Societăţile de asigurare au subscris în primul semestru prime brute în valoare de 5,44 miliarde lei
Societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au subscris, în primul semestru al anului în curs, prime brute în valoare de aproape 5,44 miliarde de lei, în creştere cu 7,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, potrivit unui comunicat al instituţiei.
"Favorizate de un cadru macroeconomic caracterizat prin creşteri ale economiilor UE, rate scăzute ale şomajului, creşterea veniturilor disponibile ale populaţiei şi menţinerea încrederii consumatorilor cu privire la perspectivele economiei, pieţele financiare europene au înregistrat evoluţii pozitive, atât în 2018, cât şi pe parcursul primului semestru al anului 2019. România nu a făcut excepţie şi, cu toate că se înregistrează niveluri mai scăzute ale indicatorilor privind pieţele financiare în comparaţie cu alte state europene, perspectivele de dezvoltare se menţin favorabile", se spune în comunicat.
La 30 iunie 2019 activau pe piaţa asigurărilor 28 de societăţi de asigurare autorizate şi reglementate de ASF, dintre care 15 au practicat numai activitate de asigurări generale, şapte au desfăşurat doar activitate de asigurări de viaţă şi şase au practicat activitate compozită.
Din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF în semestrul I 2019, primele brute subscrise pe teritoriul altor state au înregistrat un volum de aproximativ 114 milioane lei, reprezentând circa 2% din volumul total al primelor subscrise, în creştere cu circa 91% faţă de anul precedent (60 milioane lei).
Cele 11 sucursale care îşi desfăşoară activitatea în baza dreptului de stabilire (FOE - freedom of establishment) au cumulat, la finalul lunii iunie 2019, prime brute subscrise de aproximativ 454 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Potrivit comunicatului, piaţa asigurărilor din România este caracterizată de un grad mediu spre ridicat de concentrare. În semestrul I 2019, aproximativ 89% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăţi de asigurare din cele 28 de societăţi care desfăşurau activitate de asigurare/reasigurare la 30 iunie 2019.
La nivelul întregii pieţe de asigurări, numărul de contracte de asigurare, în vigoare la finalul semestrului I al acestui an, a depăşit 15,55 milioane, în creştere faţă de anul precedent cu aproximativ 3,9%.
În ceea ce priveşte asigurările generale, piaţa a continuat să fie dominată de acestea în proporţie de 79%. Volumul total al primelor brute subscrise pentru asigurările generale, în semestrul I 2019, a fost de peste 4,31 miliarde de lei, în urcare cu 8,7% faţă de semestrul I 2018.
Aproximativ 96% din volumul total de prime brute subscrise pe asigurări generale a fost realizat de 10 societăţi din cele 28 de societăţi care desfăşurau activitate de asigurare/reasigurare la 30 iunie 2019, cumulând prime brute subscrise în valoare de 4,14 miliarde de lei .
Din totalul primelor brute subscrise pentru asigurări generale, cele mai mari ponderi le deţin clasele A10 - Răspundere civilă pentru utilizarea vehiculelor auto terestre, A3 -Vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant, A8 - Incendiu şi calamităţi naturale (pentru alte bunuri decât cele asigurabile în clasele A3 - A7).
În comunicat se precizează că piaţa asigurărilor generale rămâne dominată de asigurările auto, astfel încât acestea, incluzând clasa A3 (Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare) şi clasa A10 (Asigurări de răspundere civilă auto, inclusiv răspunderea transportatorului) reprezintă aproximativ 72% din totalul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale şi 57% din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurări în semestrul I 2019.
Conform documentului, la 30 iunie 2019, pe piaţa asigurărilor îşi desfăşurau activitatea nouă asigurători autorizaţi de ASF pentru activităţi de asigurare RCA, care au realizat un volum de prime brute subscrise de 1,91 miliarde de lei. Comparativ cu primul semestru al anului precedent, valoarea primelor brute subscrise a crescut cu circa 4%.
De asemenea, pe teritoriul României îşi desfăşoară activitatea un asigurător în baza libertăţii de prestare a serviciilor (FOS) - compania Euro Insurances Dac - care în primul semestru al anului 2019 a subscris prime în valoare de 4,5 milioane lei şi un asigurător în baza dreptului de stabilire pe teritoriul României (FOE) - sucursala WATFORD Insurance Company Europe - care a înregistrat un nivel al primelor brute subscrise de 46,5 milioane lei.
Gradul de concentrare rămâne ridicat pentru primii asigurători din top, astfel că primii doi asigurători cumulau aproximativ 70% din portofoliul de asigurări RCA din România.
La 30 iunie 2019, cele mai mari ponderi au fost deţinute de poliţele cu o valabilitate de 6 luni, respectiv 12 luni. Se remarcă o tendinţă ascendentă pentru poliţele de asigurare cu o valabilitate de o lună.
Pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a crescut cu aproximativ 2% în semestrul I 2019 comparativ cu acelaşi semestru din anul precedent, înregistrând valoarea de 617 lei. Pe parcursul primelor şase luni ale anului 2019, comparativ cu anul trecut, prima medie a înregistrat o creştere cu aproximativ 2%, în timp ce dauna medie a crescut cu 11,7%. Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în primele 6 luni ale anului 2019 s-a diminuat comparativ cu semestrul I din anul precedent cu aproximativ 13%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu circa 16%.
