Consiliul Concurenţei recomandă extinderea reţelei de distribuţie a gazelor, astfel încât să se renunţe treptat la încălzirea cu lemne
Consiliul Concurenţei recomandă extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale, astfel încât să se renunţe treptat la încălzirea cu lemne, ceea ce va conduce la diminuarea poluării, la economisirea acestei materii prime şi, implicit, la reducerea tăierilor ilegale, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, luni, AGERPRES.
Recomandarea vine după ce o analiză a autorităţii de concurenţă pe piaţa lemnului de foc a relevat, printre altele, faptul că încălzirea cu gaze este mult mai ieftină.
"Astfel, randamentul de transformare al lemnului de foc în energie termică pentru sobe uzuale este, în general, foarte scăzut, respectiv între 20- 40%, în timp ce randamentul de transformare al energiei electrice şi a gazului metan în energie termică ajunge la 99%. Costul pentru obţinerea unei gigacalorii folosind lemnul de foc variază între 200 şi 349 lei, în timp ce costul pentru gaz metan este între 169,3 - 178,7 lei, în situaţia unor instalaţii pentru obţinerea energiei termice utilizate, în general, de către populaţie", potrivit comunicatului.
Astfel, lemnul de foc este o materie primă scumpă, utilizată preponderent în sobe ineficiente, poluante, încălzirea locuinţei fiind de obicei parţială, iar confortul termic redus. Înlocuirea dispozitivelor de încălzire cu unele mai eficiente ar putea constitui o primă etapă a procesului de diminuare a cantităţii de lemn de foc utilizată pentru încălzire.
Aceasta în condiţiile în care lemnul de foc este principala sursă de încălzire în România, numărul gospodăriilor care se utilizează lemnul de foc ca mijloc de încălzire fiind de 3,415 milioane, respectiv 45,71% din totalul gospodăriilor înregistrate la nivel naţional, conform datelor Institutului Naţional pentru Statistică.
În ceea ce priveşte mediul rural, numărul locuinţelor care utilizează lemnul de foc drept mijloc de încălzire este de 2,773 milioane, ceea ce reprezintă 85% din totalul locuinţelor înregistrate în mediul rural.
Consumul de lemn de foc este influenţat de dimensiunile locuinţei, condiţiile meteorologice, cu randamentul instalaţiei de încălzire, precum şi cu gradul de izolaţie termică al gospodăriei.
În plus, în ultimii ani, preţul lemnului de foc a crescut semnificativ, ca urmare a disfuncţionalităţilor din piaţă.
Astfel, cererea de masă lemnoasă cu destinaţia lemn de foc a fost mai mare decât oferta, în perioada august 2016 - august 2018, ceea ce a condus la creşteri semnificative ale preţurilor şi la disfuncţionalităţi în aprovizionarea populaţiei cu lemn de foc, a constatat Consiliul Concurenţei, după ce a analizat piaţa lemnului de foc din judeţele Braşov, Brăila, Ialomiţa şi Hunedoara.
Astfel, deşi cantitatea de lemn de foc comercializată la nivelul celor patru judeţe a crescut de la 163.583 mc la 235.977 mc, respectiv cu 44,25%, aceasta nu a acoperit necesarul şi, ca urmare, preţul lemnului de foc a înregistrat o creştere de peste 50%.
Disfuncţionalităţile în aprovizionarea cu lemn de foc au determinat populaţia să achiziţioneze lemn de lucru, mai scump, direct sau prin intermediari, schimbându-i destinaţia în lemn de foc, privând astfel industria specifică de resursa necesară.
Cu privire la masa lemnoasă recoltată ilegal, există dificultăţi ca aceasta să fie integrată în industrie având în vedere obligaţiile în vigoare privind trasabilitatea, fiind mult mai uşor ca aceasta să fie utilizată ca lemn de foc.
Preţul lemnului de foc este influenţat de operaţiunile de tăiere, de prelucrare, de transport, de depozitare, precum şi de alte de alte elemente precum specia, gradul de uscare etc.
La nivelul lunii august 2018, pentru cele patru judeţe analizate, preţurile medii pentru lemnul de foc erau de 220 lei/tonă la producătorii de masă lemnoasă, de 300-450 lei/tonă în depozitele comercianţilor şi 600-650 lei/tonă în reţelele de bricolaj.
Dintre cele patru judeţe, cel mai mic preţ mediu de comercializare a lemnului de foc se înregistrează în judeţul Brăila, judeţ care deţine mici suprafeţe împădurite, dar cei doi producători locali îşi comercializează produsele, cu precădere, direct la locul recoltării lemnului (fasonat la cioată).
În acelaşi timp, cel mai mare preţ mediu se înregistrează în judeţul Ialomiţa, un judeţ care, de asemenea, deţine suprafeţe împădurite mici, iar unicul producător de masă lemnoasă pentru foc (Direcţia Silvică Ialomiţa) îşi comercializează produsele, cu precădere, din depozit.
În judeţele Hunedoara şi Braşov, având suprafaţe împădurite mari şi medii, îşi desfăşoară activitatea mai mulţi producători care comercializează lemnul de foc atât la locul recoltării, cât şi la drum auto şi din depozite, iar preţul variază în funcţie de modul în care lemnul este pus în vânzare.
Consiliul Concurenţei a sancţionat, în acest an, trei companii (Forestar, Nico Paul şi Saniral) cu amenzi totale de 2.315.077 lei (aproximativ 497.866 euro) pentru trucarea unei licitaţii derulate de Romsilva prin Direcţia Silvică Neamţ, stabilind preţurile ofertelor cu care au participat la licitaţia în plic închis pentru 94 de loturi de lemn fasonat.
De asemenea, Autoritatea de Concurenţă are în derulare o investigaţie privind posibile înţelegeri între companii active pe piaţa prelucrării lemnului în vederea împărţirii pieţei, surselor de aprovizionare, precum şi adjudecării partizilor (volum de lemn destinat comercializării) la un preţ minimal în cadrul licitaţiilor organizate de Direcţiile Silvice Alba şi Hunedoara.
În cadrul acestei investigaţii, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor Holzindustrie Schweighofer SRL, Egger Romania SRL, Kronospan Romania SRL, Kronospan Sebeş SA, Silva Logistic Services SRL, Alredia SRL şi Lacul Codrilor SRL.
De asemenea, Consiliul Concurenţei a finalizat, în 2017, o anchetă sectorială pe piaţa primară a lemului şi a elaborat o serie de propuneri şi recomandări pentru îmbunătăţirea concurenţei în acest domeniu, care au şi fost preluate în reglementările din domeniu.
Astfel, autoritatea de concurenţă a recomandat Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva să elimine posibilitatea acoperirii, din alte activităţi, a unor costuri legate de prelucrarea masei lemnoase în instalaţiile proprii. De asemenea, cu privire la modalitatea de selectare de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, a partizilor care vor fi recoltate tot de către aceasta, Consiliul Concurenţei recomandă că aceasta ar trebui să se realizeze într-un mod nediscreţionar, în baza unei reglementări interne distincte. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a câștigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 86,83 milioane de lei (-21,71%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,01 miliarde de lei, în perioa
Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, dar rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octom
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv







