ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 8 IULIE
* România a încheiat săptămâna trecută o primă preşedinţie de succes la Consiliul Uniunii Europene, ceea ce reprezintă un motiv să răsuflăm uşuraţi, a afirmat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu.
* Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 3.101 lei în mai, în scădere faţă de luna precedentă cu 14 lei (-0,4%), cele mai mari salarii fiind înregistrate în tehnologia informaţiei, iar cele mai mici în sectorul fabricării articolelor de îmbrăcăminte, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate luni.
* Arieratele bugetului general consolidat s-au redus cu 12,27% în primele 5 luni din 2019, de la 192,62 milioane de lei în decembrie 2018 la 168,99 milioane de lei în mai 2019, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
* Produsul Intern Brut al României aferent trimestrului I din 2019 a fost mai mare cu 1,3% în termeni reali raportat la ultimul trimestru al anului trecut şi cu 5%, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier faţă de perioada similară a anului 2018, potrivit datelor provizorii, publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.
* Pescarii ar putea primi subvenţii de la stat la nivelul salariului minim pe economie pentru trei luni pe an, sumele alocate fiind estimate la 5,5 milioane de euro/an, se arată într-un proiect iniţiat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care face parte dintr-un program mai amplu de sprijinire a producătorilor din sectorul pescăresc.
* Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în următoarele zece ore în şapte judeţe.
* Numărul înmatriculărilor de motociclete a crescut în România cu 93,3% în trimestrul I din 2019, faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, în timp ce la nivelul Uniunii Europene (UE) majorarea a fost de 19,2%, până la 244.991 de unităţi, informează, luni, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA), care citează datele Asociaţiei Europene a Constructorilor de Motociclete (ACEM).
* România se află pe locul 3 în privinţa numărului de încălcări ale securităţii datelor sesizate autorităţilor naţionale responsabile cu aplicarea Regulamentului european general privind protecţia datelor (GDPR), relevă un studiu efectuat de reţeaua Deloitte Legal în România, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Lituania, Polonia şi Slovacia.
* Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă în cinci bazine hidrografice din zona Transilvaniei.
* Platforma europeană de transport la cerere Bolt anunţă introducerea opţiunii de plată în numerar în toate cele trei oraşe în care compania operează, respectiv Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.
* Inspectorii sanitar-veterinar au aplicat amenzi de peste 413.000 de lei unor unităţi care activează în sectorul produselor alimentare de origine non-animală, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat de presă, transmis luni AGERPRES.
* Grupul Volkswagen va crea societăţi mixte şi va ajuta la finanţarea producţiei de baterii, pregătindu-se pentru producţia de masă a vehiculelor electrice, a declarat, pentru Reuters, Stefan Sommer, membru al Consiliului de Administraţie.
* Exporturile Germaniei au crescut în mai, în pofida conflictelor comerciale internaţionale, dar nu s-au redresat complet după declinul înregistrat în aprilie, a anunţat luni Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmit DPA şi Reuters.
* IAG, proprietarul British Airways (BA), a anunţat luni că Oficiul de reglementare în domeniul datelor din Marea Britanie (ICO) intenţionează să impună o amendă de 183,4 milioane de lire sterline (229,8 milioane de dolari), după furtul de anul trecut al datelor clienţilor de pe site-ul operatorului aerian, transmit BBC şi Reuters.
* Lira turcească s-a depreciat luni cu 2,1% faţă de dolar, după ce preşedintele Tayyip Erdogan l-a demis sâmbătă pe guvernatorul Băncii Centrale a Turciei, Murat Cetinkaya, pe fondul declinului economiei, al volatilităţii lirei turceşti şi inflaţiei ridicate, care au adâncit diferenţele de politică între Guvern şi instituţia financiară, transmite Reuters.
* Benoit Coeure, membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a apărat duminică nominalizarea directorului general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, la funcţia de preşedinte al BCE, după criticile referitoare la lipsa experienţei relevante, acesta numind-o "singura calificată", transmite Reuters.
* Deutsche Bank AG intenţionează să renunţe la 18.000 dintre cei 91.500 de angajaţi, iar costurile înregistrate cu restructurarea sunt evaluate la 7,4 miliarde de euro (8,3 miliarde de dolari), măsurile fiind menite să redreseze cel mai mare grup bancar german, transmit DPA şi Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Daniel Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dezbatere privind adecvarea salariului minim, organizată marți de BNS, în prezența ministrului Muncii
Blocul Național Sindical organizează, marți, dezbaterea privind adecvarea salariului minim în România, cu ocazia lansării studiului 'Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026'. La eveniment și-a confirmat
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026 (studiu)
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediției din acest an a 'Black Friday', iar peste o treime vizează achiziții mai scumpe, arată un studiu de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărătu
Iuga (Alro): Industria are nevoie de finanțări pe termen lung pentru retehnologizare și producția proprie de energie
Industria românească are nevoie de finanțări bancare pe termen lung pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție, retehnologizare și investiții în producția proprie de energie, în condițiile în care costurile ridicate ale energiei afectează competitivitatea companiilor, a declarat luni Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în maximum cinci ani
România ar putea dezvolta capacități de producție în industria dronelor și a războiului electronic în maximum cinci ani, inclusiv prin reconversia unor platforme industriale existente, în condițiile în care reindustrializarea țării ar trebui să se bazeze pe tehnologii moderne și parteneriate internaționale, a declarat luni Vasile Iuga, m





