ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 3 IULIE
* România a importat, în primul trimestru al acestui an, tractoare în valoare de 171,065 milioane euro, în scădere cu 1% faţă de perioada similară din 2018 (172,78 milioane euro), conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
* Ministerul Finanţelor Publice va modifica schemele de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor iar una dintre măsuri este acordarea acestor facilităţi şi pentru cheltuielile de natură salarială ale beneficiarilor, potrivit unor proiecte de acte normative elaborate de instituţie.
* Consumul naţional de energie electrică este în creştere, pe fondul temperaturilor ridicate din partea de sud a ţării, depăşind 8.200 de MW miercuri la prânz, România fiind importator de electricitate, potrivit datelor Transelectrica, analizate de AGERPRES.
* Numărul de locuitori de 65 de ani şi peste din oraşele României a crescut cu 51% în ultimii 20 de ani, depăşind 1 milion în 2018, iar oraşul cu cea mai tânără populaţie este Suceava, cu o vârstă medie de 39,5 ani, conform unei analize EY.
* Noul produs Mobil Nelimitat lansat de Telekom România, care permite clienţilor să se aboneze în mai puţin de 5 minute, printr-o experienţă complet digitală, poate fi achiziţionat din orice magazin Mega Image sau Shop&Go, în urma unui parteneriat încheiat între cele două companii, a anunţat, miercuri, Andreas Elsner, directorul executiv comercial pe sectorul rezidenţial în cadrul Telekom România.
* Aproape 15 milioane de conexiuni au fost afectate, în 2018, de incidentele de securitate ce au vizat securitatea şi integritatea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, cele mai multe fiind la telefonie mobilă şi SMS, respectiv peste 7,6 milioane de conexiuni, arată datele publicate, miercuri, de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
* Primele curse aeriene, de linie sau chartere, vor putea ateriza pe Aeroportul Băneasa, după reabilitarea lui, în primăvara anului viitor şi tot aici vor ajunge avioanele echipelor naţionale participante la turneul final UEFA EURO 2020, precum şi aeronavele private ale preşedintelui UEFA şi întreg traficul VIP aferent acestui eveniment, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache.
* Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor înfiinţează în perioada estivală structura pentru protecţia consumatorilor "Comandament Litoral 2019", informează ANPC printr-un comunicat remis AGERPRES.
* Antreprenorii care accesează Programul Guvernamental Start Up Nation şi care, pentru implementarea planurilor de afaceri, solicită o finanţare prin CEC Bank sau Banca Transilvania, vor putea beneficia şi de garanţia Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN), potrivit unui comunicat al Fondului.
* Cursurile de prim-ajutor şi pregătire pentru dezastre, informarea şi simularea pentru cutremur, dar şi pregătirea câinilor de căutare-salvare, au fost cele trei arii de interes care au primit finanţare în cadrul sesiunii de proiecte organizată de Fundaţia Comunitară Bucureşti, în campania "Bucureştiul Pregătit", informează fundaţia într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.
* Linia de cale ferată Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti este un proiect de utilitate publică şi de interes naţional care va asigura prima legătură feroviară directă cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă (plecări-sosiri) şi, de asemenea, pentru locuitorii zonelor limitrofe, va facilita un transport direct şi rapid spre şi dinspre centrul Capitalei, informează CFR SA, printr-un comunicat remis AGERPRES.
* Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a publicat pe propria pagină de internet harta detaliată a tuturor celor 22 de parcuri naţionale şi naturale aflate în administrarea sa.
* Autoritatea de Management pentru PNDR a lansat procesul de selecţie a partenerilor în vederea constituirii grupurilor tematice pentru elaborarea Planului Naţional Strategic (PNS) 2021-2027, a anunţat, miercuri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
* Consiliul Concurenţei solicită autorităţilor publice locale şi Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) modificarea Regulamentelor serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, potrivit unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
* Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale, aferentă serviciilor prestate în luna aprilie 2019, suma autorizată depăşind 1,4 milioane de lei, a anunţat, miercuri, APIA.
* Banca Naţională a României (BNR) a afişat, miercuri, un curs de 4,7356 lei pentru un euro, în creştere cu 0,04 bani (+0,01%) faţă de cotaţia anterioară, de 4,7352 lei/euro.
* Poliţia franceză efectuează o investigaţie la sediul central al Renault din Boulogne-Billancourt, lângă Paris, a anunţat miercuri producătorul auto, precizând că nu comentează natura investigaţiei, transmite Reuters.
* Deutsche Telekom va lansa anul acesta următoarea generaţie de servicii de telefonie mobilă 5G în şase oraşe din Germania, începând cu Berlin, Hamburg şi Bonn, şi va extinde acoperirea la 20 de oraşe anul viitor, a anunţat miercuri cel mai mare operator european de telecomunicaţii, transmite Reuters.
* Costurile înregistrate de Deutsche Bank AG cu restructurarea s-ar putea ridica la cinci miliarde de euro (5,6 miliarde de dolari), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
* Oficialii Comisiei Europene au decis să nu propună acţiuni disciplinare împotriva Italiei din cauza finanţelor sale publice, au declarat miercuri pentru Reuters surse italiene de rang înalt care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
* Portofoliile de comisari europeni care au fost deţinute de Andrus Ansip şi Corina Creţu au fost preluate temporar, în urma demisiilor acestora din funcţie, de către Maros Sefcovic, vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil pentru uniunea energetică, şi, respectiv, Johannes Hahn, comisarul european pentru politică de extindere şi vecinătate, informează miercuri un comunicat al executivului comunitar.
* Croaţia va trimite până la sfârşitul acestei săptămâni o scrisoare de intenţie pentru a intra în ERM II (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), anticamera pentru aderarea la moneda unică, a anunţat miercuri ministrul croat de Finanţe, Maric Zdravko, transmite Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dezbatere privind adecvarea salariului minim, organizată marți de BNS, în prezența ministrului Muncii
Blocul Național Sindical organizează, marți, dezbaterea privind adecvarea salariului minim în România, cu ocazia lansării studiului 'Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026'. La eveniment și-a confirmat
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026 (studiu)
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediției din acest an a 'Black Friday', iar peste o treime vizează achiziții mai scumpe, arată un studiu de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărătu
Iuga (Alro): Industria are nevoie de finanțări pe termen lung pentru retehnologizare și producția proprie de energie
Industria românească are nevoie de finanțări bancare pe termen lung pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție, retehnologizare și investiții în producția proprie de energie, în condițiile în care costurile ridicate ale energiei afectează competitivitatea companiilor, a declarat luni Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în maximum cinci ani
România ar putea dezvolta capacități de producție în industria dronelor și a războiului electronic în maximum cinci ani, inclusiv prin reconversia unor platforme industriale existente, în condițiile în care reindustrializarea țării ar trebui să se bazeze pe tehnologii moderne și parteneriate internaționale, a declarat luni Vasile Iuga, m





