Piaţa RCA a crescut cu 4,65%, în primul trimestru din 2019
Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA în primele trei luni ale anului 2019 a atins valoarea de aproximativ 970 de milioane lei, în creştere cu circa 4,65% comparativ cu primul trimestru al anului precedent, potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Astfel, valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA în primele trei luni ale anului 2019 a atins valoarea de aproximativ 970 de milioane lei, restul până la totalul clasei A10 (1,022 miliarde lei) reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuş şi asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor. Comparativ cu primul trimestru al anului precedent, valoarea primelor brute subscrise a urcat cu circa 4,65%.
La 31 martie 2019, cele mai mari ponderi au fost deţinute de poliţele cu o valabilitate de 6 luni (aproximativ 33%), respectiv 12 luni (33%).
Pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a crescut uşor, cu aproximativ 3%, în trimestrul I al acestui an, comparativ cu acelaşi trimestru din anul precedent, înregistrând valoarea de 609 lei.
Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în primele trei luni ale anului 2019 s-a diminuat comparativ cu trimestrul I din anul precedent cu 9%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu 14%.
În primele trei luni din anul 2019, asigurătorii RCA, autorizaţi şi supravegheaţi de ASF, au încheiat un număr de 63.464 clauze de decontare directă, primele brute subscrise aferente acestora fiind de 5.980.405 lei.
Conform ASF, la 31 martie 2019, numărul de contracte în vigoare aferente asigurărilor obligatorii de locuinţe a crescut cu circa 1%, iar primele brute subscrise, cu aproximativ 2%. În acelaşi timp, indemnizaţiile brute plătite au crescut semnificativ, cu 417%. Subscrierile aferente asigurărilor facultative de locuinţe au înregistrat, pe parcursul primului trimestru al anului 2019, o creştere de aproximativ 6%, comparativ cu primul trimestru din anul precedent. Indemnizaţiile brute plătite au înregistrat o majorare de circa 29%, iar numărul de contracte noi încheiate în perioada de raportare a crescut cu 3%.
Asigurările de sănătate au cumulat, la finalul trimestrului I al acestui an, prime brute subscrise în valoare de aproximativ 93,1 milioane lei, în creştere cu aproximativ 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018: primele brute subscrise aferente asigurărilor generale au fost în sumă de 62,5 milioane lei, în creştere cu aproximativ 14% şi au reprezentat circa 67% din totalul PBS pentru activitatea de asigurări de sănătate; primele brute subscrise aferente asigurărilor de viaţă au atins valoarea de 30,6 milioane lei, în creştere circa 33%. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ
Majorarea salariului minim cu 300 de lei ar aduce angajaților 100 de lei net în plus la salariu (analiză)
O majorare cu 300 de lei a salariului minim brut, de la 4.325 de lei la 4.625 de lei, ar aduce angajaților doar 100 de lei net în plus la salariu, în timp ce costul total pentru angajatori ar crește cu 311 lei lunar, potrivit unei analize de impact realizate de IMM România și prezentate marți, în cadrul unei conferințe organizate de confederaț
SLPR: Poșta Română are nevoie de investiții și de un management capabil să transforme resursele existente în rezultate
Raportul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru anul 2025 conturează o imagine care ridică serioase semne de întrebare privind direcția în care se îndreaptă Poșta Română, susțin reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), într-un comunicat de presă transmis, ma
Ministerul Finanțelor a început colectarea datelor de la ordonatorii de credite pentru raportul solicitat de PSD
Ministerul Finanțelor a început colectarea datelor de la ordonatorii de credite pentru elaborarea raportului solicitat de Partidul Social Democrat (PSD) privind situația financiară a țării, documentul urmând să includă și clarificări referitoare la sumele vehiculate în spațiul public pentru facturile neplătite, a declarat marți ministrul Finanțelor,
VIDEO Popa (MTI): De mâine, șoferii vor putea circula pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina
