ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 14 IUNIE
* Comisia Europeană este îngrijorată cu privire la evoluţia economică a României şi au fost situaţii când autorităţile de la Bucureşti nu au respectat prevederi legislative din propria ţară, consideră Isabel Grilo, director al Direcţiei Generale pentru Afaceri Economice şi Fiscale din cadrul Comisiei Europene.
* Ministerul Finanţelor şi-a propus ca, până la finele anului, să finalizeze proiectul privind implementarea caselor de marcat electronice cu care sunt echipaţi operatorii economici, a declarat, vineri, Daniel Vâlcu, director în Ministerul Finanţelor.
* Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară în regiunile vestice şi sudice în umătoarele trei zile, la orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi cu precădere în zonele de câmpie, potrivit unei informări emise vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie.
* Google a inclus deja o avertizare pentru cei care accesează adresa de e-mail către care sunt redirecţionaţi pentru a completa date personale şi financiare, în urma unei notificări care ar proveni din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), informează Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), într-o postare publicată vineri pe pagina de Facebook a instituţiei.
* Peste 60% din capitalizarea de pe piaţa de capital din România aparţine companiilor financiare şi băncilor, a declarat, vineri, în cadrul unui eveniment dedicat tehnologiilor de pe pieţele financiare, Valentin Lazea, economist şef la Banca Naţională a României (BNR).
* Cererea globală de petrol se va reduce anul acesta, din cauza înrăutăţirii perspectivelor comerţului mondial, dar creşterea ar urma să se redreseze anul viitor datorită ţărilor în curs de dezvoltare şi a măsurilor de stimulare, se arată într-un raport publicat vineri de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters.
* Comisia Europeană va continua pregătirile pentru demararea unei proceduri disciplinare privind majorarea datoriei publice a Italiei, dar este pregătită să o evite dacă autorităţile de la Roma adoptă măsuri pentru a respecta regulile bugetare ale UE, a afirmat vineri comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, transmite Reuters.
* Miniştrii de Finanţe din UE nu au reuşit, în cursul discuţiilor de joi noaptea şi vineri, să ajungă la un acord cu privire la principalele linii ale unui buget al zonei euro şi au decis să continue convorbirile în următoarele luni, a declarat pentru Reuters un oficial din zona euro. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ
Majorarea salariului minim cu 300 de lei ar aduce angajaților 100 de lei net în plus la salariu (analiză)
O majorare cu 300 de lei a salariului minim brut, de la 4.325 de lei la 4.625 de lei, ar aduce angajaților doar 100 de lei net în plus la salariu, în timp ce costul total pentru angajatori ar crește cu 311 lei lunar, potrivit unei analize de impact realizate de IMM România și prezentate marți, în cadrul unei conferințe organizate de confederaț
SLPR: Poșta Română are nevoie de investiții și de un management capabil să transforme resursele existente în rezultate
Raportul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru anul 2025 conturează o imagine care ridică serioase semne de întrebare privind direcția în care se îndreaptă Poșta Română, susțin reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), într-un comunicat de presă transmis, ma
Ministerul Finanțelor a început colectarea datelor de la ordonatorii de credite pentru raportul solicitat de PSD
Ministerul Finanțelor a început colectarea datelor de la ordonatorii de credite pentru elaborarea raportului solicitat de Partidul Social Democrat (PSD) privind situația financiară a țării, documentul urmând să includă și clarificări referitoare la sumele vehiculate în spațiul public pentru facturile neplătite, a declarat marți ministrul Finanțelor,
VIDEO Popa (MTI): De mâine, șoferii vor putea circula pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina
Șoferii vor putea circula, începând de miercuri după-amiaza, pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina, a anunțat, marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
Refacerea terasamentului căii ferate între Eforie Nord și Eforie Sud va dura aproximativ 30 de zile
Terasamentul căii ferate între stațiile Eforie Nord și Eforie Sud s-a surpat din cauza acumulării unei cantități mari de apă, iar lucrările de refacere sunt estimate la aproximativ 30 de zile, anunță CFR SA. 'Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA informează că, în urma verificărilor efectuate de echipele de speciali
BNS propune un salariu minim brut de 4.652 de lei în 2027, calculat transparent și echitabil
Blocul Național Sindical (BNS) propune pentru anul 2027 un salariu minim brut de 4.652 de lei, față de 4.325 de lei în prezent, care să fie calculat transparent și echitabil, în principal fără 'înghețări salariale', bazat pe un coș minim de consum oficial și susținut prin negociere colectivă reală. Confederația sindic



