ANCOM pune în consultare publică proiectul privind condiţiile tehnice ale conectării reţelelor mobile cu RO-ALERT
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat pe site-ul propriu, pentru consultare publică, proiectul de decizie prin care se stabilesc condiţiile tehnice referitoare la utilizarea reţelelor publice mobile de comunicaţii electronice şi conectarea acestora cu sistemul RO-ALERT, în vederea transmiterii mesajelor de alertare a populaţiei, precizează ANCOM într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
Potrivit proiectului, conectarea între sistemul RO-ALERT şi reţelele operatorilor se va realiza de către operatori în două sedii ale STS din Bucureşti şi Braşov. Proiectul de act normativ reglementează şi situaţia în care intervin modificări cu privire la sediile în care se realizează conectarea, stabilind un termen de 6 luni de la primirea unei notificări oficiale din partea STS în care furnizorii reţelelor publice mobile de comunicaţii electronice, la solicitarea STS, au obligaţia de a realiza conectarea reţelelor proprii cu Sistemul RO-ALERT în noul amplasament, notează ANCOM.
Conform documentului, distribuirea mesajelor de către furnizori se va realiza prin intermediul elementelor de tip controller, la nivelul tuturor celulelor radio indicate de Sistemul RO-ALERT, din cadrul reţelelor proprii în toate tehnologiile disponibile, în cel mai scurt timp posibil. Având în vedere că avertizările publice trebuie să ajungă către toţi utilizatorii finali aflaţi în zonele geografice afectate de situaţii de urgenţă, în acest sens fiind importantă cunoaşterea celulelor radio din zonele afectate care au transmis mesajul RO-ALERT, operatorii vor transmite un mesaj de confirmare cu privire la aceste celule în maximum 3 minute de la transmiterea mesajului iniţial.
Pentru a îndeplini aceste obligaţii, operatorilor li se solicită să ia în considerare cele mai noi tehnologii disponibile pentru elementele de reţea, fiind necesar ca aceştia să realizeze toate actualizările de hardware/software în vederea preluării mesajelor RO-ALERT şi distribuirii acestora către toate celulele radio din cadrul reţelelor proprii.
Totodată, proiectul de act normativ reglementează şi situaţia apariţiei unor disfuncţionalităţi privind distribuirea mesajelor RO-ALERT, respectiv stabileşte termenele maxime în care eventualele disfuncţionalităţi trebuie remediate. În acest sens, a fost prevăzut un termen maxim de 8 ore în care operatorii trebuie să ia toate măsurile necesare astfel încât să remedieze disfuncţionalităţile elementelor de tip controller, respectiv un termen maxim de 24 de ore pentru remedierea disfuncţionalităţilor care vizează celulele radio. Totodată, aceştia trebuie să aibă un punct dedicat de suport tehnic, operaţional non-stop, solicită proiectul ANCOM.
Proiectul de decizie al ANCOM vine ca urmare a adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2019 privind operarea Sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă "RO-ALERT" care reglementează cadrul legal privind rolurile şi responsabilităţile instituţiilor publice, precum şi obligaţiile furnizorilor de reţele publice mobile de comunicaţii electronice în funcţionarea Sistemului RO-ALERT.
Conform acestui act normativ, ANCOM are obligaţia de a stabili condiţiile tehnice referitoare la utilizarea reţelelor publice mobile de comunicaţii electronice şi conectarea acestora cu Sistemul RO-ALERT, în scopul transmiterii mesajelor RO-ALERT.
Proiectul de decizie privind condiţiile tehnice referitoare la utilizarea reţelelor publice mobile de comunicaţii electronice şi conectarea acestora cu sistemul RO-ALERT poate fi consultat pe site-ul www.ancom.org.ro.
Persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 20 septembrie 2019.AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a câștigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 86,83 milioane de lei (-21,71%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,01 miliarde de lei, în perioa
Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, dar rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octom
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv







