ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 18 IULIE
* Contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar realizării Drumului Expres Bacău - Neamţ va fi semnat până la sfârşitul lunii august, iar la sfârşitul lui iunie 2020 să fie lansate proiectarea şi execuţia acestui obiectiv, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat în vizită de lucru în judeţul Neamţ.
* Transgaz continuă lucrările la faza întâi a conductei BRUA, unde a finalizat deja 215 kilometri de conductă, şi începe implementarea unor noi investiţii privind racordarea la gaze, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, remis, joi, AGERPRES.
* Majoritatea românilor (80%) stochează în case bunuri nefolosite, care "adună praf", în valoare de 820 milioane de euro, media fiind de cinci obiecte pe fiecare gospodărie, reiese din rezultatele SONAR (Studiul Obiectelor Nefolosite ale Românilor).
* Platforma Monitorul preţurilor carburanţilor, lansată de Consiliul Concurenţei în urmă cu două săptămâni, a înregistrat până acum 180.000 de căutări, iar unii distribuitori independenţi de combustibil s-au arătat interesaţi să adere la platformă, se arată într-un comunicat al instituţiei de concurenţă, remis, joi, AGERPRES.
* Principala problemă a fermierilor români în prezent este lipsa forţei de muncă, în condiţiile în care oamenii nu vor să vină să muncească, indiferent de salariu şi de condiţii, ci preferă să stea acasă şi să primească ajutoare sociale de la stat.
* Alocaţiile de stat pentru copii plătite în iunie 2019 au totalizat 591,35 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 167,01 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
* Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a eliberat, până în prezent, 11.688 de adeverinţe pentru beneficiarii Campaniei de plăţi pentru 2019.
* Numărul de firme dizolvate a scăzut în primul semestru din 2019 cu 10,47%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 16.626 unităţi, faţă de 18.570 firme în 2018, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
* Necesitatea unei corecţii ample a bugetului consolidat nu poate fi pusă sub semnul întrebării, dar necunoscuta este "cum se vor face ajustările", cu ce efecte pentru oameni şi firme şi pe ce orizont de timp, susţine Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, într-un articol postat pe pagina de internet a instituţiei.
* Adoptarea şi promulgarea Legii pensiilor deschide perspectiva lărgirii deficitului bugetar la 5,4% în 2021, iar în perioada următoare tema va fi modul în care ajustăm acest deficit, a declarat,joi, economistul-şef al BCR, Horia Braun, în cadrul unei conferinţe de presă.
* Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 300 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 15 de luni, la un randament mediu de 3,28% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
* Coca-Cola HBC, al doilea producător de băuturi Coca Cola din afara SUA, a anunţat joi că în cursul anului următor va lansa produse marca Costa Coffee pe mai mult pieţe, inclusiv în România, după ce în 2018 grupul american Coca-Cola Co a cumpărat lanţul de cafenele Costa Coffee, în urma unei tranzacţii de 5,1 miliarde dolari, informează un comunicat de presă al companiei.
* Lungimea reţelei de distribuţie a apei potabile din România a crescut, în 2018, cu 2,9% faţă de anul precedent, la 84.504 kilometri, în timp ce reţeaua de distribuţie a gazelor naturale a ajuns la 41.413 kilometri, cu 2,9% mai lungă, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), consultate de AGERPRES.
* Companiile din domenii ca IT&C, externalizare a activităţilor (BPO - Business Process Outsourcing) şi managementul securităţii, sănătăţii şi mediului (SCC - Safety Certificate Contractor) au încheiat, în T2 din 2019, contracte pentru închiriere, pre-închiriere sau extindere a spaţiilor de birouri care însumează 42% din totalul tranzacţiilor pe aceste segmente din Capitală, se arată într-un comunicat de presă al unei companii specializate în domeniul imobiliar.
* Centrul comercial Colosseum, localizat în partea de nord-vest a Bucureştiului, a obţinut de la Credit Europe Bank finanţarea necesară etapei de dezvoltare actuale, mall-ul care va găzdui noi branduri de modă, distracţie, petrecere a timpului liber, restaurante şi cafenele.
* Avi Compact, cel mai important distribuitor al produselor Daikin în România de 13 ani, estimează că va încheia 2019 cu o cifră de afaceri de aproximativ 7,5 milioane euro.
* Comisia Europeană a impus joi o amendă de 242 milioane euro producătorului american de chipuri Qualcomm, acuzat că a practicat preţuri de vânzare inferioare costului de producţie pentru a putea scoate de pe piaţă un concurent, informează AFP.
* Cetăţenii francezi vor fi încurajaţi să rămână mai mult în câmpul muncii şi vor primi o pensie completă abia la 64 de ani, în loc de 62 de ani în prezent, conform propunerilor prezentate joi de consilierul special al Guvernului francez pentru reformarea sistemului de pensii, transmite Reuters.
* Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord ar arunca economia britanică în recesiune şi ar creşte împrumuturile statului cu 30 de miliarde lire sterline pe an, a avertizat joi Oficiul pentru Responsabilitate Bugetară (OBR), un organism independent de guvern, transmite AFP.
* Miniştrii de Finanţe din grupul statelor puternic industrializate (G7) au ajuns joi la un consens cu privire la taxare giganţilor Internetului, precum Facebook şi Google, ceea ce deschide calea pentru un acord internaţional în acest dosar, a anunţat joi preşedinţia franceză a G7 la finalul reuniunii de la Chantilly, la nord de Paris, informează AFP.
* Constructorul auto francez Renault, proprietarul Dacia, şi-a anunţat joi intenţia de a asambla două modele low-cost (Logan şi Duster) în Nigeria via un joint venture cu conglomeratul local Coscharis, informează AFP.
* Grupul german Suedzucker, cel mai mare producător european de zahăr, a apreciat joi că situaţia de pe piaţă rămâne una dificilă din cauza preţurilor scăzute, care fac imposibilă relansarea în cursul actualului exerciţiu financiar, transmite Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026 (studiu)
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediției din acest an a 'Black Friday', iar peste o treime vizează achiziții mai scumpe, arată un studiu de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărătu
Iuga (Alro): Industria are nevoie de finanțări pe termen lung pentru retehnologizare și producția proprie de energie
Industria românească are nevoie de finanțări bancare pe termen lung pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție, retehnologizare și investiții în producția proprie de energie, în condițiile în care costurile ridicate ale energiei afectează competitivitatea companiilor, a declarat luni Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în maximum cinci ani
România ar putea dezvolta capacități de producție în industria dronelor și a războiului electronic în maximum cinci ani, inclusiv prin reconversia unor platforme industriale existente, în condițiile în care reindustrializarea țării ar trebui să se bazeze pe tehnologii moderne și parteneriate internaționale, a declarat luni Vasile Iuga, m
Dănescu (ARB): Suntem într-o criză de creditare; măsurile în relația cu creditorii sunt punitive și ostile
România se confruntă cu o criză de creditare, în condițiile în care măsurile aplicate în relația cu creditorii sunt punitive și ostile, iar sistemul bancar suportă o povară fiscală ridicată, a declarat luni președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, la un eveniment de specialitate.





