CE Oltenia vrea să obţină un ajutor de stat pentru plata certificatelor de emisii aferente acestui an
Complexul Energetic Oltenia a finalizat un document pe care îl va trimite pentru aprobare Comisiei Europene şi care prevede o schemă de sprijin pentru ca producătorul de energie să-şi poată plăti certificatele de emisii aferente acestui an, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Sorin Boza, directorul general al companiei.
Aceasta după ce, tot joi, el a afirmat într-o conferinţă că anul acesta certificatele de emisii pe care trebuie să le plătească producătorul de energie pe cărbune, pentru emisiile poluante pe care le degajă în atmosferă, sunt de 1,6 miliarde de lei, faţă de 1,45 miliarde de lei anul trecut.
La plecare, el a fost întrebat dacă CE Oltenia va putea plăti aceşti bani şi ce se va întâmpla dacă nu o va face.
"Îi vom plăti, pentru că o neplată înseamnă sfârşitul. Vom vedea dacă vom lua din nou un credit. Lucrăm la schema de ajutor, la schema de sprijin. Încă nu avem semnale de la Bruxelles, acum am terminat-o", a precizat Boza.
Totodată, întrebat ce prevede această schemă şi dacă este vorba despre piaţa de capacitate, el a susţinut: "Este un document secret. Piaţa de capacitate nu intră pe schema de ajutor. Nu pot să spun mai multe, este deocamdată un document confidenţial. Ca nicio idee, nu pot să spun nimic. Este un document confidenţial pentru că aşa trebuie să fie momentan. Pentru că acest document conţine multe informaţii care nu trebuie să fie publice".
De asemenea, întrebat de ce are nevoie CE Oltenia de ajutor de stat, el a răspuns: "Nu este vorba de ajutor de stat, ci de o schemă de sprijin".
Schema de sprijin este echivalentul unui acord-cadru prin care poate fi acordat ajutor de stat mai multor companii.
În această primăvară, pentru a plăti toate certificatele de emisii aferente anului trecut, CE Oltenia a contractat credite de 500 de milioane de euro de la şase bănci, cu garanţii de stat.
În aprilie, Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei, declara că producătorul de energie pe cărbune ar fi intrat în insolvenţă dacă nu ar fi putut lua creditul pentru plata certificatelor de emisii şi în acest moment compania este foarte vulnerabilă la noi scumpiri ale certificatelor şi la impredictibilitatea pieţei, astfel că Guvernul vrea să notifice la Bruxelles o schemă de sprijin pentru următorii ani.
"Ca atare, conform memorandumului aprobat în Guvern, care prevedea ca primă măsură acest credit, iar, ca a doua măsură, vom creiona o schemă pe care o vom notifica Comisiei Europene, potrivit căreia, pentru o perioadă de patru-cinci ani, diferenţa pe care piaţa nu o internalizează să fie o schemă de sprijin", a arătat Vişan. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Program de guvernare/Ponderea industriei de apărare în PIB ar putea crește de la 0,28% la minimum 1% până în 2030
Creșterea ponderii în PIB a industriei de apărare de la circa 0,28% la minimum 1% până în anul 2030 reprezintă un obiectiv pentru eficientizarea și reformarea ROMARM și a industriei de apărare, se menționează în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. G
Program de guvernare/ România ar putea avea un ghișeu unic pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor
Implementarea unui ghișeu unic și impunerea de termene maxime pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor reprezintă principala măsură propusă pentru debirocratizarea investițiilor, în Programul de guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Cu privire la ajutoarele
Program de guvernare/Guvernul va analiza comasarea APIA și AFIR
Guvernul intenționează să analizeze comasarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin lansarea unui studiu de fezabilitate, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. În
Program de guvernare/Operaționalizarea OMD la nivel național și stimularea atragerii de turiști străini, propuse pentru revitalizarea HoReCa
Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației (OMD) la nivel național ca o structură de coordonare a promovării turistice și de integrare a rețelei de OMD-uri locale, județene și regionale, este una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament.
