Fondul Proprietatea: Hidroelectrica riscă să piardă până la un miliard de lei din cauza Ordinului 10 emis de ANRE
Fondul Proprietatea avertizează asupra consecinţelor deosebit de grave pentru profitabilitatea Hidroelectrica şi performanţa generală a companiei care vor rezulta direct din implementarea Ordinului ANRE nr. 10/2019 cu privire la metodologia de stabilire a preţurilor şi cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate. Potrivit Ordinului 10, Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie cu capital de stat, va purta povara pieţei de energie reglementate, aşadar fiind pedepsită pentru creşterea eficienţei, susţin reprezentanţii Fondului Proprietatea, într-un comunicat remis AGERPRES.
Comentând pe marginea impactului Ordinului 10 asupra companiei Hidroelectrica, Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited UK, Sucursala Bucureşti şi manager de portofoliu al Fondului Proprietatea, a declarat: "La mai bine de şase luni de la intrarea sa în vigoare, OUG 114, împreună cu Ordinul 10, adoptat ulterior de ANRE, continuă să facă ravagii pe piaţa de energie a României, introducând distorsiuni severe în special pe piaţa de electricitate. Cel mai semnificativ impact este absorbit de companii precum Hidroelectrica, care a depus eforturi imense în ultimii ani să îşi îmbunătăţească eficienţa, cât şi performanţa operaţională şi financiară".
"Lipsa de claritate creată de aceste regulamente nedorite au adus Hidroelectrica în situaţia în care îi este imposibil să implementeze strategia de business aprobată de acţionarii săi şi îi creşte riscul de a suferi, din nou, pierderi precum cele din vremurile "băieţilor deştepţi". Dacă ANRE decide să oblige compania să vândă la preţ reglementat cantitatea maximă de energie, 65% din producţia sa, compania ar avea de pierdut nu mai puţin de un miliard de lei. În timp ce beneficiile pentru populaţie rămân nesemnificative, este evident că pierderile celei mai profitabile companie de stat, Hidroelectrica, vor fi pierderile fiecărui român. Această nesiguranţă are consecinţe grave nu doar pentru performanţa companiei, dar şi pentru buna funcţionare a pieţei angro de energie electrică locale", avertizează Johan Meyer.
Ordinul 10, emis de ANRE la 1 februarie 2019, a determinat producătorul de electricitate Hidroelectrica să supună votului acţionarilor, în Adunarea Generală a Acţionarilor programată pentru 23 iulie 2019, suspendarea strategiei sale de tranzacţionare a energiei electrice, adoptată anterior, câtă vreme Ordinul 10 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 (ale cărei prevederi sunt implementate prin Ordinul 10) sunt în vigoare, şi să reducă până la cel mult 35% din producţia estimată pentru anul viitor cantitatea de energie electrică care poate fi contractat cu un an în avans pe pieţele de electricitate centralizate administrate de către OPCOM, se arată în comunicat.
Decizia propusă a fost considerată necesară de către managementul companiei, deoarece Ordinul 10 este neclar cu privire la cantitatea exactă de energie electrică pe care Hidroelectrica ar putea fi obligată de către ANRE să o vândă pe piaţa reglementată în perioada 1 ianuarie 2020 - 28 februarie 2022. Documentul specifică numai cantitatea de până la 65% din producţia estimată pentru anul viitor care ar putea fi solicitată companiei, într-o manieră arbitrară, pentru a fi vândută la preţuri reglementate, cu o marjă de profit de numai 5%. Până în prezent, ANRE nu a adus clarificări cu privire la volumele de energie electrică pe care Hidroelectrica şi alte companii afectate sunt obligate să le livreze la preţ reglementat pentru respectiva perioadă, lăsându-le astfel într-o stare prelungită de incertitudine. Un răspuns al ANRE la solicitarea Hidroelectrica, transmisă în mai 2019, privind o estimare a cantităţii de energie electrică care va fi atribuită de ANRE companiei pe contracte reglementate la preţuri reglementate, nu a adus niciun fel de clarificări, susţine Fondul Proprietatea.
Instituţia precizează că deşi ANRE nu a specificat până acum cantitatea de energie pe care Hidroelectrica trebuie să o rezerve pentru piaţa reglementată în perioada 1 ianuarie 2020 - 28 februarie 2022, există riscuri grave cărora compania este nevoită să le facă faţă, dacă nu va reuşi să livreze cantitatea solicitată: o amendă de până la 10% din cifra de afaceri a anului anterior pentru nelivrarea către furnizorii de ultimă instanţă a cantităţii de energie pentru consumatorii casnici care beneficiază de preţuri reglementate. Pe baza venitului estimat pentru 2019, de 3.5 miliarde lei, o astfel de amendă s-ar ridica la 350 milioane lei.
De asemenea, consideră Fondul Proprietatea, există un risc hidrologic. În caz că ar fi obligată să vândă 65% din producţia estimată pe piaţa reglementată, şi în situaţia în care nu ar fi în măsură să producă respectiva cantitate din cauza situaţiei hidrologice, Hidroelectrica va fi nevoită să achiziţioneze energiei mai scumpă de pe piaţa concurenţială, apoi să o vândă la un preţ mai mic, pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale de pe piaţa reglementată.
În plus, Hidroelectrica se confruntă cu o potenţială pierdere de venituri. Ca rezultat direct al OUG 114 şi Ordinului 10, Hidroelectrica nu va fi capabilă să ofere o cantitate suficientă de energie pe pieţele concurenţiale administrate de OPCOM, deşi se constată o tendinţă de creştere a preţului pe aceste pieţe. Prin urmare, Hidroelectica va fi pe nedrept privată de potenţiale venituri, susţine Fondul Proprietatea.
Fondul Proprietatea a subliniat şi în trecut potenţialul Ordinului 10 de a crea dezechilibre severe pe piaţa de energie a României şi solicită, din nou, Guvernului şi autorităţii de reglementare ANRE să organizeze consultări cuprinzătoare cu stakeholderii industriei, pentru a evita multiplicarea consecinţelor dureroase pentru Hidroelectrica, întrucât acestea vor avea un efect de domino asupra pieţei de energie, bugetului de stat şi percepţiei investitorilor faţă de România, se arată în comunicat.
Statul român deţine, prin Ministerul Energiei, 80% din acţiunile companiei, iar restul de 20% aparţin Fondului Proprietatea. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Dicu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dezbatere privind adecvarea salariului minim, organizată marți de BNS, în prezența ministrului Muncii
Blocul Național Sindical organizează, marți, dezbaterea privind adecvarea salariului minim în România, cu ocazia lansării studiului 'Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026'. La eveniment și-a confirmat
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026 (studiu)
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediției din acest an a 'Black Friday', iar peste o treime vizează achiziții mai scumpe, arată un studiu de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărătu
Iuga (Alro): Industria are nevoie de finanțări pe termen lung pentru retehnologizare și producția proprie de energie
Industria românească are nevoie de finanțări bancare pe termen lung pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție, retehnologizare și investiții în producția proprie de energie, în condițiile în care costurile ridicate ale energiei afectează competitivitatea companiilor, a declarat luni Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în maximum cinci ani
România ar putea dezvolta capacități de producție în industria dronelor și a războiului electronic în maximum cinci ani, inclusiv prin reconversia unor platforme industriale existente, în condițiile în care reindustrializarea țării ar trebui să se bazeze pe tehnologii moderne și parteneriate internaționale, a declarat luni Vasile Iuga, m





