Oprea: Erodarea continuă a sistemului multilateral de comerţ şi situaţia critică a OMC reprezintă preocupări majore la nivelul UE
Erodarea continuă a sistemului multilateral de comerţ şi situaţia critică cu care se confruntă Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) reprezintă preocupări majore la nivelul UE iar România continuă să rămână un susţinător ferm al multilateralismului şi comerţului bazat pe reguli, afirmă ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan-Radu Oprea.
Acesta a participat marţi, la Bruxelles, la dejunul informal al Consiliului Afaceri Externe - Comerţ, organizat de către Preşedinţia finlandeză a Consiliului UE.
"Erodarea continuă a sistemului multilateral de comerţ şi situaţia critică cu care se confruntă OMC reprezintă preocupări majore la nivelul UE. România continuă să rămână un susţinător ferm al multilateralismului şi comerţului bazat pe reguli, obiectiv pe care l-am promovat în mod prioritar pe agenda discuţiilor din sfera politicii comerciale, pe perioada Preşedinţiei române la Consiliul UE", a subliniat Oprea.
Potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, remis marţi AGERPRES, agenda discuţiilor a vizat evoluţiile globale în domeniul politicii comerciale, cu accent pe prezervarea sistemului multilateral de comerţ organizat sub egida Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi dialogul purtat cu parteneri strategici precum Statele Unite ale Americii.
Alte subiecte de discuţie s-au referit la pregătirea de către Comisia Europeană a celui de-al treilea raport anual privind implementarea acordurilor de comerţ liber încheiate de UE cu parteneri terţi, paşii următori în cadrul procesului de semnare şi adoptare a acordului de comerţ liber încheiat de UE cu MERCOSUR şi componenţa privind comunicarea/sensibilizarea opiniei publice din statele membre UE asupra beneficiilor oferite de acest acord.
Responsabilii pentru comerţ din statele membre ale UE au dezbătut modalităţile de continuare a eforturilor colective privind avansarea procesului de reformă şi modernizare a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în contextul adâncirii crizei cu care se confruntă Organul de Apel din cadrul organizaţiei şi necesităţii pregătirii unui pachet realist de negocieri pentru următoarea Conferinţă Ministerială a OMC de la Nur-Sultan, Kazahstan, precizează MMACA.
Discuţiile au vizat şi o serie de aspecte recente în sfera relaţiilor comerciale UE-SUA în contextul OMC, în special în ceea ce priveşte evoluţiile din cadrul diferendelor comerciale privind aeronavele civile mari. Paşii următori vizaţi în cadrul procesului de semnare şi adoptare a acordului de comerţ liber dintre UE şi MERCOSUR, ca urmare a ajungerii la un acord politic la finalul Preşedinţiei române la Consiliul UE, precum şi continuarea/intensificarea componentei de comunicare cu societatea civilă şi toate părţile interesate au fost, de asemenea, dezbătute în cadrul acestei discuţii informale.
Ministrul Oprea a subliniat necesitatea intensificării eforturilor colective de la Geneva cu scopul ajungerii la o soluţie privind funcţionarea Organului de Apel sau a agreării unor aranjamente interimare privind soluţionarea diferendelor în context multilateral sau plurilateral. De asemenea, a evidenţiat progresul în cadrul negocierilor plurilaterale privind comerţul electronic, facilitarea investiţiilor şi reglementările interne privind comerţul cu servicii, fiind necesară o abordare strategică în pregătirea Conferinţei Ministeriale OMC din 2020 de la Nur-Sultan, Kazahstan, pentru a obţine un rezultat pozitiv anul viitor.
În contextul diferendului comercial Airbus/Boeing din cadrul OMC, ministrul pentru Mediul de Afaceri a pledat pentru negocierea unei soluţii cu partenerii americani pentru a evita impunerea unor sancţiuni reciproce care ar fi în detrimentul celor două economii.
De asemenea, în contextul relaţiilor UE - MERCOSUR, ministrul Oprea a menţionat evenimentul organizat la Bucureşti în 17 septembrie 2019, cu participarea DG TRADE, referitor la beneficiile ultimelor acorduri comerciale negociate de către UE pentru mediul de afaceri românesc, eveniment care a fost receptat cu interes de către reprezentanţii mediului de afaceri.
Uniunea Europeană a încheiat, în ultima perioadă, importante acorduri comerciale, care privesc şi comerţul românesc în mod direct.
"Avem acum ferestre de oportunitate deschise de aceste noi acorduri semnate de UE cu Japonia, Canada, Singapore, Vietnam, de care este foarte important ca mediul de business să profite, cu susţinerea ministerului, pentru ca să putem culege, şi noi, roadele acestei munci comune îndelungate", precizează sursa citată.
La dejunul informal al Consiliului Afaceri Externe - Comerţ au participat responsabilii pentru comerţ din statele membre ale UE şi comisarul pentru comerţ al UE, Cecilia Malmstrom. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a câștigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 86,83 milioane de lei (-21,71%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,01 miliarde de lei, în perioa
Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, dar rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octom
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv







