Tot mai multe societăţi comerciale ajung în incapacitate de plată din cauza lipsei de capital (analiză)
Tot mai multe firme din economia românească ajung în incapacitate de plată, în condiţiile în care nu au capitalul necesar pentru a rezista până la încasarea banilor de la parteneri, potrivit unei analize realizate de o companie de profil.
Acest blocaj financiar are efecte majore în economia slab finanţată din România, iar statisticile arată că, deşi nevoia de finanţare a companiilor este semnificativă, în prezent doar 12.000 dintre firmele româneşti sunt bancabile, astfel că pentru majoritatea, creditul furnizor rămâne singura alternativă, potrivit Sierra Quadrant.
Analiştii companiei arată, în context, că firmele care nu au capital pentru plata rapidă a facturilor apelează la creditul furnizor, care a devenit o adevărată "modă" şi care accentuează problema lipsei de capital, astfel că s-a ajuns ca una din 3 companii să se confrunte cu dificultăţi financiare, conform analiştilor citaţi.
"Pe lanţurile economice, aceste probleme se multiplică, iar primele victime sunt IMM-urile, în special microîntreprinderile şi firmele mici care nu au capacitatea financiară să reziste întârzierilor, care trăiesc de la o factură la alta. Accentuarea blocajului financiar este de natură să genereze probleme pentru întreg spectrul de business, de la scăderea profitabilităţii, probleme de cash flow, iar efectele directe se văd în reducerea investiţiilor, creşterea preţurilor, stoparea angajărilor şi apariţia unui nou val de insolvenţe'', se menţionează în analiza citată.
Chiar şi firmele care au linii de finanţare bancară se confruntă cu dificultăţi financiare, potrivit sursei. Aceasta argumentează prin informaţiile publicate de BNR, care arată că întârzierile la plată au crescut semnificativ în anul 2019 faţă de anul trecut. Astfel, întârzierile la plată pe o perioadă de una până la două luni (31-60 de zile) au atins în iulie 2019 nivelul de 269 milioane de lei, o sumă mai mult decât dublă faţă de august 2018 (116 milioane lei).
De asemenea, întârzierile la plată între 15 şi 30 de zile au crescut semnificativ, de la 60 de milioane de lei în august 2018, la 115 milioane de lei în luna iulie a anului curent.
Pe de altă parte, analiza se bazează şi pe sondajul recent care arăta că 7 din 10 companii întârzie să-şi plătească facturile, principalele motive invocate fiind lipsa resurselor financiare disponibile, neîncasarea facturilor, creşterea costurilor operaţionale şi scăderea vânzărilor. Durata medie de încasare a facturilor la nivelul economiei a ajuns la aproape 120 de zile, precizează sursa.
Pentru evitarea scenariului de intrare în blocaj financiar a unei firme, analiza recomandă companiilor să afle dacă firmele partenere de afaceri au datorii, popriri, procese, dacă acţionarii sunt implicaţi în alte societăţi cu probleme şi dacă îşi onorează obligaţiile financiare la timp.
Potrivit Sierra Quadrant, companiile au nevoie în relaţia cu partenerii de un sistem de evaluare standardizat a clienţilor noi şi a celor existenţi, fie că se bazează pe resursele interne (departamente de vânzări, contabilitate, juridic şi date proprii), fie că apelează la o firmă specializată.
"Monitorizarea continuă reprezintă cheia unui business predictibil. Scăderile sau creşterile bruşte de comenzi, întârzierea plăţilor, refuzul la plată şi indisponibilitatea persoanelor de contact sunt doar câteva elemente care trebuie luate în calcul'', consideră experţii societăţii de administrare. Astfel, consolidarea relaţiilor de business ţine în mod direct de managementul creanţelor, de asigurarea unor condiţii comerciale dedicate, în funcţie de bonitatea şi comportamentul de plată al partenerilor, dar şi de educaţia financiară a celor care fac business.
"Antreprenorii trebuie, dincolo de manifestarea unei vigilenţe sporite în relaţia cu partenerii, să dezvolte planuri de afaceri pornind de la realitate, nu de la dorinţe şi aşteptări optimiste. Oamenii de afaceri trebuie să evite investiţiile care nu aduc plus valoare, precum cele în imobile, maşini etc, să renunţe la activele care nu reprezintă activitatea de bază şi să îşi asigure resurse financiare de rezervă. Pe de altă parte, în condiţiile accentuării blocajului financiar, apelarea la serviciile de factoring poate fi o soluţie optimă'', se precizează în analiza Sierra Quadrant.
Documentul recomandă companiilor să nu se teamă de colaborarea cu firme aflate în insolvenţă.
"Firmele aflate în insolvenţă au un plan de restructurare pe care trebuie să-l urmeze şi sunt monitorizate suplimentar de specialişti în domeniu. Au un comportament de business chiar mai predictibil comparative cu o firmă obişnuită. Un parteneriat cu o firmă aflată în insolvenţă poate aduce multiple avantaje - plăţi la timp, tarife avantajoase, condiţii optime de livrare etc.'', se precizează în raport.
Analiza Sierra Quadrant a fost realizată pe baza statisticilor privind dinamica mediului de business prezentate de Banca Naţională, Ministerul Finanţelor şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pentru perioada ianuarie - august 2019.
Sierra Quadrant este specializată pe lucrări de administrare şi lichidare dificile şi complexe, caracterizate prin patrimoniu mare. În cei peste 10 ani de activitate, compania a finalizat peste 650 de proceduri de faliment şi lichidare. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a câștigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 86,83 milioane de lei (-21,71%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,01 miliarde de lei, în perioa
Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, dar rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octom
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv







