BNS: Adevărata rectificare va fi operată probabil în luna noiembrie; acum Guvernul a optat pentru o rectificare bugetară de suprafaţă
Adevărata rectificare va fi operată probabil în luna noiembrie, dacă se are în vedere evoluţia unor categorii de cheltuieli, consideră Blocul Naţional Sindical (BNS), care atrage atenţia asupra faptului că mutarea presiunii bugetare în ultimele două luni ale anului înseamnă o amânare nejustificată şi periculoasă pentru stabilitatea bugetară.
În opinia BNS, în acest moment Guvernul a optat pentru o rectificare bugetară de suprafaţă, având ca obiective reale creşterea sumelor defalcate către bugetele locale, în special cele pentru echilibrarea bugetelor comunităţilor locale; acoperirea prin transfer a deficitelor înregistrate deja de bugetul asigurărilor sociale şi Fondul National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), asigurând astfel resursele pentru creşterea pensiilor din luna septembrie şi păstrarea deficitului în limite relativ controlabile.
Într-un comunicat remis AGERPRES, BNS arată că rectificarea bugetară aprobată luni în şedinţa de Guvern duce la scăderea subvenţiilor, a cheltuielilor de capital, a finanţărilor pentru investiţii, alocărilor pentru cofinanţarea proiectelor europene, "toate pentru a acoperi angajamentele de asistenţă socială, creşterea serviciului datoriei publice şi transferurile pentru autorităţile locale".
"Adevărata rectificare va fi probabil operată în luna noiembrie dacă avem în vedere evoluţia unor categorii de cheltuieli. Un astfel de exemplu este execuţia cheltuielilor FNUASS. La 6 luni, cheltuielile totale ale FNUASS erau realizate în proporţie de 50,6%, în structură situaţia fiind însă următoarea: cheltuielile de personal aferente anului 2019, suportate din FNUASS, erau consumate în proporţie de 54,4%; transferurile pentru acoperirea creşterilor salariale pentru personalul medical din spitale - grad de realizare 56,8%; cheltuielile pentru asistenţa socială - 75,6%. Cu toate acestea pentru partea de cheltuieli nu se propune nici un fel de rectificare", se spune în comunicat.
Întârzierea rectificării reale creează însă probleme în funcţionarea unor servicii publice, avertizează BNS, cum ar fi transportul pe calea ferată, întrucât suplimentarea subvenţiei în acest sector este necesară şi urgentă.
"Până la viitoarea rectificare, Guvernul trebuie să găsească însă surse de finanţare, cel mai probabil cu impact negativ, direct şi consistent asupra populaţiei. Este foarte posibil ca acest impact să fie amplificat într-un mod semnificativ de evoluţia preţului gazelor naturale, este cunoscut deja faptul că a fost iniţiată de Comisia Europeană o procedură de infringement împotriva României, considerând că sistemul de plafonare a preţurilor la gaze introdus în decembrie 2018 prin OUG 114/2018, contravine legislaţiei UE", afirmă BNS.
Sindicaliştii consideră că în ultimii cinci ani "am fost martorii promovării de către guverne a unor măsuri de politică fiscală de-a dreptul hazardate".
"Reducerea poverii fiscale pentru mediul de afaceri, în aşteptarea unor creşteri semnificative a bazei de impunere care nu s-au mai produs niciodată sau aplicarea unor măsuri de tip experiment gândite în laboratoare 'absconse' ale decidenţilor politici sunt doar câteva exemple în acest sens. Rezultatul se vede în evoluţia veniturilor fiscale ale bugetului general consolidat. Dacă în semestrul I 2015 veniturile fiscale colectate la bugetul general consolidat reprezentau 9,9% din PIB, în semestrul I 2019 acestea abia mai ating 7% din PIB. În mod similar, veniturile curente s-au redus de la 15,1% din PIB în semestrul I 2015, la 13,6% din PIB în semestrul I 2019. Deşi ANAF a trecut prin numeroase schimbări ale componenţei echipei de conducere, rezultatele au rămas neschimbate. Pare că resorturi ascunse limitează semnificativ capacitatea ANAF de a colecta venituri suplimentare prin reducerea evaziunii fiscale. Măsurile iniţiate în acest sens sunt promovate în multe cazuri cu reticenţă şi uneori într-o modalitate ce împiedică valorificarea acestora", menţionează BNS.
În opinia Blocului Naţional Sindical, "inovările fanteziste în materie de politică fiscală s-ar putea să mai creeze surprize în perioada următoare".
