#romania2019.eu/Petre Daea: Cercetarea şi bioeconomia reprezintă priorităţi-cheie în domeniul agriculturii
Cercetarea şi bioeconomia reprezintă priorităţi-cheie în domeniul agriculturii, deoarece acestea permit fermierilor din ţările Uniunii Europene să se alinieze la standardele tot mai înalte impuse de Politica Agricolă Comună (PAC), mai ales la cele de mediu şi climă, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Petre Daea, în conferinţa de presă organizată la finalul reuniunii informale a miniştrilor Agriculturii şi Pescuitului din statele membre ale UE.
"Am reiterat astăzi necesitatea de a readuce în discuţie cercetarea agricolă şi bioeconomia, elemente catalizatoare pentru agricultură, luând în considerare viitoarea reformă a Politicii Agricole Comune. În domeniul agriculturii, cercetarea şi bioeconomia reprezintă priorităţi-cheie, menite să permită fermierilor din ţările UE alinierea la standardele tot mai înalte impuse de PAC, mai ales la cele de mediu şi climă. De asemenea, vreau să subliniez demersurile Uniunii Europene pentru susţinerea cercetării şi inovării, concretizate în programul-cadru de cercetare actual al UE 'Orizont 2020', politica de dezvoltare rurală şi strategia pe termen lung intitulată 'O abordare strategică a cercetării şi inovării în domeniul agriculturii în UE', finalizată de Comisie în iulie 2016. În cadrul dezbaterii, discuţiile au fost legate de faptul că politicile solide şi instrumentele adecvate au o deosebită relevanţă pentru a asigura transmiterea către fermieri a cunoştinţelor şi a rezultatelor acestor cercetări", a spus Daea.
El a precizat că modernizarea în noua Politică Agricolă Comună trebuie să se axeze în principal pe construirea unui sistem funcţional de cunoaştere şi inovare agricolă (AKIS), dar şi pe cooperarea şi integrarea sectorului primar în lanţurile de valori bioeconomice pentru asigurarea dezvoltării durabile.
"Ideea unanim exprimată a fost aceea că, în domeniul agriculturii, cercetarea trebuie să joace un rol fundamental în dezvoltarea soluţiilor identificate pentru un viitor care să respecte obiectivele europene şi pe cele de dezvoltare durabilă, în conformitate cu specificul local. Vreau să reamintesc că strategia "O bioeconomie durabilă pentru Europa - Consolidarea legăturii dintre economie, societate şi mediu" a fost actualizată de către Comisia Europeană în octombrie 2018, punându-se accentul în special pe conceptele de durabilitate şi circularitate, cu scopul de a promova reînnoirea sectoarelor industriale, modernizarea sistemelor de producţie primară, protecţia mediului şi îmbunătăţirea biodiversităţii", a spus şeful MADR.
În decembrie 2018, în cadrul Consiliului de Agricultură şi Pescuit, miniştrii Agriculturii din statele UE au realizat un schimb de opinii pe această temă, însă atenţia oficialilor europeni s-a concentrat asupra modului în care se poate valorifica potenţialul bioeconomiei şi pe stimularea creşterii economice.
Daea a afirmat că, în cadrul Preşedinţiei României, Consiliul a reanalizat subiectul bioeconomiei, în baza a trei aspecte propuse de ţara noastră: schimbul de bune practici, bioeconomia şi viitoarea PAC, bioeconomia în Orizont Europa.
"Preşedinţia română a identificat bioeconomia drept una dintre priorităţile sale marcante, organizând în acest sens Conferinţa la nivel înalt privind cercetarea agricolă - bază de dezvoltare a agriculturii europene, a zonelor rurale şi a bioeconomiei, eveniment care a avut loc la Bucureşti în data de 5 aprilie 2019. Această conferinţă a avut o serie de obiective ambiţioase: identificarea soluţiilor care să permită o integrare largă a agriculturii în bioeconomie, în economia circulară şi participarea mai amplă a ţărilor din Europa de Est la programul UE pentru cercetare şi inovare Orizont 2020, stabilirea priorităţilor în domeniul cercetării agricole pentru a îndeplini noile cerinţe privind bioeconomia şi economia circulară", a adăugat ministrul român al Agriculturii.
De asemenea, în cadrul Consiliului de marţi, miniştrii au împărtăşit puncte de vedere cu privire la modul prin care s-ar putea asigura o orientare mai bună a politicii, pentru a face viabil un nou model de afaceri agricole, în special în sectorul bioeconomiei, dar şi pentru a-i încuraja pe fermieri să se îndrepte către inovare şi cercetare.
Nu în ultimul rând, ministrul Daea a anunţat că în cadrul reuniunii a avut loc şi o informare din partea Preşedinţiei despre stadiul pregătirii candidatului unic al UE la postul de director general al FAO. "Sunt alegeri foarte importante, pentru care, prin efortul preşedinţiilor anterioare, Uniunea Europeană a reuşit de această dată să propună o candidatură unică, cea a doamnei Catherine Geslain Lanéelle, fiind prima femeie candidat pentru acest post de când FAO a fost fondat acum 70 de ani. Perioada de prezentare a candidaturilor pentru funcţia de DG FAO a fost deschisă de la 1 decembrie 2018, până în data de 28 februarie 2019, iar Catherine Geslain-Lanéelle şi-a prezentat cererea la începutul lunii decembrie 2018", a adăugat ministrul Agriculturii.
Bioeconomia acoperă toate sectoarele şi sistemele care se bazează pe resurse biologice. Acesta este unul dintre cele mai mari şi mai importante sectoare ale UE, care include agricultura, silvicultura, pescuitul, alimentele, bioenergia şi bioprodusele, cu o cifră de afaceri anuală de aproximativ două miliarde de euro şi în care muncesc aproximativ 18 milioane de persoane. De asemenea, acesta este un domeniu esenţial pentru stimularea creşterii în zonele rurale şi de coastă.
UE finanţează deja cercetarea, demonstrarea şi punerea în aplicare a unor soluţii durabile, bazate pe incluziune şi circulare, inclusiv cu 3,85 miliarde de euro alocate în cadrul actualului program de finanţare al UE, Orizont 2020.
Pentru perioada 2021-2027, Comisia a propus alocarea a 10 miliarde euro în cadrul programului Orizont Europa pentru alimente şi resurse naturale, inclusiv pentru bioeconomie.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ
Majorarea salariului minim cu 300 de lei ar aduce angajaților 100 de lei net în plus la salariu (analiză)
O majorare cu 300 de lei a salariului minim brut, de la 4.325 de lei la 4.625 de lei, ar aduce angajaților doar 100 de lei net în plus la salariu, în timp ce costul total pentru angajatori ar crește cu 311 lei lunar, potrivit unei analize de impact realizate de IMM România și prezentate marți, în cadrul unei conferințe organizate de confederaț



