Ministrul Energiei, despre scumpirea gazelor româneşti: Industria se va orienta către importuri; nu văd care e problema
Creşterea importurilor de gaze, ca urmare a faptului că preţul de producţie internă pentru agenţii economici a devenit mai mare, nu reprezintă o problemă, a declarat, marţi, ministrul român al Energiei, Anton Anton, în cadrul unei conferinţe de profil.
El a fost întrebat cum comentează situaţia din prezent de pe piaţa gazelor, potrivit căreia, pe bursă, gazele de producţie internă destinate consumatorilor industriali au ajuns mai scumpe decât gazele de import.
"Dacă preţul gazelor de producţie internă este mai mare decât gazele de import, industria se va orienta către gazele de import. Nu văd care e problema", a afirmat Anton.
Potrivit datelor Bursei Române de Mărfuri, preţul gazelor de producţie internă pentru luna aprilie a ajuns la 95,86 de lei pe MWh, în timp ce preţul pe bursa de la Viena (CEGH Front Month Index) este echivalentul a 81,79 lei pe MWh.
OUG 114/2018 a fixat la 68 de lei pe MWh, pentru următorii trei ani, preţul pentru întreaga producţie internă de gaze naturale, iar OUG 19/2019 a modificat această prevedere, lăsând la preţ plafonat doar cantităţile de gaze destinate consumatorilor casnici şi termocentralelor.
Acest lucru a dus la creşterea preţului gazelor de producţie internă care se tranzacţionează pe bursă şi care este destinat agenţilor economici.
Importurile de gaze au început să crească foarte mult de la începutul anului. Astfel, în ianuarie, importurile au fost mai mari cu 55% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, arată ultimul raport lunar de monitorizare a pieţei gazelor, realizat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie.
Anton declarase anterior, în aceeaşi conferinţă, că România are ocazia de a deveni cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, având în vedere zăcămintele din Marea Neagră, dacă Marea Britanie va părăsi spaţiul comunitar.
"Dacă Brexitul va avea loc, în scurtă vreme România va deveni primul producător de gaze din UE, astăzi fiind al treilea. Toate acestea necesită eforturi şi vrem să utilizăm aceste gaze (din Marea Neagră - n.r.) în România, în folosul cetăţenilor şi al industriei gazelor româneşti. Vrem ca resursele pe care le avem să fie utilizate şi să fie puse în valoare", a precizat ministrul.
Pe de altă parte, ExxonMobil şi OMV Petrom, companiile care explorează uriaşul zăcământ Neptun din Marea Neagră, au anunţat că nu pot lua decizia de a extrage gazele din acest perimetru, întrucât nu sunt întrunite condiţiile necesare, inclusiv cele privind liberalizarea pieţei şi stabilitatea în reglementare. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cheltuielile companiilor pe zona de IA s-au majorat cu 406%, în 2026 față de anul trecut (analiză)
Cheltuielile destinate produselor bazate pe Inteligență Artificială (IA) ale clienților de business au crescut cu 406%, în acest an față de anul 2025, arată o analiză de specialitate, publicată recent. Conform datelor centralizate de Revolut Business, companiile au cheltuit cu de peste zece ori mai mult pentru IA în comparație cu c
AEI: Românii nu ar trebui să afle din factură costul declarațiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambițiile unui ministru sau promisiunile făcute în numele statului, este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată duminică. 'România are nevoie uneori d
Transgaz alocă până la 108,9 milioane de lei pentru primul lot al conductei de gaze Huedin-Lugașu
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale (SNTGN) Transgaz alocă între 96,17 milioane de lei și 108,87 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea primului lot al conductei de transport gaze naturale Huedin - Lugașu, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul vi
Bursa de la București a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 2,37 miliarde de lei la capitalizare (-0,35%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 286,95 milioane de lei (-39,09%), potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 678,61 miliarde de lei, &
ANSVSA a suspendat activitatea unității de la Palatul Brukenthal din Avrig, în urma suspiciunii de toxiinfecție alimentară colectivă
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au suspendat activitatea unității din cadrul Palatului Brukenthal din Avrig și au aplicat o sancțiune contravențională de 30.000 de lei, în urma unei suspiciuni de toxiinfecție alimentară colectivă. 'Ca urmare a evenimentului înregist
Chisăliță (AEI): Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă
O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar însemna, pentru România, o creștere a prețului de aproximativ 0,51-1,20 lei/litru, potrivit calculelor realizate de Asociația Energia Inteligentă, care precizează, însă, că sunt ipoteze și rezultate de scenariu, nu o prognoză oficială și nici o scumpire deja produsă.
Program de guvernare/Un singur centru de decizie pentru transformarea digitală; digitalizarea, declarată prioritate națională apolitică
Programul de Guvernare depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, propune un singur centru de decizie pentru transformarea digitală a statului, prin reorganizarea Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) și a altor instituții cu responsabilități specifice, în subordinea șefului Guvernului, excepțiile fiind apărarea ș
Program de guvernare/Accent pe eficientizarea diplomației economice pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin
Eficientizarea diplomației economice și a Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin reprezintă una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare al premierului desemnat, Siegfried Mureșan. Propunerea concretă se referă la corelarea activității ARI
Program de guvernare/Privatizarea competitivă a TAROM și listarea la bursă a unor pachete din Aeroportul Otopeni și Portul Constanța
Statul a folosit ultimul ajutor de restructurare permis de dreptul european pentru următorii 10 ani în cazul TAROM, potrivit Programului de Guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care propune privatizarea competitivă a operatorului aerian național. 'TAROM: statul a folosit ultimul ajutor
Program de guvernare/Ponderea industriei de apărare în PIB ar putea crește de la 0,28% la minimum 1% până în 2030
Creșterea ponderii în PIB a industriei de apărare de la circa 0,28% la minimum 1% până în anul 2030 reprezintă un obiectiv pentru eficientizarea și reformarea ROMARM și a industriei de apărare, se menționează în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. G
Program de guvernare/ România ar putea avea un ghișeu unic pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor
Implementarea unui ghișeu unic și impunerea de termene maxime pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor reprezintă principala măsură propusă pentru debirocratizarea investițiilor, în Programul de guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Cu privire la ajutoarele
Program de guvernare/Guvernul va analiza comasarea APIA și AFIR
Guvernul intenționează să analizeze comasarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin lansarea unui studiu de fezabilitate, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. În
Program de guvernare/Operaționalizarea OMD la nivel național și stimularea atragerii de turiști străini, propuse pentru revitalizarea HoReCa
Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației (OMD) la nivel național ca o structură de coordonare a promovării turistice și de integrare a rețelei de OMD-uri locale, județene și regionale, este una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament.
Program de guvernare/Mecanism de compensare a pierderilor fermierilor din cauza secetei, operațional din primăvara anului 2027
Un mecanism de compensare a pierderilor provocate de secetă, pregătit împreună cu Banca Mondială, ar urma să devină operațional din primăvara anului 2027, fiecare beneficiar de plăți directe pe hectar urmând să își poată recupera cheltuielile de înființare a culturilor, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, depus sâmbătă la Parlam
Program de guvernare/Aplicarea TVA de 9% la apartamentele contractate până la finalul lui 2025, prelungită până la 31 iulie 2027
Termenul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 9% la apartamentele contractate prin acte autentificate până la 31 decembrie 2025 va fi prelungit cu 12 luni, până la 31 iulie 2027, fără alte prelungiri ulterioare, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028 pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament.