"Guvernul s-a arătat disponibil pentru a continua să discute cu mediul de afaceri multe din prevederile OUG 114/2018 (o parte din aceste prevederi fiind de altfel modificate). Guvernul nu a arătat aceeaşi deschidere pentru a discuta cu reprezentanţii lucrătorilor OUG 79/2017 (privind trecerea contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina salariatului - n.r.), un alt cadou făcut mediului de afaceri. Blocarea în Parlament a proiectului de lege pentru aprobarea OUG 79/2017 pentru a nu se putea contesta constituţionalitatea prevederilor acestui act normativ s-ar putea să se dovedească extrem de păguboasă pentru buget, dar şi pentru cetăţenii români cu statut de lucrător. Mai mult, deşi există cel puţin trei încheieri ale instanţelor de judecată naţionale prin care se invocă excepţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte OUG 79/2017, Curtea Constituţională întârzie să ia în discuţie aceste sesizări, prelungind astfel o stare de provizorat cu efecte din ce în ce mai nocive asupra salariaţilor", susţine BNS.
O primă evaluare eronată în ceea ce priveşte efectele OUG 79/2017 privind trecerea contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina salariatului a fost vizibilă la aprobarea Legii bugetului de asigurări sociale pentru anul 2019.
"S-a sperat că angajaţii vor putea să-şi 'convingă' angajatorii să se conformeze în ceea ce priveşte plata contribuţiilor de asigurări sociale, ca urmare bugetul asigurărilor sociale a fost prevăzut să se închidă în acest an cu excedent, oferind astfel spaţiu de manevră pentru noua Lege a pensiilor şi, totodată, pe termen scurt, să reducă presiunea pe bugetul de stat pentru a acoperi deficitul înregistrat de funcţionarea sistemului public de pensii. Încă de la aprobare am atras atenţia că veniturile bugetului asigurărilor sociale sunt supraevaluate, după 6 luni de implementare deficitul BASS ajungând la aproximativ 0,13% din PIB. Din punctul nostru de vedere, este cert că măsurile de stimulare promovate de Guvern în ultimii ani, în favoarea mediului de afaceri, nu şi-au atins obiectivul, de aici şi nevoia de a introduce noi impozite sau taxe pentru a asigura finanţarea cheltuielilor deja contractate", se menţionează în comunicat.
Cel mai recent exemplu dat de BNS este situaţia din sectorul construcţiilor, unde, susţin sindicaliştii, efectul real nu a fost nici pe departe cel estimat. Astfel, salariul mediu brut în construcţii în mai 2019 faţă de mai 2018 a crescut cu doar 19%, în condiţiile în care creşterea salariului minim din sector a fost 44%.
"Reacţia aşteptată era aceea de a fiscaliza în mod real activitatea sectorului şi implicit de a reduce impactul plăţii salariilor 'în plic'. Ca de fiecare dată, mediul de afaceri a folosit această oportunitate exclusiv în interes propriu, speculând erorile de legiferare, intenţionate sau nu", atrage atenţia documentul.
După 6 luni de execuţie, se spune în comunicat, veniturile bugetului de stat erau realizate în proporţie de 43,1%, în timp ce cheltuielile au fost realizate în proporţie de 44,4%.
"Presiunea bugetară este imensă dacă avem în vedere faptul că în semestrul I 2019 cheltuielile de personal şi asistenţă socială (inclusiv pensii) ca % din PIB reprezentau 10,3% din PIB, în condiţiile în care veniturile curente ale BCG au fost de 13,6% din PIB în aceeaşi perioadă. Atât cheltuielile salariale, cât şi cele de asistenţă socială, sunt într-un proces continuu de creştere în anii următori, dacă avem în vedere prevederile Legii 153/2017 şi ale Legii 127/2019. Dacă analizăm cu atenţie actuala propunere de rectificare, constatăm că aceasta nu ar fi putut fi realizată fără Ordonanţa nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi, respectiv, ultimul proiect de OG promovat de MFP (cel mai probabil retras, dacă avem în vedere că în mod oficial acesta nu a fost prezentat şi aprobat în şedinţă de Guvern, iar o parte din prevederi au fost preluate în OG 9/2019). În condiţiile în care proiectul de OG a fost retras, premisele construcţiei rectificării bugetare în forma postată în dezbatere publică nu mai sunt valabile. Mai ales în aceste condiţii creşterea veniturilor în forma propusă spre rectificare este extrem de periculoasă pentru că se bazează într-o proporţie semnificativă pe sumele aşteptate ca efect al aplicării amnistiei fiscale, OG adoptat recent (mecanismul de restructurare a obligaţiilor bugetare ca mecanism alternativ faţă de procedura de acordare a eşalonării la plată) şi pe de altă parte pe angajamentul ANAF de a colecta mai bine TVA şi accize. 87% din veniturile suplimentare prevăzute la rectificare vin în fapt din cele două surse mai sus menţionate. Creşterea eficienţei colectării s-a dovedit însă în ultimii ani a fi misiune imposibilă. Nenumărate facilităţi fiscale au fost acordate în ideea reducerii cotelor de impunere pentru a genera o lărgire a bazei de impunere. În mare parte din cazuri nu s-a întâmplat însă nimic, încasările bugetului s-au redus într-un ritm aproape identic cu cel al reducerii cotelor", explică BNS.
În acest context, Blocul Naţional Sindical atrage atenţia Guvernului că orice modificare a bazei de calcul a CAS, aşa cum a fost şi cea promovată de MFP prin proiectul de OG retras, este suportată în mod direct de salariaţi, ceea ce va conduce la reducerea veniturilor nete ale acestora.
"OUG 79/2017 va continua astfel să erodeze veniturile nete ale salariaţilor, în special al celor din sectorul privat, efectele vor fi resimţite de salariaţi de fiecare dată când baza de impunere pentru CAS se va lărgi faţă de conţinutul existent în 2017. Ca urmare, cerem Guvernului să manifeste interes şi deschidere pentru a discuta cu toţi factorii implicaţi un set de măsuri care să ducă la o rectificare reală a bugetului, identificând posibilităţi reale de creştere a veniturilor bugetare şi totodată asumarea unor decizii corecte, transparente şi echitabile pentru partea de cheltuieli. Considerăm că mutarea presiunii bugetare în ultimele două luni ale anului înseamnă o amânare nejustificată şi periculoasă pentru stabilitatea bugetară. De asemenea, cerem Guvernului să revină la principiile de gestiune sănătoasă a finanţelor publice, renunţând la practica derogării de la legislaţia în domeniu, atât în elaborarea, cât şi la rectificarea bugetului", se mai precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026 (studiu)
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediției din acest an a 'Black Friday', iar peste o treime vizează achiziții mai scumpe, arată un studiu de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărătu
Iuga (Alro): Industria are nevoie de finanțări pe termen lung pentru retehnologizare și producția proprie de energie
Industria românească are nevoie de finanțări bancare pe termen lung pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție, retehnologizare și investiții în producția proprie de energie, în condițiile în care costurile ridicate ale energiei afectează competitivitatea companiilor, a declarat luni Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în maximum cinci ani
România ar putea dezvolta capacități de producție în industria dronelor și a războiului electronic în maximum cinci ani, inclusiv prin reconversia unor platforme industriale existente, în condițiile în care reindustrializarea țării ar trebui să se bazeze pe tehnologii moderne și parteneriate internaționale, a declarat luni Vasile Iuga, m
Dănescu (ARB): Suntem într-o criză de creditare; măsurile în relația cu creditorii sunt punitive și ostile
România se confruntă cu o criză de creditare, în condițiile în care măsurile aplicate în relația cu creditorii sunt punitive și ostile, iar sistemul bancar suportă o povară fiscală ridicată, a declarat luni președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, la un eveniment de specialitate.
Jianu (IMM România): Bugetul pe 2027 ar trebui să includă un program de microindustrializare
Bugetul pentru anul 2027 ar trebui să includă un program de microindustrializare la Ministerul Economiei, iar Guvernul ar trebui să prezinte public proiecte strategice pentru România, finanțate de stat, bănci și mediul privat, a declarat luni președintele IMM România, Florin Jianu, la un eveniment de specialitate. 'Ar trebui ca
Andrei (INS): România are nevoie de o statistică puternică, iar statistica de suport din partea autorităților
România are nevoie de o statistică puternică și, în egală măsură, statistica are nevoie de suport din partea Parlamentului și a Guvernului, pentru a aduce pe masă datele de care au nevoie, a transmis președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, în deschiderea Bucharest Leaders' Summit: Empowering the Future.
Jianu (IMM România): Circa 3.550 de firme noi ar putea acoperi deficitul comercial al României
Aproximativ 3.550 de firme noi ar fi necesare pentru acoperirea integrală a deficitului comercial al României, în timp ce 950 de firme ar putea contribui la reducerea acestuia cu 25%, potrivit unei analize prezentate luni de președintele IMM România, Florin Jianu, la un eveniment de specialitate. 'Vestea bună e că 30 de m








