CFR Călători recomandă elevilor să-şi cumpere din timp abonamente de transport pentru noul an şcolar
CFR Călători recomandă elevilor, în contextul începerii noului an şcolar, să îşi achiziţioneze din timp biletele sau abonamentele de călătorie, notează compania într-un comunicat remis miercuri.
Elevii din învăţământul obligatoriu, profesional - inclusiv postliceal, liceal acreditat sau autorizat, beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri (Regio şi InterRegio), clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, aminteşte CFR Călători. În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic. Pentru aceştia se vor elibera gratuit legitimaţii de călătorie sau abonamente la toate categoriile de tren.
Elevii beneficiază de abonamente lunare la toate trenurile, cu reducere de 50% sau 100%, după caz. Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a II-a, se eliberează pentru distanţe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat.
Eliberarea biletelor şi a abonamentelor pentru elevi, cu tarife reduse cu 50% se face astfel: pentru elevii din învăţământul obligatoriu, profesional - inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat se va prezenta carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs (având CNP completat pe prima pagină); pentru elevii claselor pregătitoare se va prezenta adeverinţa doveditoare şi certificatul de naştere în copie; în cazul elevilor care beneficiază de gratuitate, conducerea unităţilor de învăţământ va menţiona pe carnet la rubrica "menţiuni" atestarea dreptului de acordare a gratuităţii.
La verificarea legalităţii călătoriei în tren, conform prevederilor HG nr. 42/ 2017, elevii vor prezenta legitimaţia de călătorie sau abonamentul lunar, carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs şi un act de identitate, respectiv carte de identitate sau paşaport; elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor prezenta numai legitimaţia de călătorie şi carnetul de elev.
Înainte de efectuarea călătoriei, CFR solicită tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziţionat legitimaţie de călătorie pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/ sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din staţiile CFR, 021/ 9521 (pentru traficul intern plecări/ sosiri din Bucureşti Nord) sau să se adreseze personalului nostru din staţii. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță (AEI): Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă
O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar însemna, pentru România, o creștere a prețului de aproximativ 0,51-1,20 lei/litru, potrivit calculelor realizate de Asociația Energia Inteligentă, care precizează, însă, că sunt ipoteze și rezultate de scenariu, nu o prognoză oficială și nici o scumpire deja produsă.
Program de guvernare/Un singur centru de decizie pentru transformarea digitală; digitalizarea, declarată prioritate națională apolitică
Programul de Guvernare depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, propune un singur centru de decizie pentru transformarea digitală a statului, prin reorganizarea Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) și a altor instituții cu responsabilități specifice, în subordinea șefului Guvernului, excepțiile fiind apărarea ș
Program de guvernare/Accent pe eficientizarea diplomației economice pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin
Eficientizarea diplomației economice și a Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin reprezintă una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare al premierului desemnat, Siegfried Mureșan. Propunerea concretă se referă la corelarea activității ARI
Program de guvernare/Privatizarea competitivă a TAROM și listarea la bursă a unor pachete din Aeroportul Otopeni și Portul Constanța
Statul a folosit ultimul ajutor de restructurare permis de dreptul european pentru următorii 10 ani în cazul TAROM, potrivit Programului de Guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care propune privatizarea competitivă a operatorului aerian național. 'TAROM: statul a folosit ultimul ajutor
Program de guvernare/Ponderea industriei de apărare în PIB ar putea crește de la 0,28% la minimum 1% până în 2030
Creșterea ponderii în PIB a industriei de apărare de la circa 0,28% la minimum 1% până în anul 2030 reprezintă un obiectiv pentru eficientizarea și reformarea ROMARM și a industriei de apărare, se menționează în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. G
Program de guvernare/ România ar putea avea un ghișeu unic pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor
Implementarea unui ghișeu unic și impunerea de termene maxime pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor reprezintă principala măsură propusă pentru debirocratizarea investițiilor, în Programul de guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Cu privire la ajutoarele
Program de guvernare/Guvernul va analiza comasarea APIA și AFIR
Guvernul intenționează să analizeze comasarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin lansarea unui studiu de fezabilitate, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. În
Program de guvernare/Operaționalizarea OMD la nivel național și stimularea atragerii de turiști străini, propuse pentru revitalizarea HoReCa
Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației (OMD) la nivel național ca o structură de coordonare a promovării turistice și de integrare a rețelei de OMD-uri locale, județene și regionale, este una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament.
Program de guvernare/Mecanism de compensare a pierderilor fermierilor din cauza secetei, operațional din primăvara anului 2027
Un mecanism de compensare a pierderilor provocate de secetă, pregătit împreună cu Banca Mondială, ar urma să devină operațional din primăvara anului 2027, fiecare beneficiar de plăți directe pe hectar urmând să își poată recupera cheltuielile de înființare a culturilor, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, depus sâmbătă la Parlam
Program de guvernare/Aplicarea TVA de 9% la apartamentele contractate până la finalul lui 2025, prelungită până la 31 iulie 2027
Termenul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 9% la apartamentele contractate prin acte autentificate până la 31 decembrie 2025 va fi prelungit cu 12 luni, până la 31 iulie 2027, fără alte prelungiri ulterioare, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028 pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament.
Program de guvernare/ Noua lege a salarizării unitare s-ar putea adopta până la 31 octombrie 2026
Noua lege a salarizării unitare se adoptă până la 31 octombrie 2026, fără inechități salariale, fără diminuări de venituri, fără noi procese în instanțe și cu atractivitate pentru tinerii profesioniști, se arată în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Alte
Program de guvernare/Proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi implementat numai în condiții de viabilitate economică demonstrată
Proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi implementat numai în condiții de viabilitate economică demonstrată, în paralel cu explorarea altor tehnologii de reactoare modulare, se arată în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Potrivit sursei c
Program de guvernare/Companiile cu pierderi 3 ani consecutivi, fără contract de serviciu public, ar putea ieși din portofoliul statului
Companiile de stat care înregistrează pierderi în doi ani consecutivi, începând cu anul 2025, vor primi un rating public pe o scală de la A la E, iar la trei ani consecutivi de pierderi, în absența unui contract de serviciu public care să justifice continuarea activității, se poate declanșa ieșirea din portofoliul statului, prevede Progr
Program de guvernare/ ANAF și Autoritatea Vamală vor fi reunificate într-un singur organ fiscal și de control
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română vor fi reunificate într-un singur organ fiscal și de control, prevede Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. Documentul include, totodată, reorganizarea administrației fiscale și trecer
Program de guvernare/Eliminarea pensionării anticipate, interzicerea cumulului pensiei cu salariul și reforma ajutoarelor sociale, printre măsurile propuse
Eliminarea pensionării anticipate în sistemele cu pensionări prea rapide, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, adoptarea unor criterii unitare de evaluare pentru beneficiarii de ajutor de handicap, precum și revizuirea Legii dialogului social și a contractelor colective de muncă care prevăd drepturi exagerate, sunt câteva dintre prevederile














