Buşteni, Sovata şi Sighişoara sunt destinaţiile turistice cele mai ieftine din această toamnă
Buşteni, Sovata şi Sighişoara sunt localităţile cu cele mai ieftine opţiuni de cazare din România, având valori medii pentru o noapte într-un hotel de 3 stele în timpul lunilor de toamnă de 27 euro, 29 euro, respectiv 34 de euro pe noapte, potrivit unui comunicat al motorului de căutare momondo.ro, remis, joi, AGERPRES.
În ceea ce priveşte destinaţiile de la Marea Neagă, staţiunile cu opţiuni ieftine de cazare în timpul lunilor de toamnă sunt Eforie Nord, Neptun şi Constanţa, iar valorile medii ale tarifelor pentru o noapte într-un hotel de trei stele pentru lunile septembrie - noiembrie sunt 30 euro, 32 euro, respectiv 36 de euro.
În plus, cele mai mici preţuri medii pentru cazarea în oraşe se regăsesc în Timişoara, Sibiu sau Iaşi, având valorile pentru o noapte în hoteluri de 3 stele de 37-39 de euro.
Oraşele mari, precum Cluj-Napoca sau Bucureşti, sunt în topul căutărilor, cel mai probabil fiind ajutate şi de prezenţa aeroporturilor internaţionale.
Cea mai scumpă staţiune privind cazarea în lunile de toamnă în hotelurile de trei stele este Băile Tuşnad, unde o noapte costă 60 de euro în medie. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Program de guvernare/Proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi implementat numai în condiții de viabilitate economică demonstrată
Proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi implementat numai în condiții de viabilitate economică demonstrată, în paralel cu explorarea altor tehnologii de reactoare modulare, se arată în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Potrivit sursei c
Program de guvernare/Companiile cu pierderi 3 ani consecutivi, fără contract de serviciu public, ar putea ieși din portofoliul statului
Companiile de stat care înregistrează pierderi în doi ani consecutivi, începând cu anul 2025, vor primi un rating public pe o scală de la A la E, iar la trei ani consecutivi de pierderi, în absența unui contract de serviciu public care să justifice continuarea activității, se poate declanșa ieșirea din portofoliul statului, prevede Progr
Program de guvernare/ ANAF și Autoritatea Vamală vor fi reunificate într-un singur organ fiscal și de control
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română vor fi reunificate într-un singur organ fiscal și de control, prevede Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. Documentul include, totodată, reorganizarea administrației fiscale și trecer
Program de guvernare/Eliminarea pensionării anticipate, interzicerea cumulului pensiei cu salariul și reforma ajutoarelor sociale, printre măsurile propuse
Eliminarea pensionării anticipate în sistemele cu pensionări prea rapide, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, adoptarea unor criterii unitare de evaluare pentru beneficiarii de ajutor de handicap, precum și revizuirea Legii dialogului social și a contractelor colective de muncă care prevăd drepturi exagerate, sunt câteva dintre prevederile
Program de guvernare/Rectificare bugetară în 30 de zile de la investirea Guvernului; bugetul pentru 2027 se publică până la 30 noiembrie
Rectificarea bugetară va fi realizată în 30 de zile de la investirea Guvernului, fără creșterea deficitului peste ținta de 6,2% din PIB în termeni cash, iar bugetul pentru anul următor va fi publicat până la 30 noiembrie, prevede Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament.
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar s-a redus, în termeni nominali, cu 31% în primele 8 luni, până la 2,89% din PIB
Deficitul bugetar s-a redus, în termeni nominali, cu 31% după primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, coborând la 2,89% din PIB, a anunțat sâmbătă Ministerul Finanțelor. 'Execuția bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un defic
Miruță: Pe Valea Oltului, traficul este oprit haotic, pentru perioade prea lungi
Traficul pe Valea Oltului este oprit haotic pentru lucrări, pentru perioade prea lungi, fără o organizare care să minimizeze impactul asupra circulației, afirmă ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță. După o oră în care a stat blocat în trafic pe Valea Oltului, ministrul de resort a constatat că la punctul care genera blocajul lucrau p
Modificări în circulația a opt trenuri de călători, în perioada 5 octombrie - 5 noiembrie
Lucrările la infrastructura feroviară în stația Târgu Jiu vor determina modificarea circulației în cazul a opt trenuri de călători, în perioada 5 octombrie - 5 noiembrie. Potrivit unui comunicat al CFR Călători, în perioada 5 octombrie - 4 noiembrie 2026, trenul IR 1825 București Nord - Craiova - Târgu Jiu se anulează pe dis
S-a constituit grupul de sprijin pentru IMM-uri din Parlamentul României
Membri ai Confederației Patronale IMM România și parlamentari din toate grupurile parlamentare ale Senatului și Camerei Deputaților au constituit grupul de sprijin pentru IMM-uri din Parlament, o platformă informală, voluntară și transpartinică ce are ca scop realizarea unui dialog constant pentru politici publice adaptate nevoilor reale ale antreprenorilor.
CONAF organizează la Madrid cea de-a treia ediție internațională a Galei Women in Economy
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează, pe 29 septembrie 2026, la Madrid, cea de-a treia ediție internațională a Galei 'Women in Economy', eveniment dedicat promovării antreprenoriatului feminin și dezvoltării relațiilor economice dintre România și Spania. Gala 'Women in Economy - Spanish Edition' este co
Majoritatea românilor întreabă AI când nu știu ceva; România, pe ultimul loc în UE la utilizarea AI în companii (raport)
Majoritatea românilor (83%) apelează la Inteligența Artificială (AI), însă doar 15,4% o utilizează la locul de muncă, reiese dintr-o analiză prezentată, vineri, la o conferință de specialitate, de CES Institute. Conform datelor centralizate, cu toate acestea, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE) la utilizarea AI î
Volatilitatea de pe piața petrolului, mai periculoasă pentru economia României decât un preț mare, dar previzibil (analist)
Anul 2026 va rămâne în manualele de economie ca anul în care piața petrolului și-a pierdut linia, iar pentru economia românească, deja fragilă, această volatilitate este mai periculoasă decât un preț mare, dar previzibil, arată o analiză, publicată vineri. Datele centralizate de think-tank-ul economic Frames relev
TollRo devine operațional de la 1 octombrie; rovinieta și tariful de drum, achitate prin noul sistem
Platforma TollRo va deveni operațională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo vor putea fi achitate exclusiv prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Etapa de testare a platformei, &
ANPC a amendat cu peste 4,2 milioane de lei agenți economici din diverse sectoare de activitate
Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat, în perioada 21-25 septembrie, amenzi totale de peste 4,2 milioane de lei, în urma controalelor efectuate la nivel național, în sectorul alimentar și nealimentar, alimentație publică și la unitățile de învățământ preșcolar cu program prelungit.
Vișan (CCIR): Deficitul de specialiști calificați rămâne o problemă majoră în România
Costurile salariale au crescut mai repede decât productivitatea muncii, iar deficitul de specialiști calificați rămâne o problemă majoră, a susținut secretarul general adjunct al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Bogdan Vișan, în cadrul unui eveniment referitor la economia românească. Potrivit unui comunicat de pre














