ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 4 OCTOMBRIE
* O prezenţă activă şi din ce în ce mai clară a companiilor româneşti este necesară pe piaţa din Vietnam, iar antreprenori români ar trebuie să iasă din zona de confort care înseamnă să facă afaceri doar cu Uniunea Europeană (UE), a afirmat, vineri, Ştefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în cadrul Forumului de Afaceri România - Vietnam, organizat la Bucureşti.
* România poate şi sperăm să fie percepută de către antreprenorii vietnamezi drept un hub pentru comerţul în spaţiul Uniunii Europene (UE), a declarat, vineri, Lazăr Comănescu, consilier pentru Relaţii Internaţionale al preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), în cadrul Forumului de Afaceri România - Vietnam de la Bucureşti.
* Peste 10.000 de unităţi de tip service auto funcţionează, în prezent, fără autorizaţie în România, acest fapt fiind posibil ca urmare a protecţiei oferite acestora de către funcţionarii publici, de la primării până la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi Poliţia Română, avertizează Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) şi Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT).
* Activiştii de mediu din cadrul organizaţiilor Greenpeace România, DeClic şi Agent Green anunţă organizarea Marşului pentru Păduri, în data de 3 noiembrie, pentru a atrage atenţia asupra distrugerii pădurilor din România, precum şi pentru a cere demisia ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş.
* Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ploi pentru judeţele Tulcea şi Constanţa, valabilă din această seară până sâmbătă dimineaţa.
* Veniturile totale medii lunare ale populaţiei pe o gospodărie au fost de 4.764 lei în al doilea trimestru din acest an, iar cheltuielile totale au ajuns, în medie, la 4.049 de lei lunar/gospodărie, reprezentând 85% din nivelul veniturilor totale, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), date vineri publicităţii.
* Easyjet este interesată de unele active ale touroperatorului britanic Thomas Cook, a afirmat directorul general al operatorului aerian low-cost, Johan Lundgren, într-un interviu acordat publicaţiei germane Die Welt, transmite Reuters.
* Acţiunile Tesla au scăzut cu 6% la Bursa de la New York, după ce producătorul american de vehicule electrice a raportat că livrările au urcat cu mai puţin de 2% în trimestrul trei din 2019, sub estimările analiştilor, transmit DPA şi Reuters.
* Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană vor elimina Elveţia şi Emiratele Arabe Unite (EAU) din lista paradisurilor fiscale, se arată într-un document UE consultat de Reuters.
* Banca Naţională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând din 14 octombrie, o monedă din argint cu tema "75 de ani de la eliberarea Ardealului de Nord", informează Banca centrală printr-un comunicat remis vineri AGERPRES. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CFR S.A: Lucrările la calea ferată, între stațiile Tușnad Sat-Sansimion, modifică circulația unor trenuri, din 25 mai
Circulația unor trenuri va suferi o serie de modificări, în perioada 25 mai - 16 septembrie 2026, ca urmare a realizării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tușnad Sat - Sansimion, solicitate și efectuate de către CNCF CFR SA, a anunțat, vineri, compania feroviară într-un comunicat de presă. Astfel, î
RetuRo: Românii au returnat peste un miliard de ambalaje SGR, în primul trimestru al anului
Peste un miliard de ambalaje cu simbolul SGR au fost colectate în primele trei luni ale anului acesta, iar rata de returnare a fost de 88%, arată datele publicate, vineri, de RetuRo, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare. Conform statisticii oficiale, în cursul lunii martie, aproximativ 389 de milioane de ambalaje au fos
Nazare: Am demarat reorganizarea teritorială a administrației fiscale; un număr important de sedii fiscale fizice vor fi desființate
Procesul de reorganizare al Agenției Naționale de Administrare Fiscală a demarat și va însemna desființarea unui număr important de sedii fiscale fizice, municipale, orășenești și comunale, a anunțat, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe
ANPIS a efectuat plata tuturor beneficiilor de asistență socială pentru luna martie
