Răzvan Cuc: Licitaţia privind proiectarea şi execuţia pentru noul terminal de la Otopeni va fi lansată în circa o lună
Licitaţia privind proiectarea şi execuţia noului terminal de la Otopeni va fi lansată în circa o lună de zile, astfel încât firmele să se prezinte la licitaţie şi să dăm drumul la treaba aşa cum trebuie, a anunţat, sâmbătă, la Antena 3, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
"Compania Aeroporturi Bucureşti este una dintre cele mai profitabile ale Ministerului Transporturilor şi mă doare să văd că rămân cu banii în conturi la sfârşitul anului şi nu îi cheltuie pe investiţii aşa cum ar trebuie. S-au semnat obiective importante, cum ar fi modernizarea pistei 2, obiectivele de infrastructură aeroportuară. Suplimentar am primit bani de la MFP, bani pentru exproprieri pentru noul terminal. Vom intra în Guvern cu HG pentru exproprieri, iar domnul director de la aeroport m-a informat că undeva cam într-o lună de zile va lansa execuţia şi proiectarea pentru noul terminal astfel încât să se prezinte firmele la licitaţie şi să dăm drumul la treaba aşa cum trebuie", a precizat Cuc.
În ceea ce priveşte aeroportul Băneasa, ministrul Transporturilor a subliniat că acesta este în evaluare, dar a fost lansată şi execuţia pentru modernizarea rotondei corpului A şi B.
"Într-adevăr aşteptăm desemnarea câştigătorului pentru că atât legătura de cale ferată cât şi aeroportul Băneasa au fost condiţii impuse de UEFA pentru România pentru meciurile care se vor desfăşura în Bucureşti începând cu luna iunie a anului următor. După aceea Băneasa va primi şi o altă utilizare, în sensul că există posibilitatea ca anumite zboruri să fie rutate pe Băneasa", a explicat Răzvan Cuc.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNAIR lansează un concurs de idei și creativitate pentru creșterea siguranței rutiere prin informarea și educarea elevilor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere lansează luni concursul de idei și creativitate organizat în cadrul proiectului pilot: 'Campanie națională de creștere a siguranței rutiere prin informarea și educarea elevilor din județele tranzitate de DN 1 și DN 2 pe sectoarele aflate în administrarea CNAIR'. Cu ocazia Zilei In
Pîslaru: Unele grile din proiectul legii salarizării nu sunt așezate corect; vom corecta ceea ce poate fi corectat
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, afirmă că primele consultări privind noua lege a salarizării unitare au scos la iveală probleme reale în proiectul aflat în dezbatere, inclusiv grile care 'nu sunt încă așezate corect', subliniind că toate observațiile primite vor fi analizate și, acolo unde este cazul, vor fi corectate.
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului cel mai grav avariat de explozia dronei din Galați
Generali România a demarat procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav afectat de explozia dronei produse în Galați, în noaptea de 29 spre 30 mai, locuința fiind asigur
Bursa de la București a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a înregistrat un declin de peste 72 de milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 607,09 miliarde de lei în
Voican (ANAT): Guvernul și ministerul de resort ar trebui să înțeleagă că atunci când motorul economiei încetinește nu e cazul să pui și frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul și ministerul de resort să înțeleagă faptul că atunci când lucrurile merg anevoios și motorul economiei încetinește nu e cazul să mai pună și frână, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican
Studiu: Trei din zece români cred că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, tensiuni sociale și incertitudine politică, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, publicat recent. Potrivit cercetării 'Romanians State of Mind', realizată de AHA Moments, oamenii devin mai
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată sâmbătă seara la Sistemul Energetic Național, după finalizarea lucrărilor de înlocuire a transformatorului de evacuare a puterii cu unul de rezervă, a anunțat Nuclearelectrica SA. 'Unitatea 2 CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la rețea în seara zilei de 4 mai, ca urmare a apariției une
Report de peste cinci milioane de euro la Loto 6/49
Un report de peste 27,54 milioane de lei, aproximativ 5,24 milioane de euro, se înregistrează la categoria I a jocului Loto 6/49, iar la Noroc depășește 6,57 milioane de lei (peste 1,25 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la t
1 Iunie/ InfoCons: Peste 300 de alerte la produse neconforme de tip jucării, în acest an
Peste 300 de alerte referitoare la produsele neconforme de tip jucării au fost emise de la începutul acestui an, a anunțat, sâmbătă, InfoCons. În Aplicația Europeană de Protecția Consumatorilor InfoCons, aceștia pot verifica în secțiunea 'ALERTE' , în bara de 'Căutare' produsele ce au făcut obiectu
Rompetrol Rafinare a obținut un profit net de 567.036 dolari, în primul trimestru din 2026
Rompetrol Rafinare a înregistrat un profit net de peste 567.036 dolari în primul trimestru din 2026, comparativ cu pierderi de 37,32 milioane de dolari în perioada similară din anul precedent, și o cifră de afaceri brută consolidată de peste 1,43 miliarde de dolari, potrivit datelor anunțate vineri de companie. 'Rompetrol
Transelectrica a pus sub tensiune a doua instalație STATCOM pentru stabilitatea Sistemul Electroenergetic Național
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a pus sub tensiune în stația electrică de transformare Bradu cea de-a doua instalație STATCOM din Rețeaua Electrică de Transport (RET), aceasta urmând să contribuie la menținerea stabilității tensiunii în Sistemul Electroenergetic Național (SEN) în perioada minivacanței de Ru
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de vineri; indicii au consemnat scăderi de până la 1,62%
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe roșu ședința de vineri, indicii consemnând scăderi de până la 1,62%, în timp ce rulajul total s-a cifrat la 113,97 milioane de lei (21,71 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
CONAF: România nu poate avea salarii europene într-o economie subfinanțată și cu productivitate scăzută
România nu poate avea salarii europene într-o economie subfinanțată și cu productivitate scăzută, iar majorările salariale decise administrativ riscă să afecteze competitivitatea, investițiile și locurile de muncă, avertizează Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). 'Majorarea salariului minim reprezintă o
Voican (ANAT): Rezervările pentru anul 2026 au continuat să scadă, pentru că s-a redus puterea de cumpărare
Rezervările pentru anul 2026 sunt în scădere, iar gradul de ocupare pentru minivacanța de Rusalii se apropie de 60% pe litoral, cele mai căutate fiind hotelurile de patru și cinci stele, atât la mare, cât și la munte, a declarat vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican.
Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligația să acționeze
Zona prețurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevențele, serviciile refacturate sau marjele de profit nu sunt suficient justificate economic și ajung să diminueze baza impozabilă din România, facilitând exportul de profit în afara țării, a declarat, vineri, ministrul interimar al Finanțel




