ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 12 IULIE
* Datoria administraţiei publice se ridica, la finele lunii martie 2019, la 329,385 miliarde lei, reprezentând 34,9% din PIB, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor Publice.
* Necesităţile liceelor cu profil agricol trebuie creionate în mod real şi apoi transpuse în acte normative, afirmă ministrul Agriculturii, Petre Daea.
* România s-a situat anul trecut pe locul 13 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte producţia de energie din surse regenerabile, cu 8,6 TWh, potrivit unui raport realizat de compania britanică BP la nivel mondial.
* Fermierii mici au la dispoziţie varianta finală a ghidului pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile de 15.000 de euro prin PNDR 2020, sesiunea de depunere a proiectelor urmând să fie lansată în cursul acestei luni, a anunţat, vineri, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
* Toate tichetele pentru persoane fizice disponibile în "Rabla Plus" au fost epuizate după patru luni de la demararea programului şi, ca atare, bugetul va fi suplimentat începând de luni, 15 iulie, cu suma de 15 milioane de lei, a anunţat Ministerul Mediului, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
* Persoanele fizice se pot înscrie, începând de luni, în Programul "Rabla pentru electrocasnice", al cărui buget va fi de 20 de milioane de lei, sumă rezultată din neutilizarea voucherelor în termenul de valabilitate, precum şi diferenţele provenite din modificarea eficienţei energetice a echipamentelor aprobate.
* Conducerea Ministerului Muncii trebuie să crească alocaţia de plasament pentru copiii care sunt crescuţi de asistenţii maternali profesionişti sau care sunt aflaţi în plasament familial, pentru acoperirea inflaţiei din ultimii patru ani, susţine Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
* Banca centrală a Greciei va recomanda eliminarea, în cel mai scurt timp posibil, a tuturor restricţiilor asupra mişcărilor de capital, a declarat vineri guvernatorul Băncii Greciei, Yannis Stournaras, informează Reuters.
* Producţia industrială a crescut în mai cu 0,9% în zona euro şi cu 0,8% în Uniunea Europeană, comparativ cu luna precedentă, iar Finlanda şi România au înregistrat cel mai semnificativ declin, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
* Ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, şi-a exprimat speranţa că Atlantia SpA, cea mai mare companie de infrastructură din lume, va cumpăra o participaţie la operatorul aerian Alitalia, care se confruntă cu dificultăţi financiare, transmite Reuters.
* Majorarea producţiei de ţiţei a SUA va depăşi cererea globală lentă şi va duce la stocuri masive pe plan global în următoarele nouă luni, se arată într-un raport publicat vineri de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters.
* Banca centrală a Greciei va recomanda eliminarea, în cel mai scurt timp posibil, a tuturor restricţiilor asupra mişcărilor de capital, a declarat vineri guvernatorul Băncii Greciei, Yannis Stournaras, informează Reuters.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA a suspendat activitatea unității de la Palatul Brukenthal din Avrig, în urma suspiciunii de toxiinfecție alimentară colectivă
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au suspendat activitatea unității din cadrul Palatului Brukenthal din Avrig și au aplicat o sancțiune contravențională de 30.000 de lei, în urma unei suspiciuni de toxiinfecție alimentară colectivă. 'Ca urmare a evenimentului înregist
Chisăliță (AEI): Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă
O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar însemna, pentru România, o creștere a prețului de aproximativ 0,51-1,20 lei/litru, potrivit calculelor realizate de Asociația Energia Inteligentă, care precizează, însă, că sunt ipoteze și rezultate de scenariu, nu o prognoză oficială și nici o scumpire deja produsă.
Program de guvernare/Un singur centru de decizie pentru transformarea digitală; digitalizarea, declarată prioritate națională apolitică
Programul de Guvernare depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, propune un singur centru de decizie pentru transformarea digitală a statului, prin reorganizarea Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) și a altor instituții cu responsabilități specifice, în subordinea șefului Guvernului, excepțiile fiind apărarea ș
Program de guvernare/Accent pe eficientizarea diplomației economice pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin
Eficientizarea diplomației economice și a Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin reprezintă una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare al premierului desemnat, Siegfried Mureșan. Propunerea concretă se referă la corelarea activității ARI
Program de guvernare/Privatizarea competitivă a TAROM și listarea la bursă a unor pachete din Aeroportul Otopeni și Portul Constanța
Statul a folosit ultimul ajutor de restructurare permis de dreptul european pentru următorii 10 ani în cazul TAROM, potrivit Programului de Guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care propune privatizarea competitivă a operatorului aerian național. 'TAROM: statul a folosit ultimul ajutor
Program de guvernare/Ponderea industriei de apărare în PIB ar putea crește de la 0,28% la minimum 1% până în 2030
Creșterea ponderii în PIB a industriei de apărare de la circa 0,28% la minimum 1% până în anul 2030 reprezintă un obiectiv pentru eficientizarea și reformarea ROMARM și a industriei de apărare, se menționează în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. G
Program de guvernare/ România ar putea avea un ghișeu unic pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor
Implementarea unui ghișeu unic și impunerea de termene maxime pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor reprezintă principala măsură propusă pentru debirocratizarea investițiilor, în Programul de guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Cu privire la ajutoarele
Program de guvernare/Guvernul va analiza comasarea APIA și AFIR
Guvernul intenționează să analizeze comasarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin lansarea unui studiu de fezabilitate, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. În
Program de guvernare/Operaționalizarea OMD la nivel național și stimularea atragerii de turiști străini, propuse pentru revitalizarea HoReCa
Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației (OMD) la nivel național ca o structură de coordonare a promovării turistice și de integrare a rețelei de OMD-uri locale, județene și regionale, este una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament.
Program de guvernare/Mecanism de compensare a pierderilor fermierilor din cauza secetei, operațional din primăvara anului 2027
Un mecanism de compensare a pierderilor provocate de secetă, pregătit împreună cu Banca Mondială, ar urma să devină operațional din primăvara anului 2027, fiecare beneficiar de plăți directe pe hectar urmând să își poată recupera cheltuielile de înființare a culturilor, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, depus sâmbătă la Parlam
Program de guvernare/Aplicarea TVA de 9% la apartamentele contractate până la finalul lui 2025, prelungită până la 31 iulie 2027
Termenul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 9% la apartamentele contractate prin acte autentificate până la 31 decembrie 2025 va fi prelungit cu 12 luni, până la 31 iulie 2027, fără alte prelungiri ulterioare, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028 pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament.
Program de guvernare/ Noua lege a salarizării unitare s-ar putea adopta până la 31 octombrie 2026
Noua lege a salarizării unitare se adoptă până la 31 octombrie 2026, fără inechități salariale, fără diminuări de venituri, fără noi procese în instanțe și cu atractivitate pentru tinerii profesioniști, se arată în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Alte
Program de guvernare/Proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi implementat numai în condiții de viabilitate economică demonstrată
Proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi implementat numai în condiții de viabilitate economică demonstrată, în paralel cu explorarea altor tehnologii de reactoare modulare, se arată în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Potrivit sursei c
Program de guvernare/Companiile cu pierderi 3 ani consecutivi, fără contract de serviciu public, ar putea ieși din portofoliul statului
Companiile de stat care înregistrează pierderi în doi ani consecutivi, începând cu anul 2025, vor primi un rating public pe o scală de la A la E, iar la trei ani consecutivi de pierderi, în absența unui contract de serviciu public care să justifice continuarea activității, se poate declanșa ieșirea din portofoliul statului, prevede Progr
Program de guvernare/ ANAF și Autoritatea Vamală vor fi reunificate într-un singur organ fiscal și de control
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română vor fi reunificate într-un singur organ fiscal și de control, prevede Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. Documentul include, totodată, reorganizarea administrației fiscale și trecer














