APAPR: Diversificarea investiţiilor reprezintă un beneficiu important pentru economie şi pentru veniturile viitoare ale românilor
Diversificarea investiţiilor reprezintă un beneficiu important pentru economie şi pentru veniturile viitoare ale românilor, pentru că banii colectaţi în conturile lor de pensii private vor putea fi investiţi profitabil în mai multe sectoare, contribuind la dezvoltarea României, se arată într-un comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) remis joi AGERPRES.
"În urma dialogului şi a consultărilor care au avut loc între Ministerul de Finanţe, ASF şi reprezentanţii administratorilor de fonduri private de pensii din România în ultima perioadă, prevederile OUG 114 cu privire la Pilonul 2 de pensii au fost modificate astfel încât să includă condiţii îmbunătăţite, în comparaţie cu cadrul legal creat iniţial de actul legislativ menţionat. APAPR consideră că măsura diversificării investiţiilor, pe care asociaţia a promovat-o de mulţi ani, reprezintă un beneficiu important, atât pentru economie, cât şi pentru veniturile viitoare ale românilor, pentru că banii colectaţi în conturile lor de pensii private vor putea fi investiţi profitabil în mai multe sectoare, contribuind la dezvoltarea României. APAPR apreciază în mod deosebit efortul depus şi doreşte să mulţumească tuturor celor implicaţi în educarea publicului cu privire la rolul important pe care Pilonul 2 îl are în gestionarea finanţelor personale ale românilor şi în finanţarea dezvoltării României - experţi din instituţiile responsabile, asociaţii profesionale, lideri de afaceri, membri ai societăţii civile, mass media, analişti şi comentatori economici", precizează sursa citată.
Guvernul a decis, în şedinţa de joi, o nouă modalitate de calcul a capitalului social minim al fondurilor de pensii private, a anunţat joi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
"Astăzi am adoptat în şedinţa de Guvern modificări necesare funcţionării în condiţii optime a administratorilor de pensii private şi diversificării universului investiţional pentru protejarea intereselor contributorilor la Pilonul II de pensii şi consolidarea perspectivei unei pensii sigure. Aşa cum spuneam, am modificat astăzi OUG 114/2018. (...) În principal, modificările vizează o nouă modalitate de calcul a capitalului social minim, se vor asigura astfel condiţii echilibrate de funcţionare a administratorilor şi se va permite dezvoltarea sustenabilă şi durabilă a sistemului de pensii private exclusiv în folosul participanţilor. În acest sens, cu acordul administratorilor fondurilor de pensii, am decis creşterea capitalului social total al fondurilor cu circa 75 de milioane de euro până la 136 de milioane de euro. În medie, un administrator creşte capitalul social al unui fond de pensii cu circa 10,7 milioane de euro până la 19,4 milioane de euro", a declarat Eugen Teodorovici, la finalul şedinţei de Guvern.
El a explicat că infuzia de aproximativ 75,3 milioane de euro va determina astfel dezvoltarea sistemului de pensii private în România.
"Astfel capitalul social minim necesar la 31 decembrie a anului în curs este echivalentul în lei a 8% din contribuţiile virate în anul calendaristic precedent diminuate proporţional cu ponderea investiţiilor în infrastructură, deci în proiecte de parteneriat public-privat sau în fonduri de investiţii specializate în infrastructură, în total active la sfârşitul anului precedent", a explicat Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a precizat că a fost adăugată "cerinţa de capital social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii la data constituirii, reprezentând echivalentul în lei a 4 milioane de euro calculat la cursul de schimb al BNR". AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chirițoiu: Nu avem încă o decizie finală privind investigația referitoare la ROBOR; dacă vor fi impuse amenzi, vor fi substanțiale
Investigația Consiliului Concurenței referitoare la ROBOR nu vizează cadrul de reglementare, ci comportamentul băncilor și, dacă vor fi impuse amenzi, acestea vor fi substanțiale, având în vedere domeniul și dimensiunea companiilor implicate, potrivit președintelui autorității de concurență, Bogdan Chirițoiu. Acesta a subliniat că raportul investig
Depogaz: Depozitele de gaze au funcționat în parametri normali în iarna 2025-2026; gradul de umplere era de 23,6% la 1 aprilie
Depogaz Ploiești, principalul operator de înmagazinare subterană a gazelor naturale din România, a asigurat funcționarea în parametri normali a depozitelor în sezonul rece 2025-2026, fără întreruperi în alimentarea cu gaze, gradul de umplere fiind de 97,84% la începutul iernii și de 23,6% la 1 aprilie 2026, a anunțat compania, printr
Blocul Național Sindical solicită BNR să înceteze orice tentativă de intimidare a investigațiilor Consiliului Concurenței
Blocul Național Sindical (BNS) atrage atenția Băncii Naționale să revină la atribuțiile sale legale și să înceteze orice tentativă de intimidare a investigațiilor Consiliului Concurenței, potrivit unui comunicat de presă al organizației. 'Blocul Național Sindical atrage atenția asupra derapajelor recente ale Băncii Naționale a României (BNR) și
Discuțiile pentru preluarea Azomureș de către Romgaz sunt avansate; oferta este pe masa acționarilor (secretar de stat)