Șoferii vor putea circula, începând de miercuri după-amiaza, pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina, a anunțat, marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
Refacerea terasamentului căii ferate între Eforie Nord și Eforie Sud va dura aproximativ 30 de zile
Terasamentul căii ferate între stațiile Eforie Nord și Eforie Sud s-a surpat din cauza acumulării unei cantități mari de apă, iar lucrările de refacere sunt estimate la aproximativ 30 de zile, anunță CFR SA. 'Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA informează că, în urma verificărilor efectuate de echipele de speciali
BNS propune un salariu minim brut de 4.652 de lei în 2027, calculat transparent și echitabil
Blocul Național Sindical (BNS) propune pentru anul 2027 un salariu minim brut de 4.652 de lei, față de 4.325 de lei în prezent, care să fie calculat transparent și echitabil, în principal fără 'înghețări salariale', bazat pe un coș minim de consum oficial și susținut prin negociere colectivă reală. Confederația sindic
Nazare: România trebuie să se îndrepte spre un deficit bugetar de 5% din PIB în 2027
România trebuie să se îndrepte spre un deficit bugetar de 5% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2027, însă o țintă exactă nu a fost încă stabilită, aceasta urmând să fie discutată după introducerea datelor necesare elaborării bugetului pentru anul viitor, a declarat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
MMAP: România se pregătește să doboare un record mondial în weekend; peste 3.000 de voluntari vor planta arbori simultan
Peste 3.000 de voluntari se vor reuni, sâmbătă, în comuna Poienarii Burchii, din județul Prahova, în cadrul evenimentului 'Pădurea Prieteniei', cu obiectivul de a stabili un nou record mondial de plantare simultană a arborilor, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERP
Peste jumătate dintre români au în plan să facă achiziții de 'Black Friday' 2026 (studiu)
Mai mult de jumătate dintre românii (56%) care sunt la curent cu fenomenul 'Black Friday' au în plan achiziții la ediția din 2026, iar o treime dintre potențialii cumpărători vor aloca un buget de peste 3.000 de lei, relevă un studiu de specialitate, publicat marți. Conform datelor centralizate de Kantar România, '
Vineri, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă; fermierii vor primi banii până la sfârșitul anului
Vineri, 6 noiembrie, este ultima zi în care se pot depune cereri de sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă, în baza HG nr. 751/2026, iar plata sprijinului financiar se va efectua până la data de 31 decembrie 2026, informează, marți, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Mateescu, despre achizițiile de la ANM: Nu voi face rabat de la ceea ce înseamnă recuperarea prejudiciului
Persoanele care au utilizat cardurile pentru achizițiile care apar în raportul Corpului de Control nu mai lucrează în Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și vreau să vă asigur că nu voi face rabat de la ceea ce înseamnă recuperarea prejudiciului, a declarat, marți, directoarea generală a ANM, Elena Mateescu. 'Aș
Ministrul Finanțelor: Bugetul pe 2027 va fi primul buget al României realizat într-o aplicație digitală
Bugetul de stat pentru anul 2027 va fi primul buget al României realizat într-o nouă aplicație electronică, BugetNG, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar ministerele au început deja introducerea datelor, a declarat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'E primul buget al Româ
Ministrul Mediului: Programul 'Rabla' 2027 va fi lansat la timp, cu un buget mult mai mare stabilit cu producătorii și dealerii
Programul 'Rabla' 2027 va fi lansat la timp, cu un buget mult mai mare, stabilit de la început împreună cu producătorii, dealerii, iar prioritatea va fi comercializarea autoturismelor de la producători din Uniunea Europeană, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero.
Nazare: Ultimul trimestru e decisiv; ținta de deficit de 6,2% din PIB depinde de încasarea la timp a banilor din PNRR
Deficitul bugetar s-a redus la 3,81% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,31% din PIB în perioada similară a anului trecut, în timp ce investițiile publice au crescut cu aproximativ 30%, la 107,77 miliarde de lei, potrivit Raportului privind execuția bugetară pe trimestrul III, publicat marți de Ministerul Finanțelor (MF).







