Ministrul Fondurilor Europene: Digitalizarea este obiectivul prioritar de programare a viitorilor bani europeni
Digitalizarea este obiectivul prioritar de programare a viitorilor bani europeni, iar 2021 - 2027 va fi pentru România perioada în care va trebui să pună accentul pe competitivitate, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, la reuniunea Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operaţional Competitivitate.
"Pentru România, 2021-2027 va fi perioada în care va trebui să punem accentul pe competitivitate. Pregătirea din timp a unor proiecte de calitate din această perspectivă va fi un factor-cheie în dezvoltarea sănătoasă şi pe termen lung a economiei româneşti. Să nu uităm ce progrese avem, suntem într-o creştere accentuată. Pentru a consolida această creştere, avem nevoie de firme şi produse competitive şi de valorificarea potenţialului nostru pentru digitalizarea în toate segmentele sociale şi economice. (...) Designul viitoarelor Programe Operaţionale, procesul de finanţare vor ţine cont, fără îndoiala, de nevoile României. Cuvântul cheie va fi pregătirea pentru modul în care vom folosi şi cheltui inteligent banii europeni în următoarea perioadă de programare. Gândirea pe termen lung pe care o avem înaintea acestei noi provocări - al treilea cadru financiar pentru România - arată maturitatea noastră, a tuturor şi asigură premisa atât de necesară pentru un start mai bun'', a afirmat Roxana Mînzatu.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis joi AGERPRES, pe Programul Operaţional Competitivitate au fost lansate 41 de apeluri lansate, în valoare de 1,44 miliarde de euro, respectiv 91,23% din alocare. Au fost semnate 382 contracte de finanţare cu beneficiarii de proiecte de competitivitate, 78 de proiecte au fost finalizate, iar 275 de proiecte se află în implementare.
Valoarea totală a contractelor semnate se ridică la un miliard de euro, ceea ce reprezintă 63,57% din alocare. O sumă de 389,89 milioane de euro a fost plătită către beneficiari, respectiv 26,28% din alocarea programului.
În cadrul reuniunii CM POC au fost prezentate totodată priorităţile pentru acest an şi anume: lansarea tuturor apelurilor de proiecte, realocarea rezervei de performanţă şi demararea pregătirii proiectelor pentru viitoarea perioadă de programare.
În plus, au fost dezbătute principalele modalităţi pentru un proces mai eficient de implementare, în paralel cu fluidizarea plăţilor către beneficiari, se arată în comunicatul MFE.
În cadrul reuniunii, direcţia de comunicare a MFE a expus progresele înregistrare în ultimul an - lansarea primei campanii de comunicare şi publicitate a MFE din ultimii 6 ani "Bani europeni pentru idei româneşti'', noul site mfe.gov.ro lansat în luna martie, evoluţia comunicării în social media, intensificarea comunicării publice, dar şi o proiecţie a unor noi instrumente de comunicare cu beneficiarii. A fost prezentat, în acelaşi timp, planul de comunicare pe 2019 cu beneficiarii şi colaboratorii din domeniul fondurilor europene, precum şi lansarea, ca obiectiv imediat, a unei platforme integrate de comunicare pentru toate programele operaţionale gestionate.
La prima reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru CM POC au fost prezenţi, alături de noul ministru Roxana Mînzatu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu. Din partea MFE, au mai participat secretarii de stat Mihaela Toader şi Octav-Dan Paxino, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Administraţiei şi Internelor, numeroşi beneficiari şi parteneri de dialog.
Din partea Comisiei Europene, au participat şeful Unitate DG Regio, Carsten Rasmunssen, dar şi Ana-Maria Dobre şi Damien Cocard, manageri programe - politici UE.
Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 finanţează investiţii pentru susţinerea competitivităţii economice în cercetare, dezvoltare şi inovare şi în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Programul are o alocare de 1,5 miliarde de euro.
Comitetul de monitorizare (CM) este structura partenerială care contribuie la buna gestionare a unui program operaţional. Este compus din reprezentanţi ai autorităţilor cu atribuţii în gestionarea fondurilor europene şi din reprezentanţi ai partenerilor. CM se reuneşte cel puţin o dată pe an, cu scopul de a analiza implementarea programului şi progresele înregistrate, fiind, în acelaşi timp, entitatea consultată cu privire la orice modificare a programului propusă de autoritatea de management. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ
Majorarea salariului minim cu 300 de lei ar aduce angajaților 100 de lei net în plus la salariu (analiză)
O majorare cu 300 de lei a salariului minim brut, de la 4.325 de lei la 4.625 de lei, ar aduce angajaților doar 100 de lei net în plus la salariu, în timp ce costul total pentru angajatori ar crește cu 311 lei lunar, potrivit unei analize de impact realizate de IMM România și prezentate marți, în cadrul unei conferințe organizate de confederaț
SLPR: Poșta Română are nevoie de investiții și de un management capabil să transforme resursele existente în rezultate
Raportul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru anul 2025 conturează o imagine care ridică serioase semne de întrebare privind direcția în care se îndreaptă Poșta Română, susțin reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), într-un comunicat de presă transmis, ma
Ministerul Finanțelor a început colectarea datelor de la ordonatorii de credite pentru raportul solicitat de PSD
Ministerul Finanțelor a început colectarea datelor de la ordonatorii de credite pentru elaborarea raportului solicitat de Partidul Social Democrat (PSD) privind situația financiară a țării, documentul urmând să includă și clarificări referitoare la sumele vehiculate în spațiul public pentru facturile neplătite, a declarat marți ministrul Finanțelor,
VIDEO Popa (MTI): De mâine, șoferii vor putea circula pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina
Șoferii vor putea circula, începând de miercuri după-amiaza, pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina, a anunțat, marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
Refacerea terasamentului căii ferate între Eforie Nord și Eforie Sud va dura aproximativ 30 de zile
Terasamentul căii ferate între stațiile Eforie Nord și Eforie Sud s-a surpat din cauza acumulării unei cantități mari de apă, iar lucrările de refacere sunt estimate la aproximativ 30 de zile, anunță CFR SA. 'Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA informează că, în urma verificărilor efectuate de echipele de speciali