În primele şase luni din anul 2019, asiguratorii RCA au încheiat un număr de 120.156 clauze de decontare directă, primele brute subscrise aferente acestora fiind de 11,09 milioane lei. La data de 30.06.2019 erau în vigoare un număr de 204.915 clauze de decontare directă.
Potrivit comunicatului, în semestrul I 2019, societăţile de asigurare au raportat indemnizaţii brute plătite, cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de 2,88 miliarde lei, astfel: 2,78 miliarde lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (96%), înregistrând o creştere cu 18% faţă de semestrul I 2018 (2,34 miliarde lei); 104,88 milioane lei sunt sume plătite pentru indemnizaţii brute, aferente asigurărilor de viaţă, înregistrând o creştere cu circa 17% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent (89,82 milioane lei). Indemnizaţiilor brute aferente asigurărilor de viaţă li se adaugă maturităţi, răscumpărări parţiale şi totale, cumulate în sumă de 421,11 milioane lei, valoare în creştere comparativ cu cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent (372,65 milioane lei).
Totodată, în comunicat se menţionează că la finalul semestrului I 2019 societăţile de asigurare aveau constituite rezerve tehnice brute în valoare totală de 17,21 miliarde lei, în creştere cu 4,38% faţă de sfârşitul anului 2018 (16,48 miliarde lei), repartizate pe cele două categorii de asigurare după cum urmează: pentru asigurările generale un volum de 9,63 miliarde lei, reprezentând 56% din totalul rezervelor tehnice; pentru asigurările de viaţă, în valoare de 7,58 miliarde lei, reprezentând de 44%, din totalul rezervelor tehnice.
La nivelul întregii pieţe de asigurări, rezultatul net al activităţii din semestrul I 2019 a fost unul pozitiv, profitul net total: circa 134 milioane de lei.
De asemenea, la finalul semestrului I 2019, atât valoarea activelor, cât şi cea a obligaţiilor societăţilor de asigurare (măsurate conform principiilor regimului Solvabilitate II) au înregistrat creşteri comparativ cu valorile înregistrate în aceeaşi perioadă a ultimilor trei ani. Activele totale au crescut cu 7,9%, iar datoriile totale ale societăţilor de asigurare au crescut cu 10,9% în semestrul I 2019 comparativ cu valoarea înregistrată în perioada similară din anul anterior.
Valoarea fondurilor proprii eligibile să acopere cerinţa de capital de solvabilitate se afla la finalul primului semestru al anului 2018 la nivelul de 5,21 miliarde lei, în creştere cu 2,30% comparativ cu valoarea înregistrată în semestrul I al anului 2018.
Îmbunătăţirea indicatorilor de solvabilitate a societăţilor de asigurare a continuat şi pe parcursul primelor şase luni ale anului, astfel că la sfârşitul lunii iunie 2019, toate societăţile îndeplineau cerinţele necesarului de capital de solvabilitate (SCR), precum şi cerinţele minime de capital (MCR), cu o singură excepţie (o companie fără activitate pe segmentul RCA şi cu prezenţă redusă pe piaţă). Ca şi în perioadele similare ale anilor 2016, 2017, 2018, ratele SCR şi MCR la nivelul pieţei, au fost supraunitare, rata SCR menţinându-se relativ stabilă, iar rata MCR înregistrând o creştere de aproximativ 8%.
De asemenea, în primul semestru al anului 2019, brokerii de asigurare şi/sau reasigurare au intermediat circa 64% din volumul total al primelor brute subscrise de asigurători pentru cele două categorii de asigurare, într-o uşoară creştere faţă de perioada similară a anului 2018.
În urma centralizării raportărilor transmise de companiile de brokeraj, la data de 30.06.2019, se constată o creştere procentuală faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018 a valorii primelor intermediate pentru asigurări generale şi asigurări de viaţă de 11,3%, de la 3,12 miliarde lei la 3,48 miliarde lei.
Analizând structura primelor intermediate de brokerii de asigurare şi/sau reasigurare pe clase de asigurări generale se constată că, în primul semestru al anului 2019, o pondere semnificativă în totalul primelor intermediate pentru asigurări generale o deţin următoarele clase: clasa A10, Asigurări de răspundere civilă pentru vehicule (RCA + CMR) - 53,16 %; clasa A3, Asigurări de mijloace de transport terestru (CASCO) - 23,51%; clasa A8, Asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale - 8,2%.
"Ca o concluzie, piaţa asigurărilor din România este pe un trend favorabil, semnalându-se totodată o serie de riscuri care vor trebui foarte atent monitorizate de către Autoritate, astfel încât eventualele derapaje cu posibile efecte de contagiune să poată fi preîntâmpinate", a afirmat Cristian Roşu, vicepreşedintele ASF pentru sectorul de asigurări şi reasigurări. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a câștigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 86,83 milioane de lei (-21,71%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,01 miliarde de lei, în perioa
Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, dar rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octom
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv







