Operatorii de telefonie mobilă susţin iniţiativa MCSI de a lansa în consultare proiectul de OUG privind infrastructura de telecomunicaţii
Reprezentanţii Asociaţiei Operatorilor Mobili din România (AOMR), din care fac parte companiile Orange, Vodafone şi Telekom, sprijină iniţiativa Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) de a supune consultării publice un act legislativ referitor la dezvoltarea de infrastructură pentru telecomunicaţii.
"Proiectul ordonanţei de urgenţă este un prim pas în întâmpinarea solicitărilor operatorilor telecom de clarificare şi simplificare a cadrului legislativ privind dezvoltarea reţelelor de telecomunicaţii. Este un demers de eliminare a incoerenţelor actuale din domeniul legislativ ce va susţine procesul de dezvoltare sustenabilă a României în domeniul digital. Prin adoptarea acestui act legislativ, România va intra în rândul ţărilor europene care acordă o atenţie sporită procesului de digitalizare şi implicit a creşterii competitivităţii în acest sector economic esenţial. Rezultatul unui astfel de demers va fi vizibil prin beneficiile pe care acesta la va genera la nivelul societăţii româneşti - accesul utilizatorilor finali la cele mai noi tehnologii de comunicaţii", se menţionează într-un comunicat al asociaţiei, transmis vineri AGERPRES.
MCSI propune, prin intermediul unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat în consultare publică pe site-ul instituţiei, simplificarea procedurilor de autorizare a lucrărilor de construcţii la infrastructura de comunicaţii electronice.
"Prezentul proiect de act normativ este cel mai ambiţios, solid şi inovator demers de reglementare a procedurilor de autorizare a lucrărilor de construcţii aferente infrastructurii fizice suport pentru reţele de comunicaţii din ultimul deceniu, proceduri ale căror complexitate şi eterogenitate au fost în permanenţă identificate şi semnalate de toate părţile implicate ca principale obstacole în calea valorificării întregului potenţial al domeniului comunicaţiilor electronice. Astfel, noul cadru de reglementare va avea un impact pozitiv major asupra întregii industrii, prin simplificarea procedurilor de autorizare şi eliminare a unora dintre barierele administrative asociate acestora, asigurându-se predictibilitate sporită în ceea ce priveşte termenele şi costurile administrative asociate instalării de infrastructură fizică necesare susţinerii reţelelor de comunicaţii electronice, influenţând pozitiv fezabilitatea planurilor de afaceri ale furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice şi facilitând un potenţial sporit de investiţii în dezvoltarea acestui sector şi a întregii economii în ansamblul ei", susţine ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu.
Conform notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ, se are în vedere posibilitatea amplasării infrastructurii fizice necesare susţinerii reţelelor de comunicaţii electronice pe terenuri agricole (indiferent de clasa de calitate a acestora), pajişti permanente, terenuri forestiere, spaţii verzi, terenuri care fac parte din arii naturale protejate.
Proiectul de ordonanţă poate fi consultat până pe data de 5 octombrie, pe site-ul MCSI, la secţiunea "Proiecte acte normative". AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Miruță: Pe Valea Oltului, traficul este oprit haotic, pentru perioade prea lungi
Traficul pe Valea Oltului este oprit haotic pentru lucrări, pentru perioade prea lungi, fără o organizare care să minimizeze impactul asupra circulației, afirmă ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță. După o oră în care a stat blocat în trafic pe Valea Oltului, ministrul de resort a constatat că la punctul care genera blocajul lucrau p
Modificări în circulația a opt trenuri de călători, în perioada 5 octombrie - 5 noiembrie
Lucrările la infrastructura feroviară în stația Târgu Jiu vor determina modificarea circulației în cazul a opt trenuri de călători, în perioada 5 octombrie - 5 noiembrie. Potrivit unui comunicat al CFR Călători, în perioada 5 octombrie - 4 noiembrie 2026, trenul IR 1825 București Nord - Craiova - Târgu Jiu se anulează pe dis
S-a constituit grupul de sprijin pentru IMM-uri din Parlamentul României
Membri ai Confederației Patronale IMM România și parlamentari din toate grupurile parlamentare ale Senatului și Camerei Deputaților au constituit grupul de sprijin pentru IMM-uri din Parlament, o platformă informală, voluntară și transpartinică ce are ca scop realizarea unui dialog constant pentru politici publice adaptate nevoilor reale ale antreprenorilor.
CONAF organizează la Madrid cea de-a treia ediție internațională a Galei Women in Economy
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează, pe 29 septembrie 2026, la Madrid, cea de-a treia ediție internațională a Galei 'Women in Economy', eveniment dedicat promovării antreprenoriatului feminin și dezvoltării relațiilor economice dintre România și Spania. Gala 'Women in Economy - Spanish Edition' este co
Majoritatea românilor întreabă AI când nu știu ceva; România, pe ultimul loc în UE la utilizarea AI în companii (raport)
Majoritatea românilor (83%) apelează la Inteligența Artificială (AI), însă doar 15,4% o utilizează la locul de muncă, reiese dintr-o analiză prezentată, vineri, la o conferință de specialitate, de CES Institute. Conform datelor centralizate, cu toate acestea, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE) la utilizarea AI î
Volatilitatea de pe piața petrolului, mai periculoasă pentru economia României decât un preț mare, dar previzibil (analist)
Anul 2026 va rămâne în manualele de economie ca anul în care piața petrolului și-a pierdut linia, iar pentru economia românească, deja fragilă, această volatilitate este mai periculoasă decât un preț mare, dar previzibil, arată o analiză, publicată vineri. Datele centralizate de think-tank-ul economic Frames relev
TollRo devine operațional de la 1 octombrie; rovinieta și tariful de drum, achitate prin noul sistem
Platforma TollRo va deveni operațională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo vor putea fi achitate exclusiv prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Etapa de testare a platformei, &
ANPC a amendat cu peste 4,2 milioane de lei agenți economici din diverse sectoare de activitate
Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat, în perioada 21-25 septembrie, amenzi totale de peste 4,2 milioane de lei, în urma controalelor efectuate la nivel național, în sectorul alimentar și nealimentar, alimentație publică și la unitățile de învățământ preșcolar cu program prelungit.
Vișan (CCIR): Deficitul de specialiști calificați rămâne o problemă majoră în România
Costurile salariale au crescut mai repede decât productivitatea muncii, iar deficitul de specialiști calificați rămâne o problemă majoră, a susținut secretarul general adjunct al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Bogdan Vișan, în cadrul unui eveniment referitor la economia românească. Potrivit unui comunicat de pre
AMOFM București: Peste 8.100 de persoane au fost angajate în primele opt luni ale acestui an
Un număr de 8.124 de persoane, din care 3.960 de sex feminin, au fost încadrate în primele opt luni ale anului prin intermediul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București, a anunțat vineri instituția. Din totalul persoanelor ocupate în această perioadă, 3.238 au fost peste 45 de ani (peste 55 ani, 1
APIA: Producătorii vitivinicoli mai pot depune cereri pentru investiții până la 19 octombrie
Producătorii vitivinicoli mai pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanțare pentru investiții, prin două intervenții pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,044 milioane de euro, a anunțat vineri Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). ''APIA reamintește producătorilor vitivinicoli că sesiu
Vevera (ICI București): AI este prietenul nostru, dar în același timp și inamicul nostru
Inteligența Artificială (AI) este prietenul nostru, dar în același timp și inamicul nostru, a declarat, vineri, într-o conferință de specialitate, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), Adrian-Victor Vevera. ''În fiecare zi apar dezbateri despre AI, de
Câștigul salarial mediu net la nivel național a crescut anul trecut cu 307 lei, la 5.266 lei (statistică)
Câștigul salarial mediu brut lunar înregistrat la nivelul economiei naționale în anul 2025 a fost 8.716 lei, cu 8,1% (+655 lei) mai mare față de anul precedent, în timp ce câștigul mediu net a ajuns 5.266 lei, în creștere cu 6,2% (+307 lei) comparativ cu anul precedent, arată
Expert: AI înlocuiește mai mult de 50% dintre sarcinile pe care le facem astăzi
Inteligența Artificială (AI) înlocuiește mai mult de 50% dintre sarcinile pe care le facem astăzi, iar noua tehnologie trebuie să ne amplifice calitățile și să fie o extensie a ceea ce putem face, a valorii și expertizei noastre, a declarat, vineri, într-o conferință de specialitate, Mohammed Benzakour, specialist în transformare organizațională și
Ministerul Economiei lucrează la adaptarea legislației românești la Regulamentul European privind închirierea pe termen scurt
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) lucrează la adaptarea legislației românești pentru armonizare cu regulamentul European 1028/2024, privind închirierea pe termen scurt, a declarat, vineri, Alin Grigore, director general în cadrul ministerului, la un eveniment de specialitate. '&