Discuțiile privind preluare Azomureș de către Romgaz sunt avansate, în condițiile în care compania a transmis deja o ofertă acționarilor combinatului, a declarat marți secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian-Silviu Bușoi. 'Există o decizie de principiu a Guvernului României - și aici Ministerul Energiei susține puternic
O mare parte din capacitatea de la Mintia ar putea intra în funcțiune până la finalul anului (secretar de stat)
O mare parte din capacitatea de producție a centralei Mintia ar putea intra în funcțiune până la sfârșitul acestui an, ceea ce ar contribui la reducerea importurilor scumpe de electricitate din orele de vârf, a afirmat marți secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian-Silviu Bușoi. 'Sperăm că, la sfârșitul acestu
Banca Națională a României invită publicul la a șasea ediție a evenimentului 'Zilele Porților Deschise'
Banca Națională a României invită publicul interesat să participe la cea de-a șasea ediție a evenimentului Zilele Porților Deschise pentru a marca împlinirea a 146 de ani de la înființare, conform unui comunicat de presă. Evenimentul se va desfășura în perioada 23-24 aprilie 2026, când vor fi organizate tururi ghidate de a
Sondaj: 80% dintre angajatori consideră că dezvoltarea AI-ului nu va influența volumul de recrutare în următorii doi ani
Aproximativ 80% dintre angajatori consideră că dezvoltarea AI-ului nu va influența volumul de recrutare în următorii doi ani, dar vor avea nevoie de candidați cu alte competențe decât cele care se caută acum, arată un sondaj realizat de o platformă de recrutare online. De asemenea, patru din zece angajatori spun că, în moment
Codirlașu (CFA România): Bursa a scăzut cu peste 2%; randamentele titlurilor de stat pe 10 ani au crescut cu 50 de puncte de bază
Impactul crizei politice se vede deja pe bursă, care a scăzut cu peste 2%, dar și la randamentele titlurilor de stat pe 10 ani, care au urcat cu 50 de puncte de bază, afirmă președintele CFA România, Adrian Codirlașu. 'Dacă ne uităm la ce se întâmplă pe piețele financiare, vom vedea că, la deschidere, Bursa a scăzut cu pe
Metrorex: Accesul în Pasajul Piața Presei Libere va fi restricționat temporar în nopțile de 21-22 aprilie și 22-23 aprilie 2026
Accesul în Pasajul Piața Presei Libere va fi restricționat în nopțile de 21-22 aprilie și 22-23 aprilie 2026, în intervalul orar 23:00-5:00, informează Metrorex printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, restricțiile sunt necesare pentru desfășurarea lucrărilor de montare a echipamentelor de măsurare topografică în zona viitoarei staț
Statul hotărăște, unilateral, de ce profesii este nevoie în România, fără a se consulta cu mediul de afaceri (patronat)
Prin proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind admisia și șederea străinilor pe teritoriul României, statul hotărăște în mod unilateral de ce este nevoie fără a se consulta cu mediul de afaceri, a declarat, marți, într-o conferință de presă, președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă din România, Romulus Badea.
ELCEN: CET Grozăvești funcționează în prezent în regim stabil de exploatare
CET Grozăvești funcționează în prezent în regim stabil de exploatare, asigurând furnizarea agentului termic necesar pentru alimentarea consumatorilor din sistemul de termoficare al municipiului București, informează Electrocentrale București (ELCEN), printr-un comunicat. 'În acest moment, agentul termic este livrat
Dăianu: Costul împrumuturilor României va crește; țara plătește pentru această criză politică
Costul împrumuturilor României va crește ca urmare a crizei politice, iar efectele acesteia sunt deja resimțite în economie, a declarat, marți, președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu. 'O bună credință în actul politic, reprezentat de Parlament, trebuie să conducă la o rezolvare cât mai rapidă. Și orizo
Sindicaliștii afiliați Confederației Meridian vor protesta pe 28 aprilie în Piața Victoriei
Peste 10.000 de sindicaliști, reprezentanți ai Confederației Sindicale Naționale Meridian și ai federațiilor sindicale afiliate, sunt așteptați la protestul organizat marți, 28 aprilie 2026, în fața sediului Guvernului din Piața Victoriei, de Ziua mondială a siguranței și sănătății la locul de muncă. 'Acest protest este expresia unei
Fudulea (IMM România): Directiva UE privind transparența salarială trebuie adaptată în funcție de dimensiunea IMM-urilor
Directiva europeană 2023/970 privind transparența salarială și aplicarea principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă între femei și bărbați trebuie să fie adaptată în funcție de dimensiunea IMM-urilor, a declarat, marți, într-o conferință de presă, secretar general al IMM România, Sterică Fudulea. 'IM
Dan Șucu: Acuzațiile premature în legătură cu investigația ROBOR vor destabiliza finanțarea statului și a economiei
Vehicularea în spațiul public de acuzații la adresa sectorului bancar în legătură cu investigația Consiliului Concurenței privind mecanismul de stabilire a ROBOR și lansarea de inițiative conexe pot eroda încrederea în sectorul bancar și pot genera efecte negative imediate asupra costului creditului și deciziilor de investiții, avertizează pre







