Specialiştii Romsilva participă la cel mai mare exerciţiu de stingere de incendiii din România, ForFirEx 2019
Specialiştii Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - Romsilva participă, în această săptămână, la cel mai mare exerciţiu din România de reacţie în cazul unor incendii de pădure, ForFirEx 2019, eveniment organizat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) în judeţele Caraş - Severin şi Hunedoara, informează Romsilva într-un comunicat remis luni AGERPRES.
Angajaţii Regiei Naţionale a Pădurilor organizează în mod constant acţiuni de monitorizare în zonele de fond forestier susceptibile a fi afectate de incendii, precum şi activităţi de conştientizare în rândul comunităţilor locale şi al turiştilor, privind respectarea regulilor atunci când utilizează focul în pădure şi în zonele limitrofe acestuia.
Cele două instituţii principale cu atribuţii în prevenirea incendiilor, Romsilva şi IGSU, colaborează strâns pentru aplicarea prevederilor legale de prevenire şi de stingere a incendiilor de pădure, deşi condiţiile climatice din România nu favorizează producerea de incendii de fond forestier pe suprafeţe mari şi nici nu au o frecvenţă ridicată, precum în alte state din sudul Europei, precizează RNP.
Din analizele efectuate de specialiştii Regiei Naţionale a Pădurilor reiese că mai mult de 75% din incendiile produse în pădurile statului în ultimii cinci ani au avut drept cauză de declanşare focul lăsat nesupravegheat pe terenurile limitrofe pădurilor.
De asemenea, în primele opt luni ale acestui an, în fondul forestier administrat de Romsilva s-au înregistrat 314 incendii, care au afectat o suprafaţă totală de 1.590 hectare, potrivit RNP.
Toate suprafeţele afectate de incendii de pădure în ultimii ani au fost refăcute în totalitate prin munca silvicultorilor, conform Romsilva.
Directorul general al RNP, Gheorghe Mihăilescu, a subliniat că eforturile Romsilva se concentrează pe prevenire, educaţie şi informare.
"Acest exerciţiu naţional este unul foarte important, pentru că există tot mai multe incendii de pădure la nivel european, iar noi, alături de alte instituţii ale statului, trebuie să fim pregătiţi cât mai bine. În acelaşi timp, punem mare accent pe prevenire, educaţie şi informare în rândul comunităţilor locale şi al turiştilor. Le mulţumim profesioniştilor din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru organizarea acestui exerciţiu complex, dar şi pentru eforturile depuse de pompierii care au intervenit de fiecare dată prompt şi eficient, alături de silvicultori, în scopul localizării şi stingerii incendiilor de padure", a precizat directorul RNP.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva administrează 3.136.000 de hectare de fond forestier proprietatea publică a statului şi asigură servicii silvice pentru 1.126.000 de hectare de fond forestier aflat în alte forme de proprietate. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parcul de tractoare și mașini agricole al României depășea 564.000 de unități, la finele lui 2024
Parcul de tractoare și mașini agricole, pe ansamblul agriculturii, se situa la sfârșitul anului 2024 la 564.088 de unități, fiind deținut aproape în totalitate de sectorul privat, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Din totalul parcului, 251.727 erau tractoare; 162.640 erau pluguri pentru tractor; 26.471 - c
Daraban (CCIR): Stocarea energiei, un domeniu în care România este interesată activ să colaboreze cu partenerii chinezi
Prețurile ridicate la energie în Europa creează oportunități reale pentru tehnologii noi, inclusiv de stocare a energiei, un domeniu în care România este interesată activ să colaboreze cu partenerii chinezi, a transmis, luni, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, oficialilor chinezi cu care a avut înt&acir
CNAIR lansează un concurs de idei și creativitate pentru creșterea siguranței rutiere prin informarea și educarea elevilor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere lansează luni concursul de idei și creativitate organizat în cadrul proiectului pilot: 'Campanie națională de creștere a siguranței rutiere prin informarea și educarea elevilor din județele tranzitate de DN 1 și DN 2 pe sectoarele aflate în administrarea CNAIR'. Cu ocazia Zilei In
Pîslaru: Unele grile din proiectul legii salarizării nu sunt așezate corect; vom corecta ceea ce poate fi corectat
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, afirmă că primele consultări privind noua lege a salarizării unitare au scos la iveală probleme reale în proiectul aflat în dezbatere, inclusiv grile care 'nu sunt încă așezate corect', subliniind că toate observațiile primite vor fi analizate și, acolo unde este cazul, vor fi corectate.
