logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ambasadorul Olandei în România: Mai avem multe de făcut până când ''oraşele verzi'' să devină profitabile

Imagine din galeria Agerpres

Opt companii olandeze au lansat, joi, parteneriatul olandez-român "Urban Landscapes Romania: Dutch-Romanian Partnership for Greener Cities", cu scopul creşterii zonelor verzi din oraşele româneşti.

Cele opt companii olandeze au pus bazele unui consorţiu care, bazat pe parteneriate public-private, să implice companii şi instituţii româneşti în campanii de amenajare şi de extindere a spaţiilor verzi din oraşele României, o mai bună gestionare a resurselor de apă, un mediu ambiental mai curat, o mai bună calitate a aerului şi asigurarea unei biodiversităţi în mediul urban.

Companiile olandeze care fac parte din proiect - Agriprogress, Anthos, Van den Berk Nurseries, Ebben Nurseries, Nophadrain, Molter BV, JUB Holland şi Seuren Roses - sunt specializate în furnizarea întregii game de plante ornamentale, precum şi în know-how pentru proiectarea, amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi, pe orizontală şi pe verticală, inclusiv prin conceperea de acoperişuri şi faţade ''verzi".

Ambasadorul Olandei în România, Stella Ronner Grubacic, a apreciat că "oraşele verzi" cresc calitatea vieţii, în special pentru copii.

"Mă uit la unii dintre partenerii olandezi prezenţi aici, pe care i-am întâlnit în acest context, şi vreau să subliniez că tema 'oraşelor verzi' este o temă importantă nu numai pentru că este o temă frumoasă, iar partenerii români şi olandezi pot face lucruri minunate lucrând împreună pentru 'oraşe verzi', dar totodată pentru că este o temă deosebit de importantă, pentru că vrem ca oraşele noastre să fie un mediu de viaţă pentru oameni, pentru copiii noştri. Am mai spus-o în diverse ocazii, cifrele arată că, dacă adaugi mai multe zone verzi în oraş, copiii ies mai mult afară să se joace, oamenii pot să se bucure mai mult de timpul liber, deci ideea de 'oraş verde' include toate elementele necesare, dar nu o să folosesc acest cuvânt - profitabil - pentru că mai avem multe de făcut", a afirmat ambasadorul Olandei, la eveniment.

Iniţiativa a fost lansată în sediul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) din Bucureşti, astfel că Stella Ronner Grubacic a amintit că România şi Olanda au realizat în trecut numeroase parteneriate pe teme asemănătoare, de agricultură şi horticultură.

"Continuăm astăzi ceea ce în ultimii patru ani a devenit o tradiţie. Am făcut deja multe lucruri împreună şi continuăm şi astăzi. Sunt mândră, ca ambasador al Olandei în România, că am făcut deja împreună atât de multe parteneriate în trecut şi continuăm astăzi tradiţia de a fi realizat parteneriate pe tema horticulturii, produselor lactate, a fructelor, deci am stabilit deja o cooperare reală între doi parteneri UE. Acestea fiind spuse, a fi ambasador are un element foarte atractiv, în sensul că pot şi sunt invitată să vorbesc despre multe subiecte. Astfel că uneori tratez nişte subiecte care îmi sunt foarte aproape de suflet, iar 'oraşele verzi' este unul dintre aceste subiecte", a declarat ea.

Ambasadorul a arătat că o parte dintre propunerile companiilor olandeze ajută la economisirea energiei electrice.

"De asemenea, vreau să menţionez că sunt foarte mândră de ideea de a transmite mai departe cunoştinţele noastre în domeniu. Asta încercăm să facem în acest parteneriat-româno olandez: să transmitem mai departe informaţiile pe care le-am dobândit, să transmitem experienţele noastre mai departe şi aştept cu nerăbdare să continuăm munca în acest domeniu şi aştept să mă uit şi la materialele partenerilor noştri prin care să vedem cum putem să facem pereţii clădirilor mai verzi, pentru a folosi mai puţină energie pe timpul verii pentru a le răcori sau să acoperim acoperişurile cu grădini verzi. Aş putea să continui cu exemplele, dar mă opresc, pentru a semna protocolul nostru", a încheiat Grubacic.

După semnarea protocolului de partea olandeză, reprezentată de ambasador, şi partea română, reprezentată de rectorul USAMV, Sorin Cîmpeanu, delegaţia a participat la plantarea simbolică a mai mulţi trandafiri în grădina botanică a Universităţii de Agronomie. AGERPRES/(A - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 38

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 03-11-2026 22:10

Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile

Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)

Economic Intern 03-11-2026 20:46

Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En

Economic Intern 03-11-2026 20:03

INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE

Economic Intern 03-11-2026 19:50

Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual

Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.

Economic Intern 03-11-2026 18:15

Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro

IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli

Economic Intern 03-11-2026 17:23

IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări

Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu

Economic Intern 03-11-2026 17:21

Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI

Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa

Economic Intern 03-11-2026 17:07

DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România

Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.

Economic Intern 03-11-2026 16:46

Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie

Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.

Economic Intern 03-11-2026 16:30

Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare

Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est

Economic Intern 03-11-2026 16:24

Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară

Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo

Economic Intern 03-11-2026 16:09

Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD

Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest

Economic Intern 03-11-2026 15:49

Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027

IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &

Economic Intern 03-11-2026 15:39

Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii

România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ

Economic Intern 03-11-2026 15:16

Majorarea salariului minim cu 300 de lei ar aduce angajaților 100 de lei net în plus la salariu (analiză)

O majorare cu 300 de lei a salariului minim brut, de la 4.325 de lei la 4.625 de lei, ar aduce angajaților doar 100 de lei net în plus la salariu, în timp ce costul total pentru angajatori ar crește cu 311 lei lunar, potrivit unei analize de impact realizate de IMM România și prezentate marți, în cadrul unei conferințe organizate de confederaț