ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 4 SEPTEMBRIE
* Mediul de afaceri nu este interesat de cine rămâne la guvernare, ci de deblocarea rapidă a situaţiei, întrucât, în prezent, avem o ţară care nu mai funcţionează din punct de vedere economic, a declarat, miercuri, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
* Producătorii şi comercianţii români din sectorul agricol au la dispoziţie, începând de miercuri, platforma digitală Commoditrader, care le permite să comercializeze şi să administreze digital transportul produselor agricole.
* Experţii în cybersecurity au descoperit 53.531 de fişiere infectate sau potenţial nedorite deghizate în eseuri şi manuale pentru şcoli şi universităţi. Conform raportului Kaspersky "Înapoi la şcoală", din august 2018 până în iulie 2019, acestea au fost utilizate în 356.662 atacuri asupra a 104.819 utilizatori - o scădere cu 21%, comparativ cu cifrele din anul precedent.
* Investiţiile în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă nu se justifică financiar, iar subiectul este extrem de sensibil şi din punct de vedere politic, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de Fond, Fondul Proprietatea
* În acest moment nu ar fi benefic pentru Hidroelectrica sau pentru acţionari să cumpere activele CEZ şi ENEL, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de Fond, Fondul Proprietatea.
* Administratorul judiciar al Elcen, Sierra Quadrant, va convoca comitetul creditorilor pentru a decide dacă producătorul de agent termic va opri livrarea de agent termic către Radet începând cu luna octombrie, se arată într-un comunicat al Sierra Quadrant, remis, miercuri, AGERPRES.
* Diplomatul român Cornel Feruţă i-a informat miercuri pe angajaţii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (IAEA) că a decis să intre în cursă pentru a deveni următorul director general al Agenţiei, ceea ce duce numărul candidaţilor la trei de pe trei continente, transmite Reuters.
* CV-urile care au înregistrat cele mai multe vizualizări pe platforma eJobs în perioada ianuarie-august 2019 sunt cele ale candidaţilor din grupa de vârstă 36-45 de ani, informează firma de recrutare într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.
* Spania se menţine lider mondial la competitivitate în turism, pentru al treilea an consecutiv, urmată de Franţa şi Germania, în timp ce Marea Britanie înregistrează un uşor regres, fiind depăşită de Statele Unite ale Americii, conform datelor publicate miercuri de Forumul Economic Mondial (WEF), relatează agenţia EFE.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parcul de tractoare și mașini agricole al României depășea 564.000 de unități, la finele lui 2024
Parcul de tractoare și mașini agricole, pe ansamblul agriculturii, se situa la sfârșitul anului 2024 la 564.088 de unități, fiind deținut aproape în totalitate de sectorul privat, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Din totalul parcului, 251.727 erau tractoare; 162.640 erau pluguri pentru tractor; 26.471 - c
Daraban (CCIR): Stocarea energiei, un domeniu în care România este interesată activ să colaboreze cu partenerii chinezi
Prețurile ridicate la energie în Europa creează oportunități reale pentru tehnologii noi, inclusiv de stocare a energiei, un domeniu în care România este interesată activ să colaboreze cu partenerii chinezi, a transmis, luni, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, oficialilor chinezi cu care a avut înt&acir
CNAIR lansează un concurs de idei și creativitate pentru creșterea siguranței rutiere prin informarea și educarea elevilor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere lansează luni concursul de idei și creativitate organizat în cadrul proiectului pilot: 'Campanie națională de creștere a siguranței rutiere prin informarea și educarea elevilor din județele tranzitate de DN 1 și DN 2 pe sectoarele aflate în administrarea CNAIR'. Cu ocazia Zilei In
Pîslaru: Unele grile din proiectul legii salarizării nu sunt așezate corect; vom corecta ceea ce poate fi corectat
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, afirmă că primele consultări privind noua lege a salarizării unitare au scos la iveală probleme reale în proiectul aflat în dezbatere, inclusiv grile care 'nu sunt încă așezate corect', subliniind că toate observațiile primite vor fi analizate și, acolo unde este cazul, vor fi corectate.
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului cel mai grav avariat de explozia dronei din Galați
Generali România a demarat procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav afectat de explozia dronei produse în Galați, în noaptea de 29 spre 30 mai, locuința fiind asigur
Bursa de la București a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a înregistrat un declin de peste 72 de milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 607,09 miliarde de lei în
Voican (ANAT): Guvernul și ministerul de resort ar trebui să înțeleagă că atunci când motorul economiei încetinește nu e cazul să pui și frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul și ministerul de resort să înțeleagă faptul că atunci când lucrurile merg anevoios și motorul economiei încetinește nu e cazul să mai pună și frână, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican
Studiu: Trei din zece români cred că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, tensiuni sociale și incertitudine politică, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, publicat recent. Potrivit cercetării 'Romanians State of Mind', realizată de AHA Moments, oamenii devin mai
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată sâmbătă seara la Sistemul Energetic Național, după finalizarea lucrărilor de înlocuire a transformatorului de evacuare a puterii cu unul de rezervă, a anunțat Nuclearelectrica SA. 'Unitatea 2 CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la rețea în seara zilei de 4 mai, ca urmare a apariției une
Report de peste cinci milioane de euro la Loto 6/49
Un report de peste 27,54 milioane de lei, aproximativ 5,24 milioane de euro, se înregistrează la categoria I a jocului Loto 6/49, iar la Noroc depășește 6,57 milioane de lei (peste 1,25 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la t
1 Iunie/ InfoCons: Peste 300 de alerte la produse neconforme de tip jucării, în acest an
Peste 300 de alerte referitoare la produsele neconforme de tip jucării au fost emise de la începutul acestui an, a anunțat, sâmbătă, InfoCons. În Aplicația Europeană de Protecția Consumatorilor InfoCons, aceștia pot verifica în secțiunea 'ALERTE' , în bara de 'Căutare' produsele ce au făcut obiectu
Rompetrol Rafinare a obținut un profit net de 567.036 dolari, în primul trimestru din 2026
Rompetrol Rafinare a înregistrat un profit net de peste 567.036 dolari în primul trimestru din 2026, comparativ cu pierderi de 37,32 milioane de dolari în perioada similară din anul precedent, și o cifră de afaceri brută consolidată de peste 1,43 miliarde de dolari, potrivit datelor anunțate vineri de companie. 'Rompetrol
Transelectrica a pus sub tensiune a doua instalație STATCOM pentru stabilitatea Sistemul Electroenergetic Național
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a pus sub tensiune în stația electrică de transformare Bradu cea de-a doua instalație STATCOM din Rețeaua Electrică de Transport (RET), aceasta urmând să contribuie la menținerea stabilității tensiunii în Sistemul Electroenergetic Național (SEN) în perioada minivacanței de Ru
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de vineri; indicii au consemnat scăderi de până la 1,62%
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe roșu ședința de vineri, indicii consemnând scăderi de până la 1,62%, în timp ce rulajul total s-a cifrat la 113,97 milioane de lei (21,71 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
CONAF: România nu poate avea salarii europene într-o economie subfinanțată și cu productivitate scăzută
România nu poate avea salarii europene într-o economie subfinanțată și cu productivitate scăzută, iar majorările salariale decise administrativ riscă să afecteze competitivitatea, investițiile și locurile de muncă, avertizează Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). 'Majorarea salariului minim reprezintă o






