şi celor care vor să se întoarcă în România", a afirmat Dancă.
Acesta a apreciat că românii care doresc să se întoarcă în ţară au nevoie de sprijin pentru a se obişnui cu relaţionarea pe care să o aibă cu instituţiile publice româneşti.
"Deci, trebuie răsturnată paradigma pentru care au fost gândite aceste oficii şi instituţii, astfel încât să ajutăm românii să se întoarcă acasă, să găsească locuri de muncă bine plătite conform calificărilor lor profesionale, şi să le oferim consilierea socială şi profesională pentru a se reintegra în România, pentru că ei nu au numai o problemă cu locurile de muncă. Au o problemă de a interacţiona cu un sistem public, care poate i-a determinat să plece şi cu care în acest moment au dificultăţi în a interacţiona, cu sistemul de sănătate, de educaţie, cel al administraţiei publice, şi aşa mai departe. Mulţi dintre românii care se întorc din afară cedează la contactul cu aceste instituţii şi credem că trebuie ajutaţi să fie reintegraţi, să intre în sistemul de relaţionare cu instituţiile publice din România", a subliniat Ionel Dancă.
Şeful Cancelariei prim-ministrului participă, joi, la o dezbatere de specialitate cu tema "Piaţa muncii, între criză şi reinventare". AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Daniel Badea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ASF: Hotărârea Curții Supreme de Casație bulgare, referitoare la Euroins, nu vizează analiza legalității deciziilor administrative adoptate de autoritate
Hotărârea Curții Supreme de Casație din Bulgaria referitoare la contractul de reasigurare dintre Euroins România și EIG Re nu are ca obiect analiza legalității deciziilor administrative adoptate de ASF în România, măsurile adoptate de autoritate fiind dispuse în exercitarea atribuțiilor legale privind supravegherea prudențială a pieței d
Ivan: Ca să reducem prețul la energie, cea mai sănătoasă variantă este legată de capacități noi de producție și stocare
Cea mai sănătoasă variantă de scădere a prețului la energiei, dincolo de reglarea pieței și reducerea speculei, este legată de capacități noi de producție și de stocare și, din acest punct de vedere, am făcut, tot ceea ce înseamnă proiecte care țin de Ministerul Energiei, a declarat, luni, fostul ministrul de resort, Bogdan Ivan, la conferința de bilanț.
Șerban, despre eventuala închidere a TAROM: Dați-mi voie să cred că nu se va întâmpla acest lucru
TAROM nu se va închide, avem o înțelegere cu Comisia Europeană, iar anul acesta sunt prevăzuți în buget încă 65 de milioane de lei pe care ar trebui să îi dăm companiei, a declarat, luni, fostul ministru al Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, în conferința de bilanț. 'TAROM-ul e o situați
Ivan: S-a primit o scrisoare ce trebuia să fie conformă din punct de vedere al criteriilor; Petrotel-Lukoil ar trebui să înceapă să opereze
Rafinăria Petrotel ar trebui să înceapă să opereze, deoarece s-a primit o scrisoare din partea autorităților americane, care trebuia să fie conformă din punct de vedere al criteriilor, a declarat, luni, fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan. 'S-a primit o scrisoare care trebuia să fie conformă din punct de vedere al criteriilor și
Bogdan Ivan: În cele zece luni de mandat, am adus în țară aproximativ 8,5 miliarde de euro
Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan a declarat, luni, că în cele zece luni de mandat a atras finanțări de aproximativ 8,5 miliarde de euro pentru proiecte strategice din domeniul energiei, inclusiv în sectorul nuclear, infrastructura de gaze naturale și tehnologii avansate de inteligență artificială. 'La finalul acestor zec
Ministrul interimar al Muncii și-a fixat ca prioritate dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități
Ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, și-a fixat ca prioritate în mandatul său dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități. 'Un subiect crucial, ținut sub preș de România mai bine de 30 de ani, este dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități. Deși am
Bursa de la București a închis pe roșu prima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni
Bursa de Valori București a închis în scădere prima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni, iar schimburile au depășit 136,99 milioane de lei (26,90 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat
Pîslaru: Veniturile aflate în plată în legea salarizării nu vor scădea, dar trebuie să se încadreze în deficitul bugetar
O prevedere expresă prin care veniturile aflate în plată nu vor scădea va exista în noul proiect de lege al salarizării, dar care trebuie să se încadreze în deficitul bugetar, a transmis, luni, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de preluare a mandatului.
Șerban, despre scumpirea călătoriei cu metroul: Ghinion, cum ar spune un clasic în viață; ghinionul meu, că e pe finalul meu de mandat
Fostul ministru al Transporturilor și Infrastructurii Ciprian Șerban spune că ordinul prin care se scumpesc călătoriile cu metroul este ghinionul său, pentru că a avut loc pe finalul său de mandat, însă trebuia semnat, întrucât este o decizie a Consiliului de Administrație al Metrorex și nu se poate reveni la aceasta. 'Gh
Șefa ACUE: Piața de energie electrică poate fi ajutată doar dacă există lichiditate
Piața de energie este supusă factorilor geopolitici și acesta este principalul element de volatilitate, iar ca să ajutăm piața și să diminuăm expunerea la geopolitic avem nevoie de lichiditate, a declarat, luni, la cea de-a opta ediție a Forumului Energiei, directoarea executivă a Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Daniela Dărăban.
Fermele de porci riscă închiderea, după scăderea prețurilor sub costurile de producție (asociație)
O parte semnificativă a fermelor comerciale de creștere a porcilor operează în pierdere și riscă închiderea în perioada următoare, în condițiile în care prețul porcului la poarta fermei a coborât la 5 - 5,5 lei/kg în viu, sub costul real de producție de peste 6,5 lei/kg, avertizează Asociația Producătorilor de Carne de Porc d
Romsilva solicită repartizarea din profitul pe 2025 a sumelor necesare achiziției de bodycam-uri pentru personalul de teren
Regia Națională a Pădurilor (RNP) - Romsilva consideră că siguranța personalului silvic aflat în teren reprezintă o prioritate constantă și solicită repartizarea din profitul net înregistrat în anul 2025 a sumelor necesare pentru achiziția de aparate body-cam pentru tot personalul de teren, menționează instituția într-o postare publicată, luni
Manole: Am făcut o nouă Lege a salarizării în care nimeni să nu piardă din venituri
Noua lege a salarizării a fost elaborată ținând cont de o serie de principii foarte importante: nimeni nu va pierde din venituri, au fost eliminate disparitățile salariale, au fost rearanjate grilele de salarizare, a fost eliminată cea mai mare parte a sporurilor și anvelopa totală pentru sporuri scade la 20%, conform draftului, a declarat, luni, fostul ministr
Manole: Am fost ministrul Muncii și al Solidarității Sociale, nu al concedierilor
Fostul ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, a declarat, luni, la conferința de bilanț, că a condus instituția într-o perioadă cu probleme economice și sociale, astfel încât deficitul bugetar să nu genereze un dezastru social, precizând că nu a fost un ministru al concedierilor.
Mutarea mărfurilor grele pe calea ferată ar reduce consumul de combustibili, presiunea asupra infrastructurii rutiere și costurile (companie)
România continuă să ignore transportul feroviar, deși acesta este recunoscut la nivel european drept cel mai eficient mod de transport terestru din punct de vedere energetic, în timp ce politicile publice favorizează transportul rutier, mai poluant și mai costisitor pentru societate, susține Gruia Stoica, președinte și fondator al Grampet Group. Po