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului cel mai grav avariat de explozia dronei din Galați
Generali România a demarat procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav afectat de explozia dronei produse în Galați, în noaptea de 29 spre 30 mai, locuința fiind asigur
Bursa de la București a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a înregistrat un declin de peste 72 de milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 607,09 miliarde de lei în
Voican (ANAT): Guvernul și ministerul de resort ar trebui să înțeleagă că atunci când motorul economiei încetinește nu e cazul să pui și frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul și ministerul de resort să înțeleagă faptul că atunci când lucrurile merg anevoios și motorul economiei încetinește nu e cazul să mai pună și frână, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican
Studiu: Trei din zece români cred că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, tensiuni sociale și incertitudine politică, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, publicat recent. Potrivit cercetării 'Romanians State of Mind', realizată de AHA Moments, oamenii devin mai
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată sâmbătă seara la Sistemul Energetic Național, după finalizarea lucrărilor de înlocuire a transformatorului de evacuare a puterii cu unul de rezervă, a anunțat Nuclearelectrica SA. 'Unitatea 2 CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la rețea în seara zilei de 4 mai, ca urmare a apariției une
Report de peste cinci milioane de euro la Loto 6/49
Un report de peste 27,54 milioane de lei, aproximativ 5,24 milioane de euro, se înregistrează la categoria I a jocului Loto 6/49, iar la Noroc depășește 6,57 milioane de lei (peste 1,25 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la t
1 Iunie/ InfoCons: Peste 300 de alerte la produse neconforme de tip jucării, în acest an
Peste 300 de alerte referitoare la produsele neconforme de tip jucării au fost emise de la începutul acestui an, a anunțat, sâmbătă, InfoCons. În Aplicația Europeană de Protecția Consumatorilor InfoCons, aceștia pot verifica în secțiunea 'ALERTE' , în bara de 'Căutare' produsele ce au făcut obiectu
Rompetrol Rafinare a obținut un profit net de 567.036 dolari, în primul trimestru din 2026
Rompetrol Rafinare a înregistrat un profit net de peste 567.036 dolari în primul trimestru din 2026, comparativ cu pierderi de 37,32 milioane de dolari în perioada similară din anul precedent, și o cifră de afaceri brută consolidată de peste 1,43 miliarde de dolari, potrivit datelor anunțate vineri de companie. 'Rompetrol
Transelectrica a pus sub tensiune a doua instalație STATCOM pentru stabilitatea Sistemul Electroenergetic Național
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a pus sub tensiune în stația electrică de transformare Bradu cea de-a doua instalație STATCOM din Rețeaua Electrică de Transport (RET), aceasta urmând să contribuie la menținerea stabilității tensiunii în Sistemul Electroenergetic Național (SEN) în perioada minivacanței de Ru
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de vineri; indicii au consemnat scăderi de până la 1,62%
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe roșu ședința de vineri, indicii consemnând scăderi de până la 1,62%, în timp ce rulajul total s-a cifrat la 113,97 milioane de lei (21,71 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
CONAF: România nu poate avea salarii europene într-o economie subfinanțată și cu productivitate scăzută
România nu poate avea salarii europene într-o economie subfinanțată și cu productivitate scăzută, iar majorările salariale decise administrativ riscă să afecteze competitivitatea, investițiile și locurile de muncă, avertizează Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). 'Majorarea salariului minim reprezintă o






