Profesia de contabil împlineşte 98 de ani de la reglementare
Profesia de contabil împlineşte în acest an 98 de ani de la reglementare, prilej pentru organizarea unor manifestări în toate judeţele ţării, potrivit unui comunicat al Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), remis, marţi, AGERPRES.
În perioada 12-15 iulie, profesia contabilă a adus alături, în toată ţara, cu prilejul celei de-a XV-a ediţii a Zilei Naţionale a Contabilului Român, cei mai importanţi actori ai economiei: instituţii şi autorităţi de reglementare, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi experţi contabili şi contabili autorizaţi - cei care joacă un rol esenţial în dezvoltarea antreprenoriatului, a economiei naţionale în ansamblu.
Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) - singurul organism abilitat pentru acordarea calificărilor profesionale de expert contabil şi contabil autorizat - a organizat, la 98 de ani de la înfiinţarea sa - la 13 iulie 1921 -, manifestări ce au avut loc în toate judeţele ţării, dedicate profesiei contabile, fapt evocat şi de preşedintele Consiliului superior al CECCAR, Robert Aurelian Şova, expert contabil, în cadrul evenimentului de la Bucureşti desfăşurat la Hotel Radisson: "Instituirea Zilei Naţionale a Contabilului Român la 13 iulie este legată de decretul de promulgare a legii de constituire a Corpului Contabililor Autorizaţi şi Experţilor Contabili din România (denumirea de la acea vreme), semnat în urmă cu 98 de ani, la aceeaşi dată, de către Regele Ferdinand, legea fiind iniţiată şi promovată de Grigore Trancu-Iaşi, ministrul Muncii la acea vreme".
"În prezent, cu numai doi ani înainte de marcarea Centenarului profesiei contabile reglementate în România, putem afirma că tradiţia ne face să ne simţim mândri pentru ceea ce înaintaşii noştri au realizat. (...) Prezentul este, însă, la fel de onorant. Iată, după 98 de ani - sigur, cu sincopele cunoscute, trecând prin diverse regimuri - profesia contabilă din România este astăzi recunoscută la nivel internaţional, este apreciată. Tradiţia, performanţa ei, sunt certificate prin faptul că experţii contabili, membri ai CECCAR, susţinuţi de organismul nostru profesional, au fost aleşi şi funcţionează în structurile de conducere ale unor organizaţii relevante la nivel european şi mondial, care activează în domeniul contabil-fiscal, organizaţii care au drept scop promovarea profesiei contabile", a mai declarat preşedintele CECCAR.
Tot legat de evoluţia profesiei contabile, Robert Aurelian Şova a mai spus: "Fructificarea valorilor tradiţiei, actualizarea competenţelor membrilor în raport cu realitatea economică de azi şi de mâine, parteneriatele win-win cu mediul de afaceri, cu instituţiile de reglementare, promovarea interesului public, precum şi a comportamentului etic reprezintă reperele marcante ale evoluţiei profesiei încă de la începuturile ei. De aceea putem afirma, fără să greşim, că profesia contabilă din România - reprezentată de membrii CECCAR - trăieşte prezentul învăţând din trecut şi investeşte în viitor. De aici şi sloganul acestui eveniment festiv - Tradiţie pentru viitor. Evoluăm împreună! Cu toţii ştim că profesia contabilă, atât la nivel mondial, cât şi la nivelul ţării noastre, s-a reinventat. Ea se actualizează continuu, inclusiv la modificarea modelelor de afaceri, modele care au trei piloni ce le asigură competitivitatea: tehnologia, globalizarea şi externalizarea serviciilor-suport. Tocmai de aceea ne adresăm partenerilor noştri tradiţionali - mediul antreprenorial şi instituţiile şi autorităţile de reglementare -, spunându-le: Contaţi pe Noi. Contaţi, cu Noi. Întotdeauna".
Cu prilejul manifestărilor ce au avut loc la Bucureşti, au adresat mesaje reprezentanţi ai unor instituţii şi autorităţi publice, ai mediului de afaceri şi ai altor organizaţii profesionale. Astfel, au luat cuvântul Alexandra Lazăr - director al Direcţiei de legislaţie şi reglementări contabile din Ministerul Finanţelor Publice, Mihail Adrian Oprescu - inspector general de stat al Inspecţiei Muncii, Daniel Marius Staicu - preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Cosmin Nicula - vicepreşedinte al Curţii de Conturi, Şerban Andrei Nistor - vicepreşedinte al ANAF, Bianca Georgiana Dumbravă - consilier al ministrului Justiţiei, Dragoş Mihalache - vicepreşedinte al UGIR, Florin Jianu - preşedintele CNIPMMR, Dragoş Doroş - vicepreşedinte al Camerei Consultanţilor Fiscali, Dana Ababei - preşedintele ANEVAR, Stan Tîrnoveanu - prim-vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.
Dezbaterile din panelul intitulat Reglementarea: mit şi adevăr. Externalizarea serviciilor financiar-contabile - argumente pro şi contra i-au avut ca protagonişti pe Alexandra Lazăr - director al Direcţiei de legislaţie şi reglementări contabile din Ministerul Finanţelor Publice, Dragoş Doroş - vicepreşedinte al Camerei Consultanţilor Fiscali, Robert Aurelian Şova - preşedintele Consiliului superior al CECCAR şi Aurel Andrei - preşedintele Consiliului Filialei CECCAR Bucureşti.
Ziua Naţională a Contabilului Român a reprezentat şi un prilej de a evidenţia în mod public rezultatele muncii experţilor contabili şi contabililor autorizaţi membri ai organismului profesional, prin organizarea Topului local al membrilor CECCAR la nivelul fiecărei filiale a Corpului şi a Topului naţional al membrilor CECCAR - la Bucureşti. Au fost recunoscute, astfel, performanţele societăţilor de expertiză contabilă şi de contabilitate, precum şi ale experţilor contabili şi contabililor autorizaţi la nivel individual, în semn de apreciere a aportului profesioniştilor contabili la dezvoltarea economiei naţionale şi în susţinerea interesului public.
Parteneri ai evenimentului au fost ProCredit Bank şi certSIGN, iar parteneri media Universul Juridic şi AGERPRES. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dezbatere privind adecvarea salariului minim, organizată marți de BNS, în prezența ministrului Muncii
Blocul Național Sindical organizează, marți, dezbaterea privind adecvarea salariului minim în România, cu ocazia lansării studiului 'Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026'. La eveniment și-a confirmat
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026 (studiu)
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediției din acest an a 'Black Friday', iar peste o treime vizează achiziții mai scumpe, arată un studiu de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărătu
Iuga (Alro): Industria are nevoie de finanțări pe termen lung pentru retehnologizare și producția proprie de energie
Industria românească are nevoie de finanțări bancare pe termen lung pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție, retehnologizare și investiții în producția proprie de energie, în condițiile în care costurile ridicate ale energiei afectează competitivitatea companiilor, a declarat luni Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în maximum cinci ani
România ar putea dezvolta capacități de producție în industria dronelor și a războiului electronic în maximum cinci ani, inclusiv prin reconversia unor platforme industriale existente, în condițiile în care reindustrializarea țării ar trebui să se bazeze pe tehnologii moderne și parteneriate internaționale, a declarat luni Vasile Iuga, m





