Lidl scoate complet de la vânzare produsele de plastic de unică folosinţă, din 15 august
Lidl va renunţa complet la comercializarea articolelor de unică folosinţă din plastic (pahare, farfurii adânci şi întinse, tacâmuri şi paie), începând cu data de 15 august, anunţat retailerul german într-un comunicat de presă, transmis marţi AGERPRES.
Conform companiei, alternativ în acest va fi demarată testarea unei soluţii de tip sacoşă reutilizabilă pentru cântărirea şi transportul fructelor şi legumelor din Piaţa Lidl, dar şi a pungilor din plastic compostabil, analizând viabilitatea acestui material ca alternativă la plasticul subţire.
"Aceste demersuri fac parte din strategia mai amplă a Lidl, anunţată în 2018, prin care îşi propune să reducă plasticul utilizat cu cel puţin 20%, până în 2025. De asemenea, demersurile se află în linie cu decizia Consiliului UE, de a interzice utilizarea articolelor din plastic de unică folosinţă, fiind asumate de Lidl în mod voluntar, înainte ca aceasta să intre în vigoare, în anul 2021. Compania acţionează în linie cu strategia REset Plastic a grupului Schwarz, ce îşi propune să diminueze cantitatea de plastic folosită şi să închidă ciclurile de reciclare. În acest sens, compania ia măsuri precum, crearea unor ambalaje complet reciclabile pentru produsele marcă proprie, folosirea pungilor reutilizabile sau testarea celor din material compostabil din resurse regenerabile, care respectă reglementările internaţionale din domeniul ambalajelor biodegradabile, precum standardul european EN 13432 şi certificarea TUV Austria", se arată în comunicatul citat.
Lidl România precizează, totodată, că, până în 2025, toate ambalajele din plastic pentru mărcile proprii vor fi concepute astfel încât să fie 100% reciclabile.
Pe lângă măsurile interne pe care compania le ia pentru a reduce plasticul în magazinele sale, Lidl investeşte şi în programe de impact în domeniul protecţiei mediului, derulate de organizaţii non-profit.
Cea mai recentă iniţiativă este 'Cu apele curate', lansată în această primăvară de Asociaţia MaiMultVerde, ce îşi propune să combată poluarea cu plastic a apelor Dunării.
Proiectul cuprinde acţiuni de igienizare a malurilor fluviului, de identificare şi implementare a soluţiilor de prevenire a poluării cu plastic a Dunării, evaluarea şi revizuirea politicilor publice privind gestiunea deşeurilor din plastic, protejarea apelor sau educaţia pentru mediu cu implicarea autorităţilor române.
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este prezent în 30 de ţări din întreaga lume şi operează aproximativ 10.500 de magazine şi peste 150 de centre logistice în 29 de ţări la nivel mondial.
În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajaţi, dintre care peste 5.500 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 240 de magazine şi patru centre logistice.
Consiliul Uniunii Europene a adoptat, în data de 21 mai, o Directivă care introduce noi restricţii pentru anumite materiale plastice de unică folosinţă care vizează reducerea deşeurilor marine din plastic. Noile norme interzic utilizarea anumitor produse din plastic de unică folosinţă pentru care există alternative. În plus, sunt introduse măsuri specifice de reducere a utilizării produselor din plastic care sunt aruncate cel mai des în mod necorespunzător.
Produsele din plastic de unică folosinţă sunt fabricate integral sau parţial din materiale plastice şi, de regulă, sunt destinate a fi utilizate doar o dată sau pentru o perioadă scurtă înainte să fie aruncate. Unul dintre principalele obiective ale acestei directive este reducerea cantităţii de deşeuri de plastic pe care le generăm. Conform noilor norme, până în 2021 vor fi interzise, printre produsele din plastic de unică folosinţă, farfuriile, tacâmurile, paiele, beţele pentru baloane şi beţişoarele pentru urechi.
Adoptarea formală a noilor norme de către Consiliu reprezintă etapa finală a procedurii. Decizia din 21 mai a Consiliului UE va fi urmată de publicarea textelor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la publicare. Statele membre vor avea apoi la dispoziţie doi ani pentru a o transpune în dreptul lor naţional.
Statele membre au convenit să atingă un obiectiv de colectare de 90% pentru sticlele din plastic până în 2029, iar sticlele din plastic vor trebui să conţină, până în 2025, cel puţin 25% material reciclat, iar până în 2030 cel puţin 30%. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dezbatere despre rolul băncilor în reindustrializarea României și susținerea antreprenoriatului, organizată luni
Rolul băncilor în reindustrializarea României și susținerea mediului antreprenorial se numără printre subiectele care vor fi analizate luni, în cadrul conferinței Banking Forum 2026, organizată de publicația Financial Intelligence. Potrivit organizatorilor, evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților, ai instituțiilor
Bucharest Leaders' Summit: Empowering the Future, începe, luni, la Palatul Parlamentului
Palatul Parlamentului găzduiește, luni, deschiderea Bucharest Leaders' Summit: Empowering the Future, organizat de Grupul de Presă MediaUno, împreună cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Institutul Național de Statistică și Asociația MediaUno. Summitul, care are loc în perioada 2 noiembrie - 4 decembrie, se desfășoară &
Bursa de la București a câștigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 86,83 milioane de lei (-21,71%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,01 miliarde de lei, în perioa
Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, dar rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octom
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes