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a virat toate fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii martie 2026. Astfel, conform unui comunicat al ANPIS, au fost virate: aproape 1,2 miliarde de lei pentru 3.583.161 beneficiari de alocații de stat pentru copii;
Patru din zece persoane incluse în Generația Baby Boomers învață activ cum să utilizeze AI (sondaj)
Patru din zece persoane din Generația Baby Boomers (între 60 și 85 de ani) susțin că învață activ cum să utilizeze Inteligența Artificială (IA), comparativ cu 15% care nu manifestă interes, reiese dintr-un sondaj de specialitate, dat publicității vineri. Conform cercetării realizată de EY Ripples și organizația Older Adults Technol
Darău: Am semnat un protocol de colaborare cu ANS, prin care legăm evenimentele sportive de promovarea turistică a României
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a anunțat, vineri, că a fost semnat un protocol de colaborare cu Agenția Națională pentru Sport (ANS), prin care evenimentele sportive vor fi parte integrantă din promovarea turistică a României. 'Avem sport, avem destinații atractive, avem potențial
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut semnificativ în martie, cu 10,2 puncte
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut semnificativ în luna martie, cu 10,2 puncte, până la nivelul de 38,2 puncte, declinul indicând deteriorarea percepțiilor analiștilor financiari atât asupra perspectivelor economice, cât și asupra situației curente. Potrivit unui
Opt din zece români taie cheltuielile neesențiale din cauza scumpirilor; 57% amână achiziții importante (sondaj)
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesențiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achizițiile importante, pe fondul creșterii costului vieții și al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în luna aprilie. 'Românii își ajustează tot mai vizibi
INS: Cifra de afaceri din comerțul cu autovehicule s-a diminuat cu 3,1% în primele două luni
Afacerile din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor au scăzut cu 3,1%, ca serie brută, în primele două luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, în intervalul 1
Lungimea autostrăzilor a crescut cu 131 de kilometri în 2025
Lungimea autostrăzilor din România a crescut cu 131 de kilometri (km) în 2025, iar lungimea rețelei de drumuri publice totaliza 87.220 km, din care 18.193 km (20,8%) drumuri naționale, 35.131 km (40,3%) drumuri județene și 33.896 km (38,9%) drumuri comunale, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
Vlad (ADR): Strategiile digitale naționale pot crea un mediu propice pentru utilizarea sigură a tehnologiei
Strategiile digitale naționale pot crea un mediu propice pentru utilizarea sigură a tehnologiei, însă Inteligența Artificială necesită o strategie dedicată și un plan de implementare care să abordeze simultan atât oportunitățile de dezvoltare, cât și riscurile de securitate aferente, a declarat, joi, președintele Autorității pentru Digitalizarea Rom
Bursa de la București a închis pe creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 111,4 milioane de lei (21,9 milioane euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,33%, până la 28.
ANPC: Amenzi de 50.000 de lei în urma controalelor la principalul aeroport din țară
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a derulat acțiuni de control și monitorizare în incinta aeroportului Henri Coandă, în urma cărora a aplicat amenzi de 50.000 de lei și a oprit de la comercializare o cantitate de 22 de kilograme de produse, informează ANPC printr-un comunicat. 'În contextul apropierii sezonului turisti
Ștefăneștii de Jos, Feleacu și Voluntari, în topul localităților 'de lux' de la marginea marilor orașe (analiză)
Cele mai scumpe localități din România în care poți deveni proprietar se află în periurbanul orașelor București, Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara, iar primul loc în clasamentul național este ocupat de comuna Ștefăneștii de Jos din județul Ilfov, unde casele se vând cu un preț mediu de 2.681 euro/mp, arată o analiză de profil. Potr
Guvernul a aprobat reformarea Nomenclatorului serviciilor sociale prin simplificarea actualului sistem
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), reformarea Nomenclatorului serviciilor sociale, cu scopul de a simplifica reglementarea, de a sprijini furnizorii și de a îmbunătăți accesul beneficiarilor la servicii adaptate nevoilor reale. Potrivit unui comunicat al ministerului, actul norm











