Botănoiu (MADR): Programul prin care şcolarii vor primi câte un borcan cu miere, funcţional de la 1 ianuarie 2020
Programul prin care şcolarii vor primi câte un borcan cu miere în fiecare lună va fi funcţional de la 1 ianuarie 2020, a declarat, vineri, Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
"Începând cu 1 ianuarie 2020, programul prin care şcolarii vor primi câte un borcan cu miere va fi funcţional. Ideea este că am avut înţelegerea de a pregăti foarte bine programul acesta. Ne dorim să fie mierea locală în program, nu să ne trezim cu produse extrase din porumb, din melasă, din sfeclă sau din nu ştiu ce... Este important să avem calitate, pentru că nu vrem ca, după aceea, să auzim că "ciuma roşie" a furat din mierea copiilor sau că "ciuma galbenă" a făcut nu ştiu ce. Nu asta este intenţia noastră, pentru că uitaţi-vă, un copil din mediul rural poate să sară un gard şi să-şi ia un măr din pom, dar la borcanul de miere se uită ca la o icoană, pentru că nu are de unde să-l ia. Mierea este cel mai bun lucru care se poate întâmpla copiilor din mediul rural, pentru că nu au surse de energie, nu au surse de sănătate pe care să şi le ia din alimentaţie aşa cum există în mediul urban", spus Botănoiu, în conferinţa de presă care a deschis ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, organizată pe platforma apicolă Băneasa.
Oficialul MADR a adăugat că producţia naţională de miere va fi încurajată, odată cu livrarea a 3.000 de tone către populaţia din România.
"Este important să ştim că din producţia naţională 3.000 de tone se vor duce către populaţia din România şi îşi găseşte loc la copilul român care se deprinde cu un anumit mod de a-şi căuta ceea ce îi place. Un borcan de miere acordat lunar nu cred că este niciun efort prea mare, nici un consum suplimentar. Pe de altă parte, efortul făcut de Guvern a fost mare, pentru că programul a trebuit să fie bine pregătit, apicultorii trebuie pregătiţi foarte bine etc. Vrem să avem un program echilibrat şi să nu-l mai comentăm, pentru că avem obiceiul acesta", a susţinut Daniel Botănoiu.
În viziunea secretarului de stat din MADR, piaţa, asocierea şi finanţarea sunt cele trei instrumente ce pot ajuta apicultura să se dezvolte.
"Piaţa, asocierea şi finanţarea sunt cele trei instrumente importante la care noi ne uităm cu foarte mare atenţie. Când discut de piaţă, discut de un preţ echilibrat pe care trebuie să-l primească apicultorul pentru ceea ce face. Asocierea înseamnă nu numai înfiinţarea cooperativelor, funcţionarea lor sau asociaţii sau federaţii, ci şi cercetarea. Al treilea lucru este legat de finanţare, fie din subvenţii, fie din programe, fie din contribuţiile pe care poţi să le ai cu fondurile de garantare, astfel încât băncile să fie alături de eforturile depuse de către producători", a explicat demnitarul.
Pe de altă parte, Botănoiu a adus în discuţie calitatea produselor autohtone, dar şi modul de autorizare al localurilor, fapt ce face din România "probabil cea mai sigură ţară", din acest punct de vedere.
"Sunt oameni care îşi cumpără un Mercedes, dar se uită la 10 bani la preţul la miere. Dacă se duce să ia un borcan de miere îl alege pe cel de 7 lei şi zice că a cumpărat miere, dar despre care spune că era zaharisită. El nu ştie, nu are pregătirea de a face diferenţe între miere. Noi trebuie să dovedim că ceea ce producem în fermele noastre au calitate foarte bună, sunt produse pe care nu le întâlnim în alte zone. Există 200 de specii de plante în flora spontană în România care nu există în Europa. Toate acestea nu pot fi susţinute decât financiar (...) Când vă duceţi la un restaurant în Bruxelles, riscaţi să mâncaţi cu soţia altuia pe picior, pentru sunt atât de strânse locurile la mese şi înghesuite încât nu ai confortul necesar. În România nu se întâmplă asta. Din punct de vedere al autorizărilor, astăzi, România este probabil cea mai sigură ţară. În momentul în care se deschide un restaurant să fiţi convinşi că respectă cele mai înalte standarde pe care nu le găsiţi în alte state europene, unde există derogări pentru o perioadă lungă de timp. În schimb, există dublu standard, am constatat asta şi trebuie să lucrăm în sensul ăsta, dar tot ce intră într-un spaţiu de vânzare autorizat este bine controlat", a punctat Daniel Botănoiu.
Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) organizează, în perioada 20 - 22 septembrie, pe platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură din Băneasa, cea de-a 21-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii.
Târgul reprezintă cel mai important eveniment de profil din Capitală şi beneficiază de o participare importantă din partea apicultorilor ca expozanţi, a procesatorilor din domeniul apicol, precum şi a reprezentanţilor din cadrul asociaţiilor apicole. Astfel, în cadrul evenimentului sunt aşteptaţi peste 100 de expozanţi apicultori şi firme specializate, ce vor etala produsele într-o gamă extrem de diversificată, de la produse apicole obţinute direct din stupină până la produse apicole condiţionate sau alte preparate derivate din produse apicole, suplimente nutritive, cosmetice etc.
Asociaţia Crescătorilor de Albine din România este o organizaţie profesională a apicultorilor, neguvernamentală, autonomă şi apolitică, înfiinţată în anul 1958. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a câștigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 86,83 milioane de lei (-21,71%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,01 miliarde de lei, în perioa
Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, dar rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octom
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv







