Mânzatu: Atunci când investim în cei cu idei bune de afaceri, e important să completăm resursa financiară cu educaţia antreprenorială
Statul trebuie să se gândească să asigure şi educaţie antreprenorială acelor oameni cu idei bune de afaceri, cărora li se acordă subvenţii prin fonduri europene sau prin programe de genul Start-Up Nation, a declarat, joi, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu, la International Business Forum, organizat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA).
Ministrul a dat exemplul celor 8.715 noi afaceri care au primit subvenţii prin Ministerul Fondurilor Europene, precizând că banii europeni au fost folosiţi de antreprenori inclusiv pentru plata salariilor angajaţilor în cadrul noilor afaceri.
"Ce vreau să spun este că aceste 8.715 start-up-uri susţinute din bani europeni au avut, în afară de subvenţie, care îi ajută să îşi lanseze afacerea, să-şi cumpere cele trebuincioase firmei, să-şi plătească salarii, aceşti 8.715 antreprenori au avut înainte şi o parte de formare, care este până la urmă o abordare corectă, zic eu, partea de educaţie antreprenorială, unde, desigur, putem avea parte de programe de o mai bună calitate sau uneori mai avem de îmbunătăţit, dar e important ca noi, ca stat, să ne gândim ca în momentul în care investim aceste subvenţii către cei care nu au capital, dar au idei bune de afaceri, să completăm resursa financiară şi cu partea de educaţie antreprenorială", a afirmat Roxana Mânzatu.
Ministrul Fondurilor Europene a apreciat că astfel de programe de formare antreprenorială îi ajută pe manageri să fie mai bine pregătiţi pentru provocările de afaceri pe care le întâmpină.
"Şi cred că a fost o primă variantă de finanţare integrată cu partea de formare care dă rezultate, în ideea în care avem antreprenori mai bine pregătiţi pentru lumea în care intră şi pentru provocările cu care se confruntă şi pentru care riscurile la care se expun, pentru că antreprenorii sunt în primul rând cei care ştiu să îşi asume riscuri pentru ei şi pentru cei care lucrează pentru ei", a adăugat ea.
Şeful de la Fondurile Europene a amintit că politica guvernamentală de finanţare a noilor afaceri a fost creată pe baza poziţiei codaşe a României în topul european al densităţii start-up-urilor la suta de locuitori.
"Cel puţin în ultimii ani, în România, politica de sprijinire a antreprenoriatului nu a fost doar o vorbă, ci a însemnat în primul rând şi finanţare. Este o abordare pe care statul român a ales-o, pentru care am optat, aceea de a interveni, aceea de a stimula antreprenoriatul, în condiţiile în care, cel puţin dacă ne uităm la densitatea IMM-urilor la suta de locuitori - parametru care este monitorizat la nivelul Uniunii Europene, România se situează pe ultimul loc, dacă nu mă înşel, sau în orice caz este codaşă. Este un parametru de la care această politică publică de sprijinire a start-up-urilor a pornit, în 2017, cu programul susţinut de la bugetul de stat şi pe care mulţi îl cunoaşteţi şi pe care Ministerul pentru Mediul de Afaceri îl implementează în continuare, Start-Up Nation. Este vorba de un proiect de ţară mai mult decât de un program de finanţare, dar, dincolo de această iniţiativă, Ministerul Fondurilor Europene a contribuit şi contribuie la această abordare de sprijinire a antreprenorilor", a apreciat Mânzatu.
În opinia sa, România mai are foarte mult de muncă pentru a ajunge la un ecosistem antreprenorial de dorit.
"Vă voi spune câteva cifre care să ilustreze care este efortul pe care îl facem împreună, cu toţii, şi cu bani europeni, pentru a sprijini atât crearea de noi afaceri, dar şi dezvoltarea companiilor care sunt deja pe piaţă, care sunt într-o anumită etapă a existenţei lor şi care au nevoie de sprijin pentru a se dezvolta. A nu se înţelege că pe cifrele pe care o să le dau încerc să fac o 'laudatio'. Cred că este mult, mult de muncă, zi de zi, pentru a crea în România acel ecosistem antreprenorial pe care ni-l dorim, dar potenţialul este de asemenea uriaş şi merită să vedem fiecare pas pozitiv pe care îl facem, cu bani europeni sau de la bugetul de stat. Merită să fim inspiraţi de cei care au reuşit, de politicile publice care încep să dea roade şi merită să credem şi să luptăm în continuare în această direcţie", a explicat Roxana Mânzatu.
În acest context, ea a precizat că, din 2014, 1,4 miliarde de euro din fonduri europene au ajuns la 2.840 de firme româneşti.
"Şi ne-am alăturat şi cu bani europeni acestui efort de a sprijini mediul de afaceri. Cea mai importantă linie de finanţare dedicată dezvoltării IMM-urilor existente este Programul Operaţional Regional Axa 2. În acest interval în care funcţionăm cu bani europeni, 2014 - 2020, avem contracte de finanţare pentru dezvoltarea IMM-urilor existente în valoare totală de 1,4 miliarde de euro. Vorbim de 2.800 şi ceva de proiecte ale firmelor, finalizate sau aflate în derulare, proiecte prin care, atât microîntreprinderile din mediul urban, cât şi IMM-urile pe diverse paliere, îşi cumpără echipamente, tehnologie, îşi dezvoltă spaţiile de producţie, îşi creează noi spaţii de producţie. Deci, 1,4 miliarde de euro pentru dezvoltarea companiilor existente, 2.840 de companii beneficiare este, iată, o primă cifră despre unde s-au dus banii europeni pentru sprijinirea firmelor care astăzi sunt pe piaţă", a menţionat Roxana Mânzatu.
Ministrul Fondurilor Europene a prezentat şi numărul afacerilor noi care au primit sprijin financiar prin acest minister, respectiv 8.715 start-up-uri.
"De asemenea, pe lângă Start-Up Nation, sprijinim start-up-urile. Ministerul Fondurilor Europene a găsit, împreună cu partenerii economici şi sociali, spun eu, această formulă, ca din Programul Operaţional Capital Uman, unde scopul nostru e să ajutăm o mai bună integrare pe piaţa muncii a diverselor categorii de persoane, să găsim o manieră de a folosi o parte din bani pentru a sprijini start-up-urile, inclusiv ca formă de self-employment, crearea de mici afaceri, şi ne-am adresat celor din mediul urban, pentru că aşa a fost gândit programul, şi 8.715 start-up-uri sunt subvenţionate din bani europeni. Aceasta este imaginea astăzi, la zi, la început de septembrie, pentru că cifra e dinamică şi evoluează, a micilor afaceri care au fost susţinute din România Start-Up Plus - o componentă a Programului Operaţional Capital Uman, din Diaspora Start-Up, şi aceste două linii de finanţare au ajuns la antreprenor. Sigur, nu direct de la minister, nu direct de la Guvern, ci prin intermediari. (...) Este important să spunem că am investit din bani europeni pentru aceste 8.715 start-up-uri o sumă considerabilă, 557 de milioane de euro prin Ministerul Fondurilor Europene, deci se adaugă acelor 1,4 miliarde de euro menţionaţi mai devreme", a adăugat Mânzatu. AGERPRES/(A - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a câștigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 86,83 milioane de lei (-21,71%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,01 miliarde de lei, în perioa
Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, dar rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octom
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv







