Isărescu: Grosul profitului pe care îl face BNR vine din administrarea rezervei valutare
Grosul profitului pe care îl face Banca Naţională a României vine din administrarea rezervei valutare, iar o mică parte din sistemul de plăţi şi din operaţiunile cu numerar, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă.
"Suntem în continuare în poziţie de debitor. Dacă luaţi un an întreg, că am mai fost şi creditori, am mai dat în anumite perioade - când a apărut o lipsă de lichiditate - credite băncilor prin operaţiunile de pe piaţă, dar la nivelul unui an întreg, dacă aveţi răbdarea să vă uitaţi pe cifre, suntem debitori. Cu alte cuvinte, operaţiunile de pe piaţa monetară aduc încă pierdere. Şi de fiecare dată când mă uit în bilanţul Băncii Naţionale am un ochi critic, glumesc, către Direcţia de politică monetară, care propune sterilizări. Dar acolo este o doamnă şi trebuie să respect genul. Profitul vine din operaţiunile externe, din administrarea rezervei valutare, aproape, nu în totalitate. Mai avem profituri mici şi din sistemul de plăţi, dar mici, şi ceva din operaţiunile cu numerar. Dar grosul vine din administrarea pieţei valutare, administrarea rezervei valutare, fără aur", a spus Mugur Isărescu.
Guvernatorul a explicat că operaţiunile de pe piaţa valutară sunt riscante şi nu este implicată întreaga rezervă, ci doar o mică parte, respectiv 5-10%.
"Dacă o promulgă domnul preşedinte (Legea privind repatrierea rezervei de aur a României - n. r). ne costă vreo 15 - 20 de milioane (euro - n. r.) şi îl aducem aici să-l atingeţi şi dumneavoastră, să se lămurească lumea că există, să se liniştească opinia publică", a afirmat Isărescu.
Potrivit raportului anual, BNR a înregistrat la 31 decembrie 2018 un profit de 1,183 miliarde de lei, de şase ori mai mare decât cel consemnat în anul anterior (186,715 milioane de lei), ca urmare a următoarelor evoluţii: înregistrarea unui profit operaţional în sumă de 1,495 miliarde de lei, cu 58% peste profitul operaţional al anului anterior (946,889 milioane de lei); înregistrarea de cheltuieli cu diferenţele nefavorabile din reevaluare aferente activelor şi pasivelor în valută în sumă de 313,795 milioane de lei, cu 59% mai mici decât suma consemnată la 31 decembrie 2017 (760,174 milioane de lei); înregistrarea de venituri nete din reevaluarea construcţiilor şi terenurilor la 31 decembrie 2018, în sumă de 1,460 milioane de lei.
De asemenea, raportul menţionează că rezultatul final aferent operaţiunilor de politică monetară pentru anul 2018 a fost pierdere în sumă de 96,174 milioane de lei, de trei ori peste nivelul consemnat în 2017 (28,509 milioane de lei).
"Fructificarea activelor externe a generat în anul 2018 un randament contabil anual de 1,3%. Pentru pasivele băncii (sursele activelor externe) s-au înregistrat, în general, rate medii anuale ale dobânzii (plătite de BNR) inferioare randamentului anual al activelor (încasat de BNR), respectiv dobânzi negative (de încasat), obţinându-se astfel profit operaţional. Prin urmare, rezultatul financiar pozitiv al Băncii Naţionale a României a fost influenţat în mod direct şi substanţial de diferenţa favorabilă dintre veniturile nete obţinute din administrarea activelor şi pasivelor în valută şi costurile nete aferente utilizării instrumentelor de politică monetară pe piaţa internă; în anul 2018, veniturile nete din administrarea activelor şi pasivelor în valută au fost de 2,087 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile nete cu dobânzile plătite în cadrul operaţiunilor de politică monetară au însumat 96,174 milioane de lei. Cheltuielile cu dobânzile plătite în cadrul operaţiunilor de politică monetară reprezintă, implicit, costul urmăririi îndeplinirii obiectivului fundamental stabilit de lege privind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor", se mai spune în raport.
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au coborât cu 0,8%, la 32,569 miliarde de euro la finalul lunii iunie, de la 32,834 miliarde de euro la 31 mai 2019, potrivit datelor BNR la 1 iulie 2019.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4,137 miliarde de euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 iunie 2019 au fost de 36,706 miliarde de euro, faţă de 36,715 miliarde de euro la 31 mai 2019. AGERPRES/(A - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dezbatere privind adecvarea salariului minim, organizată marți de BNS, în prezența ministrului Muncii
Blocul Național Sindical organizează, marți, dezbaterea privind adecvarea salariului minim în România, cu ocazia lansării studiului 'Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026'. La eveniment și-a confirmat
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026 (studiu)
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediției din acest an a 'Black Friday', iar peste o treime vizează achiziții mai scumpe, arată un studiu de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărătu
Iuga (Alro): Industria are nevoie de finanțări pe termen lung pentru retehnologizare și producția proprie de energie
Industria românească are nevoie de finanțări bancare pe termen lung pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție, retehnologizare și investiții în producția proprie de energie, în condițiile în care costurile ridicate ale energiei afectează competitivitatea companiilor, a declarat luni Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în maximum cinci ani
România ar putea dezvolta capacități de producție în industria dronelor și a războiului electronic în maximum cinci ani, inclusiv prin reconversia unor platforme industriale existente, în condițiile în care reindustrializarea țării ar trebui să se bazeze pe tehnologii moderne și parteneriate internaționale, a declarat luni Vasile Iuga, m