Program de guvernare/Mecanism de compensare a pierderilor fermierilor din cauza secetei, operațional din primăvara anului 2027
Un mecanism de compensare a pierderilor provocate de secetă, pregătit împreună cu Banca Mondială, ar urma să devină operațional din primăvara anului 2027, fiecare beneficiar de plăți directe pe hectar urmând să își poată recupera cheltuielile de înființare a culturilor, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, depus sâmbătă la Parlam
Program de guvernare/Aplicarea TVA de 9% la apartamentele contractate până la finalul lui 2025, prelungită până la 31 iulie 2027
Termenul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 9% la apartamentele contractate prin acte autentificate până la 31 decembrie 2025 va fi prelungit cu 12 luni, până la 31 iulie 2027, fără alte prelungiri ulterioare, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028 pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament.
Program de guvernare/ Noua lege a salarizării unitare s-ar putea adopta până la 31 octombrie 2026
Noua lege a salarizării unitare se adoptă până la 31 octombrie 2026, fără inechități salariale, fără diminuări de venituri, fără noi procese în instanțe și cu atractivitate pentru tinerii profesioniști, se arată în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Alte
Program de guvernare/Proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi implementat numai în condiții de viabilitate economică demonstrată
Proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi implementat numai în condiții de viabilitate economică demonstrată, în paralel cu explorarea altor tehnologii de reactoare modulare, se arată în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Potrivit sursei c
Program de guvernare/Companiile cu pierderi 3 ani consecutivi, fără contract de serviciu public, ar putea ieși din portofoliul statului
Companiile de stat care înregistrează pierderi în doi ani consecutivi, începând cu anul 2025, vor primi un rating public pe o scală de la A la E, iar la trei ani consecutivi de pierderi, în absența unui contract de serviciu public care să justifice continuarea activității, se poate declanșa ieșirea din portofoliul statului, prevede Progr
Program de guvernare/ ANAF și Autoritatea Vamală vor fi reunificate într-un singur organ fiscal și de control
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română vor fi reunificate într-un singur organ fiscal și de control, prevede Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. Documentul include, totodată, reorganizarea administrației fiscale și trecer
Program de guvernare/Eliminarea pensionării anticipate, interzicerea cumulului pensiei cu salariul și reforma ajutoarelor sociale, printre măsurile propuse
Eliminarea pensionării anticipate în sistemele cu pensionări prea rapide, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, adoptarea unor criterii unitare de evaluare pentru beneficiarii de ajutor de handicap, precum și revizuirea Legii dialogului social și a contractelor colective de muncă care prevăd drepturi exagerate, sunt câteva dintre prevederile
Program de guvernare/Rectificare bugetară în 30 de zile de la investirea Guvernului; bugetul pentru 2027 se publică până la 30 noiembrie
Rectificarea bugetară va fi realizată în 30 de zile de la investirea Guvernului, fără creșterea deficitului peste ținta de 6,2% din PIB în termeni cash, iar bugetul pentru anul următor va fi publicat până la 30 noiembrie, prevede Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament.
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar s-a redus, în termeni nominali, cu 31% în primele 8 luni, până la 2,89% din PIB
Deficitul bugetar s-a redus, în termeni nominali, cu 31% după primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, coborând la 2,89% din PIB, a anunțat sâmbătă Ministerul Finanțelor. 'Execuția bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un defic
Miruță: Pe Valea Oltului, traficul este oprit haotic, pentru perioade prea lungi
Traficul pe Valea Oltului este oprit haotic pentru lucrări, pentru perioade prea lungi, fără o organizare care să minimizeze impactul asupra circulației, afirmă ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță. După o oră în care a stat blocat în trafic pe Valea Oltului, ministrul de resort a constatat că la punctul care genera blocajul lucrau p
Modificări în circulația a opt trenuri de călători, în perioada 5 octombrie - 5 noiembrie
Lucrările la infrastructura feroviară în stația Târgu Jiu vor determina modificarea circulației în cazul a opt trenuri de călători, în perioada 5 octombrie - 5 noiembrie. Potrivit unui comunicat al CFR Călători, în perioada 5 octombrie - 4 noiembrie 2026, trenul IR 1825 București Nord - Craiova - Târgu Jiu se anulează pe dis














